Simona Halep, cap de serie numărul 1, a declarat după finalul meciului cu Alexandra Krunici, locul 155 WTA, că a resimțit oboseala acumulată în ultimul timp, motiv pentru care i-a fost mai greu în setul al doilea. Halep s-a calificat în sferturile Bucharest Open, după ce a învins-o pe jucătoarea din Serbia cu 6-2, 6-4.
"Oboseala cred că a apărut un pic la mine în setul doi. Braţul mi-a obosit, picioarele îmi obosiseră, dar am reuşit să returnez foarte bine şi să iau ghemul pe serviciul ei. A fost un pic de cădere, dar în ultimul ghem am reuşit să îmi iau serviciul. A fost un meci greu. Adversara a jucat bine, este o luptătoare, joacă până la ultima minge. Ştiam că va fi un meci greu. A fost destul de dificil în finalul meciului şi am reuşit să stau liniştită şi să termin cu bine", a declarat Halep, conform Mediafax.
Simona Halep a afirmat că umiditatea din atmosferă i-a creat multe probleme în timpul meciului cu Alexandra Krunici. "Mă simt foarte bine că am putut să câştig şi astăzi. Vremea a fost foarte dificilă, a fost foarte mare umiditate, am transpirat foarte mult. Nu a fost uşor să joc, dar mă bucur că pot juca mâine din nou acasă. Totul a fost OK. Organizarea a fost chiar foarte bună, m-am simţit foarte bine şi nu a trebuit să aştept foarte mult, chiar dacă a plouat. A fost deosebit că au stat atât de mulţi oameni la meciul meu, chiar dacă a plouat", a completat Halep.
Pentru ultimele două luni ale sezonului de vară, Simona Halep a precizat că are trei ţinute de la sponsorul său tehnic, adidas, două de culoare roz şi unul de culoare neagră. "Am vreo trei ţinute de la adidas. O să joc cu ele şi în America. Joc cu ce îmi place, mă decid pe moment. Astăzi am decis să joc în negru, dar mâine cred că voi schimba din nou. E tot roz ca cea de ieri, doar că e fustă cu maieu. Asta este colecţia făcută pentru toate sportivele", a adăugat Halep.
Întrebată dacă va avea emoţii având în vedere că la meciul din sferturile de finală va asista şi fosta gimnastă Nadia Comăneci, Halep a răspuns: "A fost şi la Wimbledon în al doilea tur. M-am bucurat să fie alături de mine şi mă bucur că o să vină mâine. Sper să nu am emoţii. Sper să nu vină domnul Ţiriac, că atunci am emoţii. Am glumit".
Planuri de viitor: o academie de tenis
Simona Halep a precizat că după finalul carierei ar putea să-şi deschidă o academie de tenis. "Mintea mea este axată doar pe tenis, pentru că mai am mulţi ani de practicat acest sport. E posibil să fac o academie, dar nu m-am gândit niciodată până acum şi nici nu o voi face în anii următori. Poate după ce termin cu sportul, o să mă gândesc să fac o academie să ajut copiii", a mai spus Halep.
Principala favorită a BRD Bucharest Open, Simona Halep, locul 3 WTA, va juca, joi, în sferturile de finală ale competiţiei, cu spanioloaica Lara Arruabarrena.