2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportMonica Niculescu va juca împotriva Soranei Cîrstea la Indian Wells. Când se...

Monica Niculescu va juca împotriva Soranei Cîrstea la Indian Wells. Când se dispută meciul

Monica Niculescu a acces pe tabloul principal de la Indian Wells după o victorie clară, scor 6-0, 6-4 cu Roberta Vinci (Italia, 147 WTA), fiind distribuită într-un meci cu Sorana Cîrstea. Jucătoarea din Târgovişte se aştepta la o adversară din calificări, dar sorţii i-au scos-o în cale pe colega din naţionala de Fed Cup.

Niculescu şi Cîrstea se vor duela pentru a noua oară în carieră, istoria meciurilor directe fiind de partea Monicăi, scor 5-3. Prima partidă dintre cele două a avut loc în urmă cu 14 ani, la un turneu ITF din Iaşi, iar Niculescu a câştigat cu 6-1, 7-6 în sferturile de finală.

Eleva lui Călin Ciorbagiu a mai învins-o pe Sorana în calificări la Zurich 2008, scor 6-4, 6-4, în primul tur la Moscova 2009, scor 3-0 (abandon), în calificări la Montreal 2010, scor 6-3, 6-3, şi în turul I la Indian Wells 2017, scor 4-6, 6-3, 6-1.

În ultimul meci dintre Niculescu şi Cîrstea s-a impus însă Sorana, cu 6-4, 1-0 (abandon) în turul I la Nurnberg 2017, iar sportiva din Târgovişte a mai trecut de Niculescu în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti 2006, scor 3-6, 6-4, 7-5, şi în prima manşă de la Hertogenbosch 2009, scor 5-7, 6-3, 6-3.

Partida 100% românească va avea loc joi seară, iar câştigătoarea ar putea juca împotriva lui Venus Williams (SUA, favorită 8) în faza următoare. Pe tabloul principal al turneului de peste opt milioane de dolari vor mai evolua Simona Halep, Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu.

Cele mai citite

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă