Olanda s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale de fotba din Brazilia la finalul unui meci dramatic, în compania naționalei Mexicului. Batavii s-au impus cu 2-1, după ce în minutul 87 scorul era de 1-0 pentru americani.
Partida desfășurată la Fortaleza a fost din nou una dramatică pentru mexicani, națională eliminată pentru a treia oară consecutiv în optimile CM. După o primă repriză în care americanii au fost mai incisivi în fața porții adverse, dar fără niciun gol marcat, debutul celei de a doua reprize a adus și primul gol. Dos Santos s-a demarcat dintre doi fundași olandezi și a șutat de la circa 20 de metri de poarta lui Cillessen. După această reușită Olanda a decăzut, fiind la un pas de a primi iar gol.
Au urmat o serie de ratări ale batavilor și cu toate că soarta partidei era pecetluită, Mexicul controlând destul de bine jocul, olandezii au spulberat visele mexicanilor în doar 3 minute. Mai întâi a fost șutul lui Sneijder, un jucător mereu decisiv în momente de cumpănă – lucru demonstrat și cu Galatasaray, când a eliminat Juventus din Liga Campionilor prin golul său venit la fel de târziu -, după care a urmat un penalty, obținut de Robben.
Faza este una controversată, însă a existat un contact între Marquez și Robben atunci când olandezul a căzut în careu. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Huntelaar. Van Gaal a fost inspirat, înlocuindu-l pe Van Persie cu Huntelaar cu nici 10 minute înainte ca Huntelaar să transforme penalty-ul.
Olanda va juca în sferturi împotriva câștigătoarei din partida Costa Rica – Grecia, optime disputată, duminică, de la ora 23.00.
Brigada portugheză de arbitri, condusă de Pedro Proenca, a dat 3 cartonașe galbene, toate mexicanilor.