Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Alina Tecșor, a spus că, deși toate echipele sunt puternice la nivelul de Grupă Mondială, Canada este un adversar accesibil.
"La nivelul acesta toate echipele sunt puternice. De aceea, discutăm despre echipele care ar putea să ne fie mai accesibile nouă, iar Canada este una dintre ele, chiar dacă, din păcate, vom juca în deplasare", a spus Tecşor pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis.
"Avem o echipă omogenă, valoroasă, care la finalul săptămânii trecute s-au susținut una pe alta, reușind să adune împreună cele trei puncte necesare victoriei în fața Spaniei. Întâlnirea cu Canada o vom pregăti ca atare, luând în calcul și includerea jucătoarei Eugenie Bouchard în echipa Canadei."
Bouchard nu a evoluat în confruntarea cu Cehia, în urma căreia Canada a fost eliminată din Grupa Mondială, însă este posibil ca numărul 7 mondial să intre în echipă contra României.
României și Canada vor juca, în play-off-ul (barajul) pentru Grupa Mondială, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, marţi, la Londra. Confruntarea, care are loc în perioada 18-19 aprilie, va fi găzduită de Canada.
Citește și Simona Halep se alătură campaniei "Grijă pentru copii", pentru sprijinirea maternităților