6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialLista celor 100 de condamnaţi la moarte de pe Facebook

Lista celor 100 de condamnaţi la moarte de pe Facebook

Trei adolescenţi din oraşul columbian Puerto Asis au fost executaţi în stil mafiot după ce numele lor au fost incluse pe o „listă neagră„ cu 100 de tineri care urmează să fie ucişi, apărută pe site-ul de socializare Facebook.

Poliţia columbiană din oraşul sudic Puerto Asis se află în stare de alertă, după ce a descoperit că cele trei crimele comise în oraş în ultimele zece zile au legătură cu ameninţările postate pe site-ul de socializare Facebook. Considerată iniţial doar o glumă macabră, „lista neagră”, publicată pe site-ul de internet pe 15 august, includea iniţial numele a 69 de tineri şi adolescenţi de sex masculin care erau somaţi să părăsească oraşul în trei zile, dacă nu vor să fie ucişi. În aceeaşi zi însă studentul Diego Ferney Jaramillo, de 16 ani, şi vânzătorul Eibart Alejandro Ruiz Munoz, de 17 ani, au fost împuşcaţi mortal în timp ce se aflau în trafic, pe o motocicletă, la periferia oraşului din provincia columbiană Putumayo.

Pe 20 august – al treilea adolescent – Norbey Alexander Vargas, 19 ani – a fost ucis. În aceeaşi zi, lista de pe Facebook a fost extinsă cu alte 31 de nume, de data aceasta ale unor tinere din oraş. Ulterior, ameninţările au luat şi forma unor fluturaşi lăsaţi pe parbrizele autoturismelor familiilor, în care asasinii necunoscuţi avertizau: „Vă rugăm, ca rude, cereţi-le să părăsească oraşul în mai puţin de trei zile, altfel ne vom vedea nevoiţi să facem noi acte precum cel de la 15 august”. În ciuda panicii care a cuprins oraşul, poliţia locală şi autorităţile federale columbiene, care au trimis întăriri echipei de anchetatori locali, nu au nici un indiciu cu privire la identitatea asasinilor. „Este încă neclar. Investigăm”, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvât al poliţiei columbiene, Wilson Baqero. Între timp, multe dintre familiile vizate au fugit din oraş sau şi-au trimis copiii ameninţaţi la rude în alte provincii ale ţării. 

Potrivit avocatului public (o funcţie federală în Columbia), în oraş sunt active două organizaţii criminale care se află în conflict – banda de narcotraficanţi Los Rastrojos numită şi Patrulele Ţărăneşti Populare, şi Forţele Revoluţionare Armate din Columbia (FARC). Gherila marxist-leninistă – cea mai mare şi mai veche organizaţie paramilitară din Columbia a transformat militantismul ideologic într-o acoperire pentru traficul de droguri, din care îşi finanţează acţiunile armate împotriva guvernului. În ciuda succeselor înregistrate de guvernul de la Bogota sub conducerea ex-preşedintelui proamerican Alvaro Uribe, FARC  numără încă peste 8.000 de membri şi controlează încă părţi importante din teritoriul ţării.

Banda Los Rastrojos este o organizaţie criminală apărută relativ recent în peisajul aglomerat al mişcărilor paramilitare din Columbia, care sub diferite măşti ideologice luptă pentru controlul veniturilor din cultivarea şi traficul de cocaină. Autorităţile federale columbiene afirmă că Los Rastrojos,, care, conform Wikipedia, numără circa 1.200 de membri, şi-a întărit prezenţa în oraşul Puerto Asis în ultimii ani. Condus de  fraţii Luis Enrique şi Antonio Calle Serna, Los Rastrojos caută în prezent să controleze producţia şi traficul de cocaină în fosta zonă de influenţă a organizaţiei Cartel del Norte del Valle, grup în  prezent destructurat. Fraţii Calle Serna sunt, de altfel, foşti membri din conducerea Cartelului.  

Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă