Liderul mondial Serena Williams a fost învinsă de Eugenie Bouchard, locul 6 WTA, în 50 de minute, scor 6-2, 6-1, în cadrul Cupei Hopman, competiție destinată tenisului mixt.
Este cel de-al doilea eșec răsunator pentru numărul 1 WTA în doar două luni de zile, asta după ce la Turneul Campioanelor era învinsă de Simona Halep, 3 WTA, cu scorul de 6-0, 6-2. În cadrul aceleiași competiții Halep reușea să o învingă la scor și pe Bouchard.
Victoria de la Cupa Hopman este prima obținută de Bouchard împotriva Serenei Williams, ceea ce a făcut-o pe liderul WTA să fie complet dezamăgită de propriile evoluții din ultima perioadă.
"Nu ştiu ce este în neregulă cu mine, sunt atât de obosită. Este ciudat. Nu-mi pot face corpul să se mişte. Mă simt ca şi cum nu aş avea energie. Este un pic frustrant pentru că ştiu că pot juca de două mii de ori mai bine. Am încercat să mă odihnesc un pic, am lucrat puţin la sală, dar mă simt epuizată. Şi nu ştiu de ce. Nu ştiu cum să descriu. Abia mi-am făcut picioarele să se mişte. Sper să fac mai bine în meciul următor", a declarat după meci americanca în vârstă de 33 de ani, conform presei americane.
Williams și-a arătat oboseala și la meciul cu Flavia Pennetta, când a cerut permisiunea de a bea un espresso într-o pauză dintre game-uri. Americanca a reușit să întoarcă scorul și după ce a pierdut primul set le-a câștigat pe celelalte două.
Echipa americană a pierdut partida cu Canada, după ce Vasek Pospisil l-a întrecut, tot marţi, pe John Isner. SUA a învins în schimb Italia scor 3-0. Liderul WTA va mai evolua, joi, împotriva jucătoarei Lucie Safarova, locul 15 WTA, în următorul meci de simplu, care va conta pentru întâlnirea SUA-Cehia.
Cupa Hopman este o competiţie rezervată echipelor mixte (un jucător şi o jucătoare), care se defăşoară în fiecare an la Perth (Australia), făcând parte din seria de turnee ce preced primul Grand Slam al anului, Australian Open.