Parcursul bun al Fiorentinei, din ultima perioadă, s-a concretizat, în ultima etapă, prin urcarea pe un loc de Liga Campionilor. Cu Tătărușanu integralist, echipa violă a învins Sassuolo, scor 3-1.
Fiorentina a avut un meci foarte bun, în deplasare, pe terenul lui Sassuolo, în cadrul etapei a XXIII-a a campionatului Italiei. Tătărușanu, titular, a fost învins o singură dată de adversari, în minutul 67, când a înscris Berardi.
Echipa violă a marcat prin Salah '30 şi Babacar '32, '62. După acest meci Fiorentina a urcat pe locul 4, eligibil pentru preliminariile Ligii Campionilor.
Napoli, rivală directă a Fiorentinei pentru locurile 3-4, a pierdut în fața lui Palermo, scor 1-3.
Meciurile AC Milan – Empoli, Atalanta – Internazionale Milano, Genoa – Hellas Verona, AS Roma – Parma, Torino – Cagliari, Udinese – Lazio Roma, Chievo Verona – Sampdoria şi Cesena – Juventus Torino se vor disputa duminică.