Jucătoarea română de tenis Simona Halep, ocupanta locului 5 în clasamentul WTA, a câştigat, sâmbătă, scor 6-1, 2-6, 6-4, meciul disputat cu Timea Babos din Ungaria, în şaisprezecimile de finală ale turneului de la US Open, dotat cu premii totale în valoare de 22,102,700 de dolari.
Partida a durat două ore şi zece minute . Primul set a fost, practic, unul fără prea multe emoţii pentru Simona, care a început cu break şi a condus ostilităţile de la un capăt la altul. Nu i-a lăsat nicio şansă adversarei mai slab cotate şi s-a impus, scor 6-1, după doar 26 de minute.
Începând cu actul secund, partida a luat o întorsătură nefavorabilă Simonei Halep. Sportiva din Constanţa nu s-a mai ridicat la nivelul din primul set, când nu i-a lăsat nicio şansă Timeei Babos, iar jucătorea din Ungaria s-a desprins decisiv după o serie de break-uri. În final, Timea Babos a câştigat setul doi, scor 6-2.
Setul decisiv a început prost pentru Halep, care a fost condusă cu 2-0. A câştigat game-ul următor, însă Babos şi-a făcut serviciul şi s-a distanţat din nou. Simona a revenit şi a condus cu 4-3, însă s-a văzut egalată din nou, la patru. În final, favorita numărul cinci a turneului de la Flushing Meadows s-a impus, scor 6-4, după o dublă greşeală a lui Babos în ultimul game.
În turul următor, sportiva de 24 de ani o va întâlni pe Carla Suarez Navaro din Spania. Pentru calificarea în optimi, Halep va încasa un cec în valoare de 235,000 de dolari şi 240 de puncte WTA.