4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăLifestyleSăndoi: "Sunt trei puncte importante. Sperăm să creştem de la meci la...

Săndoi: „Sunt trei puncte importante. Sperăm să creştem de la meci la meci”

Victoria din prima etapă a returului Ligii I, le-a adus speranțe celor de la CS Universitatea Craiova pentru terminarea campionatului pe un loc de cupă europeană. Săndoi și Cârțu, tehnicienii echipei, vor ca elevii lor să crească de la meci la meci.

 Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a declarat, după victoria obţinută în deplasare cu Pandurii Târgu Jiu, că punctele obţinute în această primă etapă a returului sunt foarte importante pentru că menţin echipa în plutonul fruntaş al clasamentului Ligii I, conform Mediafax.

Citește și Liga I, etapa a 18-a: Craiova câștigă derbiul Olteniei, remiză pentru CFR. Rezultatele complete

"Suntem foarte bucuroşi pentru rezultatul acesta. A fost o victorie obţinută cu muncă şi dăruire. A fost o partidă grea, cu o echipă dificilă, formată din jucători valoroşi, care nu trebuie să se regăsească la sfârşitul clasamentului, ci în prima parte. Am jucat bine din punct de vedere tactic, ne-am creat ocazii, cea mai importantă fiind bara lui Rocha, însă trebuie să recunosc că dacă ar fi marcat Roman la început s-ar fi schimbat datele problemei. Am aglomerat bine zona din faţa careului, am făcut şi nişte greşeli individuale, care sper să nu se mai repete în următoarele jocuri. Am fost dominaţi, dar ne-am lăsat deliberat. Sunt trei puncte importante pentru noi, pentru că rămânem în plutonul fruntaş şi sperăm să creştem de la meci la meci", a spus Săndoi, conform site-ului oficial al grupării oltene.

Vezi și Liga I: Clasamentul campionatului 2014/2015 la începutul returului. Etapa a 18-a

Directorul tehnic Sorin Cârţu aafirmat că şi-ar fi dorit un joc mai consistent din partea jucătorilor săi, însă a recunoscut că rezultatul este cel mai important. "Întotdeauna primul joc oficial este mai greu, până intri în ritm, în intensitate, dar e bine că s-a terminat cu trei puncte pentru noi. Mi-aş fi dorit un joc mai consistent, dar până la urmă ne-a interesat şi rezultatul. Pandurii au avut o ocazie mare să deschidă scorul prin Roman, dar şi noi am avut bara lui Rocha, plus golul acela al lui Bawab, în urma unui contraatac foarte bun. Nu pot să spun acum dacă am meritat sau nu să câştigăm, eu sunt bucuros pentru victorie. Am avut ceva emoţii, mai ales că ni se schimbă obiectivele din mers, dar asta nu e ceva rău, e bine şi pentru noi că ne ţine mai mult în priză", a spus Cârţu.

Formaţia CS Universitatea Craiova a câştigat, luni seară, în deplasare, cu scorul de 1-0, partida cu Pandurii Târgu Jiu din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I.

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...
Ultima oră
Pe aceeași temă