Începutul de an a adus o serie de rezultate impresionante în tenis. Liderii mondiali își fac încălzirea în cadrul turneelor premergătoare Australian Open, iar spectacolul nu s-a lăsat așteptat.
Cel mai în vogă nume din nou generație, Simona Halep, se află în această săptămână pe tabloul principal de la Shenzhen, turneu de categorie WTA International. Românca, locul 3 WTA, s-a calificat în sferturile de finală, miercuri și urmează să joace cu o tenismenă venită din calificări, Aleksandra Krunic.
Rivalele Simonei Halep
Maria Șarapova, numărul 2 WTA, s-a calificat în sferturile turneului de categorie Premier de la Brisbane, după ce a trecut cu 6-0, 6-1, de Yaroslava Shvedova, 66 WTA. Rusoaica a început anul cu o victorie impresonantă, ea fiind în cursa de urmărire a liderului mondial Serena Williams, la fel ca și Halep.
Serena Williams participă la Hopman Cup, competiție destinată tenisului mixt între țări. Într-o grupă cu Cehia, Canada și Italia, echipa SUA are probleme destul de serioase. SUA are nevoie de o victorie împotriva Cehiei pentru a mai putea spera la supremația grupei și implicit la calificarea în finala competiției. Williams are o victorie și o înfrângere, la simplu, dar și două victorii, la dublu.
Amica Simonei Halep, Petra Kvitova, numărul 4 mondial și principala urmăritoare din clasament a tenismenei românce, evoluează tot la Shenzhen. Halep și Kvitova au șanse să se întâlnească în finala turneului.
Tenis ATP
Liderul mondial Novak Djokovic evoluează la Doha, turneu de categorie ATP 250, însă dotat cu premii de aproape două ori mai mari (1,13 milioane dolari) față de cele ale turneului de categorie similară de la București. Numărul 1 ATP a trecut, în primul tur, de un conațional de-al său, Dusan Lajovic, scor 6-2, 6-1.
Marea surpriză a începutului de an a produs-o Rafael Nadal, locul 3 mondial, revenit pe teren după mai multe luni în care s-a recuperat în urma unei accidentări. Spaniolul a fost eliminat chiar din primul tur de către un jucător german de pe locul 127, venit din calificări, Michael Berrer, scor 1-6, 6-3, 6-4.
Roger Federer evoluează, săptămâna aceasta, la turneul ATP 250 de la Brisbane, acolo unde, în turul al doilea, va întâlni un australian de pe locul 153, John Millman. Meciul se dispută miercuri seara.
Primul mare turneu de tenis al anului, Australian Open, debutează pe data de 19 ianuarie, săptămâna viitoare fiind ultima în care tenismenii se vor mai putea încălzi în cadrul turneelor premergătoare.