Turneul de tenis feminin BRD Bucharest Open, de categorie WTA International, va aduna la fileu, imediat după grand slam-ul de la Wilmbledon, mai multe jucătoare de talie mondială.
Competiția de la București, care ajunge în 2015 la cea de a doua ediție a sa, va avea loc între 11-19 iulie la Arenele BNR, unde anual se defășoară și competiția similară din turneul masculin. Cu toate că are loc în săptămâna de după Wimbledon, al treilea grand slam al anului, acolo unde vor participa cele mai bune jucătoare din lume, turneul de la București a atras jucătoare precum Sara Errani, care va fi favorita numărul 1, dar și mai multe jucătoare din România, două dintre ele capi de serie.
Vezi în GALERIA FOTO de mai sus capii de serie ai ediției 2015 a turneului WTA de la București și româncele care vor lua startul. Pozițiile în clasament sunt cele de la data înscrierii jucătoarelor, astfel că ele se vor putea schimba la startul turneului.
În timp ce jucătoarele din Italia vor fi o adevărată amenințare pe tabloul principal, România va intra în luptă cu Alexandra Dulgheru (60 WTA), Monica Niculescu (61), capi de serie, dar și Andreea Mitu (68). Patricia Maria Țig (180), Ana Bogdan (183) și Sorana Cîrstea (191) au primit wild-card și vor evolua în calificări.
Andreea Mitu, 23 ani, se anunță una dintre cele mai interesante prezențe pe zgura de la București, ea având rezultate remarcabile în prima jumătate a anului, printre care primele victorii în WTA, victorie la numărul 6 mondial Eugenie Bouchard (Fed Cup) dar și optimi la un grand slam (Roland Garros). Mitu va fi și principala artizană a câștigării titlului, pentru al doilea an consecutiv, de către o româncă.
Citește și GALERIE FOTO. Favoritele turneului WTA București 2015! Ce va face Simona Halep
Ce va face Halep la București
Simona Halep, a treia jucătoare a lumii și deținătoarea titlului la București, nu va participa în competiție, însă ea va fi prezentă în cadrul turneului. Românca va putea fi văzută în cadrul evenimentelor Kids’ Day, alături de celelalte jucătoare ale României. Simona Halep a anunțat că nu va evolua pe zgura de la Arenele BNR deoarece se va concentra pe turneele mai mari în restul anului. Halep va veni la București direct de la Londra, unde va concura la Wimbledon.
Turneul de dublu va avea la fileu două dintre cele mai bune jucătoare din ultimii 10 ani, Sara Errani și Roberta Vinci, foști lideri mondiali WTA la dublu. Dacă anul trecut competiția a fost câștigat de un cuplu românesc, Alexandra Cadanțu / Elena Bogdan, de această dată provocarea va fi cu atât mai mare pentru românce.