Juventus Torino s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, după ce a trecut de formația FC Parma cu scorul de 1-0 (0-0). Campioana Italiei a avut un meci dificil, reușind să dea lovitura în ultimele minute.
Torinezii au înscri unicul gol al întâlnirii în minutul 89, când a marcat Morata. În semifinale s-a mai calificat și echipa lui Ștefan Radu, Lazio Roma, care a trecut de AC Milan, tot cu scorul de 1-0.
Celelalte două semifinaliste vor fi stabilite în urma meciurilor dintre AS Roma – AC Fiorentina, de la data de 3 februarie și SSC Napoli – Internazionale Milano, care va avea loc la 4 februarie.
Juventus, campioana en-titre, ocupă în Serie A primul loc, având un avans de 7 puncte în fața AS Roma, în clasament.