-1.4 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialHandbal feminin: Jakob Vestegaard este noul tehnician al formației CSM București

Handbal feminin: Jakob Vestegaard este noul tehnician al formației CSM București

CSM Bucureşti a anunţat luni, pe pagina oficială de Facebook, noul antrenor principal al echipei pentru sezonul următor, după ce s-a despărţit de Kim Rasmussen. Acesta este tot un danez, Jakob Vestergaard, care a semnat un contract pe 2 ani.

Confirmarea lui Jakob Vestergaard ca nou antrenor al formaţiei CSM Bucureşti a venit înaintea vacanţei. Antrenorul danez revine în România după aproximativ un an, timp în care a pregătit naţionala Germaniei.

Vestergaard a mai lucrat la CSMB, dar din postura de director tehnic. Tehnicianul revine ca antrenor în România după 3 ani, el fiind cel care a condus pentru ultima dată Oltchim într-o semifinală a Ligii Campionilor, sezonul 2012-2013.

Vestergaard preia CSM Bucureşti într-un moment în care echipa a ajuns în vârf din punct de vedere al performanţei, din postura de câştigătoare a Ligii Campionilor. Interesant este faptul că antrenorul s-a mai aflat în trecut în postura de a apăra un trofeu în această competiţie. În 2010, Viborg şi-a păstrat titlul în LC după o finală cu Oltchim, iar Jakob Vesteraagrd a fost cel care s-a aflat pe banca tehnică a echipei.

Antrenorul danez va lucra în echipă cu Adrian Vasile, Rasmus Poulsen şi Linus Persson, acceaşi oameni cu care a colaborat şi Kim Rasmussen în ultimele luni. Pentru Vestergaard echipa nu este o necunoscută, din contră, a contribuit la construirea acestui lot.

El le-a convins pe jucătoarele nordice să vină în România, startul fiind dat de venirea interului Linnea Torstensson. Suedeza a acceptat oferta CSMB într-un moment în care juca la Viborg, iar Vestergaard era director sportiv.

Tehnicianul nordic a mai lucrat la Oltchim cu Brădeanu, Manea, Curea şi Ungureanu, la Viborg cu Vărzaru, Torstensson şi Gullden (cu ultimele două din postură de oficial de club), astfel că acomodarea cu noua lui echipă nu va fi un proces care să necesite timp.

CSM Bucureşti va porni la drum cu noul antrenor din luna iulie, doar că în respectiva perioadă va avea doar câteva fete la dispoziţie, având în vedere că majoritatea va fi plecată la loturi, în vederea abordării Jocurilor Olimpice de la Rio.

Oficialii clubului au susţinut că antrenorul nu a mai avut nicio cerere specială în privinţa aducerii unor jucătoare, astfel că Majda Mehmedovic, Paula Ungureanu, Katarina Jezic, Gnonsiane Niombla şi Camille Ayglon vor fi nouătăţile echipei pentru sezonul următor.

Cele mai citite

Steve Bannon vrea să-l înlăture pe Elon Musk din anturajul Casei Albe: Este cu adevărat un om rău

Unul dintre liderii mișcării MAGA a lui Donald Trump a jurat că îl va înlătura pe Elon Musk din anturajul Casei Albe, întrucât miliardarul...

Ironia sorții: Donald Trump vrea Groenlanda pentru un fenomen pe care l-a negat vehement multă vreme

În spatele insistenței cu care Donald Trump revendică teritoriul danez Groenlanda pentru Statele Unite ale Americii stă un fenomen pe care liderul republican l-a...

Zelenski a discutat cu Macron despre „desfășurarea de contingente” militare străine în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare...
Ultima oră
Pe aceeași temă