Fostul lider ATP Ilie Năstase a spus că Simona Halep, numărul 3 WTA, are nevoie să mai câștige un turneu de Grand Slam, singurul trofeu care îi mai lipsește din palmares.
Năstase a spus că Halep a câştigat „cam tot” până în prezent, dar că ea va trebui să aibă performanțe similare și în turneele de Grand Slam, conform Mediafax.
„Simona a avut un sezon bun până acum. Ar trebui să aibă aceleaşi performanţe şi la un turneu de Grand Slam, pentru că ea a cam câştigat totul până acum. Sigur, e diferit turneul, e altă presiune, e publicul. Toată lumea îşi doreşte să câştige un turneu de Grand Slam şi atunci e foarte greu”, a spus Năstase.
„M-am uitat aşa pe tablou, mi se pare că una dintre cele cinci o întâlneşte pe Navarro, ceea ce e destul de dificil (n.r. – ulterior Monica Niculescu a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-2, de Carla Suarez Navarro). Dar restul cred că pot realiza performanţa asta (n.r. – să treacă de primul tur). Sunt în formă, au jucat bine la ultimele turnee la care au participat. Ar fi bine să poţi să îţi dozezi cea mai bună formă la un turneu de Grand Slam, dar asta e greu. Performanţele vin aşa, natural”, a mai spus fostul tenisman.
România este reprezentată pe tabloul principal al turneului Roland Garros de cinci sportive, Simona Halep (locul 3 mondial), Irina Begu (locul 30 mondial), Monica Niculescu (69 WTA), Alexandra Dulgheru (50 WTA) şi Andreea Mitu (99 WTA).
Ilie Năstase a participat, luni, la conferinţa de presă organizată la Centrul Naţional de Tenis, cu ocazia lansării celei de-a patra ediţii a Dr. Oetker Junior Trophy, turneu internaţional rezervat juniorilor sub 14 ani, la care s-au înscris 128 de jucători de tenis, din 20 de țări din Europa.
Citește și Roland Garros 2015: Româncele încheie primul tur. Programul meciurilor de luni