Mijlocaşul Vlad Dragomir, în vârstă de 16 ani, legitimat ultima dată la Poli Timișoara, a semnat un contract valabil pe un an, de amator, cu gruparea Arsenal Londra.
Vlad Dragomir va face parte din juniorii lui Arsenal timp de un an de zile și dacă va confirma așteptările conducerii de la Londra el ar putea face pasul spre un contract de profesionist.
„Mă bucur pentru acest transfer şi sper să nu dezamăgesc. Oferta de la Arsenal mi s-a părut cea mai bună. Am fost acolo şi mi-a plăcut cel mai mult. Am mai fost la Parma, iar din România am avut oferte de la Craiova şi Steaua. Am semnat un contract pe un an, ca amator. Planul meu este să cresc cât mai mult. Ei au planuri mari. Mă gândesc ca într-un an-doi să ajung şi eu la prima echipă”, a spus jucătorul, conform Mediafax, care citează ProSport Live.
Dragomir a explicat că nu a mai fost primit la antrenamentele grupei 1999 de conducerea clubului ACS Poli Timişoara după ce a fost testat de gruparea londoneză. „După ce am dat probe la Arsenal, cei de la Timişoara nu m-au mai primit la antrenamente. În ultima vreme am avut o perioadă de pauză. Nu am avut o pregătire foarte bună, dar mă gândesc că mă vor pune ei pe picioare”, a menţionat Dragomir, care susţine că stilul său de joi seamănă cu cel al mijlocaşului formaţiei Real Madrid, Toni Kroos.
Vlad Dragomir este component al reprezentativei Under 16 a României, al cărei căpitan a fost la meciul amical cu Polonia (scor 1-1), disputat la începutul lunii iunie, la Buftea.