Lucian Bute are un nou manager, după ce a semnat un contract cu americanul Al Haymon, care îl reprezintă și pe pugilistul Floyd Mayweather Jr.
"În ciuda eşecului de anul trecut, din ianuarie, în faţa lui Jean Pascal, Bute este încă văzut de majoritatea specialiştilor din Canada ca fiind cel mai popular pugilist din ţară, în special în Montreal", scrie presa canadiană, citată de Mediafax.
Potrivit Journal de Montreal, Al Haymon, care este manager/consilier, îi reprezintă şi pe Ion Ionuţ (Jo Jo Dan) şi pe Kevin Bizier.
Bute a avut ultimul meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Românul ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce Bute s-a accidentat la spate.