Juan Martin Del Potro, fost număr 4 mondial, în vârstă de 26 de ani, a suferit a treia intervenție chirurgicală la mâna stângă, el fiind operat, joi, la clinica Mayo din Rochester (SUA).
Operaţia a durat o oră şi 20 de minute şi a avut ca scop repararea unui tendon, conform Mediafax.
Del Potro a participat în ultimele 16 luni la doar două turnee (la Sydney în ianuarie şi la Miami în martie) şi a coborât astfel pe locul 578 în clasamentul ATP. În perioada 27 ianuarie – 17 februarie 2014, argentinianul se afla pe locul 4 ATP.
Juan Martin Del Potro a mai fost operat la încheietura mâinii stângi în martie 2014 şi în ianuarie 2015.
Del Potro a ocupat locul 4 mondial în ATP, în 2010, la 21 de ani și a câștigat 11 titluri, printre care și un US Open.