2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportSimona Halep: Aveți încredere în vise și nu cedați niciodată, pentru că...

Simona Halep: Aveți încredere în vise și nu cedați niciodată, pentru că orice este posibil în viață

Simona Halep a mai primit, luni, o distincție. Nu este un nou titlu de Mare Șlem, ci o distincție oferită de Universitatea „Ovidius“ din Constanța, universitatea pe care a urmat-o din orașul său natal. „Este o onoare foarte mare pentru mine să fiu prezentă astăzi aici și să primesc această distincție. Am primit foarte multe premii și am câștigat în tenis, dar această distincție este specială, diferită și vreau să mulțumesc facultății pentru acest moment deosebit. Sunt onorată să fi făcut parte din această universitate. Aici am crescut. A fost un drum lung, greu, dar plin de emoții, emoții frumoase, și nu regret tot ceea ce a fost pe parcursul acestui drum, chiar dacă au fost momente grele.“, a mărturisit numărul 1 mondial la tenis.

 

„O să fac ceva pentru Constanța“

Deși ar putea trăi oriunde în lume, Simona Halep a declarat că se gândește serios să se întoarcă înapoi acasă, în Constanța. „Vreau să mulțumesc orașului bineînțeles, este orașul meu de suflet, orașul meu natal, unde mă întorc de fiecare dată cu mare drag, aici am crescut, aici pot să spun că a fost cea mai importantă cărămidă în performanța mea, în succesul meu și bineînțeles mă gândesc cu adevărat să mă reîntorc. Nu știu în ce domeniu sau când va fi, dacă va fi, dar cu siguranță o să fac ceva pentru acest oraș și o să mă implic în multe evenimente.“, a spus sportiva.
Simona Halep a mulțumit constănțenilor pentru toată susținerea. „O simt chiar dacă sunt la mii de kilometri depărtare și atunci când am momente grele pe teren susținerea dumneavoastră. Este importantă și mă ajută să nu cedez, chiar dacă uneori mai am și nervi pe teren, este normal, este un drum plin de greutăți, dar plin de emoții frumoase. Nu este un sfat, dar pot să spun așa: toți studenții, toți tinerii care au un vis să aibă încredere în el, să muncească și să nu cedeze niciodată pentru că orice este posibil în viața asta.“, le-a spus Halep celor circa 200 de studenți care au umplut până la refuz aula.

Primul titlul de ambasador onorific

Rectorul universității, Sorin Rugină, a declarat că Simona Halep este prima care va beneficia de titlul de ambasador al Universității „Ovidius“. Acest titlu a fost inițiat în 2014, la propunerea doamnei decan a Facultății de Educație Fizică, și s-a materializat în 2016 prin hotărârea de Senat. „Din nefericire este o hotărâre de Senat pe care am temporizat-o până ne-am armonizat agenda. Și iată că într-un final lucrul se realizează. Simona a devenit și este cea mai bună jucătoare de tenis a momentului deoarece a arătat tuturor că este pregătită nu doar să munceas-
că, dar să și învețe din propriile greșeli consolidând-și astfel o mentalitate de campion. Deși dezavantajată de multe ori de statură, aș zice, nu față de noi, ci față de competitoare, în fața adversarelor mult mai puternice, Simona uimește lumea tenisului cu victorii câștigate cu o determinare uluitoare dată de un psihic puternic și credința că orice este posibil dacă joci cu inima.“, a spus rectorul.

 

Crăciun în familie

Simona Halep a declarat, la finalul ceremoniei, că va avea în continuare vacanță. „Am perioadă de vacanță în continuare, odihnă și încerc să-mi
reîncarc bateriile pentru anul care vine. Nu este vorba despre operație. Nu am niciun
regret pentru anul acesta, pentru că a fost un an deosebit din toate punctele de vedere“, a specificat ea. Va sta acasă până de Crăciun și își va petrece sărbătorile alături de familie. A mai punctat că vrea să se implice în societate și, cu experiența ei, să ajute tinerii să facă ceva în viață.

* „Se acordă titlul onorific de ambasador al Universității „Ovidius“ din Constanța domnișoarei Simona Halep pentru promovarea imaginii academice și excelență în activitatea sportivă.“ Ion Botescu, președintele senatului Universității „Ovidius“

Cele mai citite

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: Peste 120 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 124 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: Peste 120 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 124 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...
Ultima oră
Pe aceeași temă