Conflictul dintre CSA și FC Steaua este departe de a fi încheiat, continuând să fie de actualitate atât posibilitatea de a se ajunge la o înțelegere între cele două părți, cât și creionarea unei noi identități pentru clubul lui Becali.
Lupta pentru marca Steaua București, care aproape că a scindat universul din jurul acestui club, are toate premisele pentru a se transforma într-o comedie proastă. După ce nu a fost de acord cu termenii impuși de CSA, patronul echipei, George Becali, a dat undă verde pentru crearea unei noi identități. Ceea ce a ieșit, noul logo reprezentat de o stea în opt colțuri, arată mai de grabă a opera unui copil de grădiniță. Nu întâmplător fanii au început să ironizeze pe rețelele de socializare noua marcă, asemuită cu freza Lisei din serialul de animație Familia Simpson.
Pentru a nu plăti nimic celor de la CSA, care dețin marca Steaua în prezent, reprezentanții clubului de fotbal au trimis, pe 30 decembrie, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), o cerere de înregistrare a unei noi steme, galbene, cu înscrisul „FCSB” (prescurtarea de FC Steaua București). De asemenea au fost revendicate culorile galben și albastru. Totuși înregistrarea unei mărci, până la primirea avizului final, poate dura câteva săptămâni, timp în care reprezentanții clubului de fotbal s-ar putea răzgândi.
“Noul logo depus de FC Steaua este de fapt o ușoară restilizare a unuia mai vechi, înregistrat la OSIM de către aceeași societate încă din 2007”, a declarat Ovidiu Dinescu, șef serviciu mărci în cadrul OSIM.
Deși sunt vehiculate și alte embleme, asemănătoare cu cea folosită până în decembrie 2014, OSIM nu a confirmat această informație. “Între 30 decembrie și această zi (n.r. 8 ianuarie) nu a mai fost înregistrată nicio cerere”, a declarat Ovidiu Dinescu, șef serviciu mărci în cadrul OSIM.
Cu toate că varianta construirii unui nou brand este una în general acceptată de Becali, nu este exclus ca înregistrarea de noi sigle la OSIM să fie doar o componentă a războiului psihologic dat în jurul negocierilor dintre CSA și FCSB. Nu doar fanii, ci și foștii jucători ai legendarului club s-au revoltat când au văzut noua siglă, motiv pentru care este greu de crezut că înregistrarea și creionarea unei identități în jurul stelei în opt colțuri este ceea ce urmărește Gigi Becali.
Conflictul dintre cele două părți, izbucnit o dată ce ICCJ a anulat marca Steaua Bucureşti, înregistrată sub în 2004 de clubul lui Becali, ar putea duce, în ultima instanță la crearea a două echipe: una cu sigle inventate, a lui Becali și alta a CSA-ului. În prezent echipa lui Gâlcă nu mai folosește nicio emblemă, noul transfer al steliștilor, Rareș Enceanu (ex-FC Brașov, 20 ani, mijlocaș), fiind prezentat cu un tricou fără logo.