Steaua București și-a asigurat titlul de campioana a României, pentru al doilea an consecutiv, cu trei etape înainte de final, după meciul cu U. Cluj, câștigat cu 1-0. Performanța reușită de Steaua îi aduce automat comparația cu echipa din 2004-2006 a roș-albaștrilor, care pe atunci îl aveau ca lider pe Mirel Rădoi. Sezonul nu este însă terminat, steliștii putându-și triumfa, după doi ani de secetă, și în Cupa României.
Steaua rămâne în continuare campioană după un sezon în care și-a dominat categoric toți adversarii. Cu trei etape înainte de final Steaua are 74 de puncte, în timp ce principala sa urmăritoare, Petrolul, de pe locul al doilea are doar 64 de puncte, astfel că steliștii au devenit campioni încă de joi seară, după partida cu clujenii. Iar acum steliștii pregătesc din nou o festivitate cu o coregrafie amplă pe Arena Națională, la partida cu Oțelul, din ultima etapă. Tot pe stadionul național au sărbătorit și anul trecut titlul cu numărul 24.
Până la partida cu Oțelul, echipă care încă se zbate în zona de retrogradare, Steaua va mai avea două partide în care Reghecampf va putea improviza și încerca noi jucători, mai ales dintre cei abia promovați în fotbalul mare, la seniori, precum Târnovan, Vîlceanu, Grădinaru, Aldea sau chiar Cojocaru. Totuși Reghecampf a anunțat că spre deosebire de anul trecut toți jucătorii vor fi mobilizați până la ultimul meci, astfel că rămâne de văzut în ce măsură titularii de drept le vor putea face loc tinerelor talente. În plus, la câteva zile după meciul cu Oțelul, pe 23 mai, Steaua va disputa finala Cupei României, împotriva giurgiuvenilor de la Astra.
Ultimele meciuri ar putea fi totodată decisive și pentru calculele lui Laurențiu Reghecampf, care se pregătește să facă unele schimbări la echipă și care a declarat deja că se pregătește de Liga Campionilor. În condițiile în care unii titulari sunt tot mai aproape de a se despărți de club, precum Tătărușanu sau chiar Tănase, Reghecampf s-a orientat în primul rând către jucători din campionatul intern. Printre jucătorii care putea veni la Steaua se numără: Liviu Antal (Vaslui), liber de contrat și golghter al campionatului cu 14 reușite, Valentin Lemnaru (U Cluj), Paul Anton (Pandurii). Cu toate că Reghecampf și-a manifestat interesul și pentru Mățel și Budescu, de la Astra, oficialii giurgiuveni dau de înțeles că nu vor accepta transferul celor doi în Ghencea. În plus Reghecampf s-a mai orientat către unul dintre tinerii jucători de la Viitorul, Florin Tănase.
Steaua are toate șansele să domine campionatul și sezonul viitor, mai ales că din punct de vedere financiar sezonul 2013-2014 a adus încasări uriașe, de peste 40 milioane de euro, un record în istoria fotbalului românesc.
Steaua lui Reghecampf, comparată cu Steaua lui Mirel Rădoi
Steaua lui Reghecampf este una dintre cele mai puternice echipe din campionatul românesc, din ultimii 20 de ani, ajutată și de lipsa unor adversari de același calibru, cum era înainte Dinamo. Reghecampf a reușit astfel să ajungă printre cei cinci antrenori care au adus titlul în Ghencea doi ani la rând. Primii au fost: Gică Popescu I (1951-1953), Emeric Ienei (1985-1986), Anghel Iordănescu (1987-1989), Dumitru Dumitru (1995-1997).
În ciuda despărții de unul dintre cei mai importanți jucători pe care fotbalul românesc i-a dat în ultimii ani, Alexandru Chipciu sau de căpitanul Alex Bourceanu și a unor transferuri, considerate la început neconvingătoare, roș-albaștrii au continuat la același nivel ca și sezonul trecut, când cucerea titlul de campioană cu 5 etape înainte de final.
Considerată de oamenii de fotbal la fel de puternică precum echipa din perioada de 2004-2006, Steaua a profitat de faptul că principalele sale rivale cu greu puteau emite pretenții la câștigarea campionatului. De altfel Dinu Gheorghe, președintele Astra, declara la momentul în care giurgiuvenii s-au apropiat de steliști, în iarnă, că obiectivul echipei sale nu este câștigarea titlului. De asemeni, Petrolul, care s-a despărțit de unii jucători extrem de importanți și în cele din urmă de antrenorul Contra, a fost mai mult o rivală pentru Astra decât pentru steliști.
Spre deosebire de sezoanele 2004-2006, când Dinamo era într-o formă foarte bună și câștiga trei dintre campionatele începutului de mileniu, gruparea din Ștefan cel Mare s-a luptat sezonul curent pentru locul 4 cu FC Vaslui. Iar proiectul lui Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, probabil nu va pune în pericol supremația Stelei nici în sezonul viitor.
Cu rivale tot mai slabe în campionatul intern, singurul front pe care Steaua are nevoie de întăriri pentru a face față rămâne cel al cupelor europene. După ce anul trecut era la un pas să o elimine pe Chelsea din optimile Ligii Europa, în actuala ediție a Ligii Campionilor Steaua a avut unul dintre cele mai slabe parcursuri din această competiție. Spre exemplu, în sezonul 2005-2006 roș-albaștrii au fost la un pas de a se califica în finala Cupei UEFA, performanță pe care nu au mai repetat-o de atunci.
Steaua în Liga I, după 31 etape: 22 victorii, 8 egaluri, 1 înfrângere, 67 goluri marcate, 16 goluri primite, 74 puncte.