Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo, a spus că îl va da în judecată pe Vasile Turcu, fost acționar al clubului. Fostul patron dinamovist l-a acuzat pe Rednic de faptul că are să-i dea înapoi o datorie.
„Mi se pare normal să ajuţi la transferuri, dar nu pentru comisioane. Cu asta o să ne auzim la tribunal. Dacă un dobitoc vorbeşte prostii, e un dobitoc. El spune că m-a împrumutat pe mine în 2007 şi eu am fost antrenor şi în 2008 şi 2009 când el mi-a fost patron. E forţat, e împins în faţă când lucrurile merg bine. Astea toate sunt puse la dosar şi omul o să spună. Asta e vorba despre 2007, când Paşcovoci era aici. Clar va fi dat în judecată, dosarul e făcut. Mircea Rednic nu a luat comisioane şi nu o să ia comisioane. Nu are nevoie. În perioada aia, când am venit la Dinamo, eu am vândut o fabrică cu vreo trei milioane. Turcu nu era aici. El a ajuns cu mistriile lui, după ce şi-a făcut relaţii. Şi face afaceri cu statul”, a declarat Rednic, potrivit Mediafax.
Fostul acţionar al FC Dinamo Vasile Turcu l-a acuzat pe antrenroul Mircea Rednic că percepe comisioane din transferurile de fotbalişti şi că nu i-a înapoiat o sumă de bani împrumutată pentru ajutorarea copilului fostului jucător dinamovist Cosmin Paşcovici.