„Finding Nemo”, „Madagascar”, „Ice Age”, „Toy Story”. Peşti, pinguini, şobolani, jucării vorbitoare. Filme animate aparent inocente. Cu o mică excepţie: promovează o imagine stereotipă a femeii.
Unui personaj feminin din desenele animate îi corespund trei personaje masculine, arată un studiu efectuat de Şcoala de Comunicare şi Jurnalism Annenberg, Universitatea California de Sud. Iar din cele existente, cele mai multe femei sunt parţial îmbrăcate şi arată bine, scrie revista americană Newsweek.
Între 2006 şi 2009, cercetătorii au analizat 122 de filme adresate familiei şi au descoperit că doar 29,2% din personaje erau feminine. Iar una din patru era caracterizată ca „sexy, cu haine strâmte sau cu o siluetă atrăgătoare”, în comparaţie cu unul din 25 de personaje masculine. Era mai mare probabilitatea ca personajele feminine să fie mai frumoase şi una din cinci protagoniste era descrisă ca „având la vedere decolteul sau abdomenul”. Una din patru femei era desenată cu mijlocul atât de îngust încât, în realitate, nu ar fi avut loc înăuntru organele interne.
Studiul Annenberg a fost comandat de Institutul Geena Davis, în legătură cu genul în mass-media. În cariera de actriţă, Davis a întruchipat câteva femei puternice: Thelma în filmul „Thelma şi Louise” şi preşedintele ţării în „Commander in Chief”. Un studiu comandat de grupul publicitar Kaplan Thaler a arătat că 68% din cei care se uitau la „Commander in Chief” era mai probabil să ia în serios o femeie-preşedinte. Şi asta, chiar dacă era numai un film.
Cum se naşte o gândire sexistă
Tot ceea ce urmărim ne influenţează reprezentările şi uneori le limitează. „Cu cât personajele feminine sunt mai sexualizate, unidimensionale, cu ochi dulci, cu atât este mai mare probabilitatea ca băieţii să îşi formeze o anumită imagine despre fete şi la fel păţesc şi fetele”, arată studiul. „Filmele pentru copii nu sunt echilibrate şi încurajează ideea că fetele şi femeile sunt mai puţin importante în societate decât bărbaţii şi băieţii. Dacă copiii cresc vizionând filme şi desene în care femeile apar în tot felul de roluri, vor renunţa la gândirea stereotipă şi li se va părea ceva absolut firesc să vadă femei în poziţii de conducere”, spune Geena Davis.
Un sondaj din 2003, realizat de Kaiser Family Foundation, a arătat că cei mici, între 0 şi 6 ani, au cel puţin 20 de DVD-uri în casă. Jumătate din copii se uită la cel puţin un film animat pe zi. Potrivit lui Davis, cu cât o fată consumă mai multe produse media de acest fel, cu atât îşi va restrânge aria rolurilor posibile, pentru că desenele mizează foarte mult pe stereotipuri. În acelaşi timp, cu cât un băiat se uită mai mult la astfel de desene, cu atât mai mult când va creşte va avea o gândire sexistă.
Doar 7% din directori, 13% din scenarişti şi 20% din producătorii de desene animate sunt femei, arată studiul Annenberg. Când una sau mai multe femei sunt implicate în elaborarea scenariului, creşte şi numărul de personaje feminine. „Este o ruşine că încă ne mai învăţăm fetele să privească de pe margine, în timp ce băieţii fac lucrurile interesante. Prea multe femei de pe ecran sunt personaje statice: privesc, aşteaptă, aplaudă”, concluzionează Davis.