Pe lângă premiera adusă pentru România, ei au stabilit un nou record al cursei, pentru cea mai rapidă traversare a Oceanului Atlantic într-o ambarcaţiune de tip PURE de 4 membri – 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute – recordul precedent fiind de 44 de zile, 20 de ore şi 22 de minute.
Anterior, încă din sesiunea de antrenament, echipa Atlantic 4 obținuse un alt record mondial de viteză, pentru traversarea Mării Negre într-o ambarcaţiune cu vâsle.
M-am întâlnit cu Andrei Roșu, vegetarian de mulți ani, la un suc de grepfruit cu morcov – pe care l-am ales și eu, deși inițial optasem pentru apă carbogazoasă, care nu e sănătoasă, mi s-a sugerat! – și am stat la povești despre cum este să renunți la confort și să accepți astfel de provocări.
Până a începe să lucreze într-o corporație, a cochetat cu muzica, fiind ocazional și sportiv amator.
Prin 2009, după nașterea primului copil, a realizat că acesta, la un an și ceva, le imita cu fidelitate toate deprinderile: „Dacă ne așezam pe canapea la televizor, făcea și el la fel; când mâncam prost, mânca și el la fel; stăteam mult în casă – căci noi, românii, suntem meteodependenți, ori e prea cald, ori e prea frig, ori e cod de orice culoare –, stătea și el cu noi; și atunci, ne-am dat seama că va deveni și el ca noi și nu e deloc bine. Am realizat că trebuie să facem neapărat o schimbare, să ne ridicăm de pe canapea. Aveam și vreo 15-20 kg în plus, puse așa, câte puțin, tocmai bine să nu-ți dai seama ce se întâmplă. Dacă le-ai pune pe toate deodată, poate te-ai sesiza și ai lua măsuri imediat! Mi-am dat seama că viitorul nu arată extraordinar și mi-am propus să aleg un obiectiv care să mă scoată din zona de confort, să mă oblige cumva să mă țin de el. Nu mă simțeam rău, analizele erau decente, dar era clar că, mergând pe același drum, la un moment dat va crăpa ceva“.
Primul obiectiv: maraton la Polul Nord
Și a ales să participe la maratonul de la Polul Nord! De ce tocmai Polul Nord, din prima încercare?
„Pentru că sunt o fire comodă și m-am gândit că, dacă voi alerga pe undeva mai aproape, nu voi avea voința de a mă antrena suficient de bine. Astfel, în aprilie 2010 am alergat la primul maraton, antrenamentele începându-le undeva prin ianuarie. Apoi, mi-am spus că ar fi păcat să nu continui, dacă tot am intrat pe acest drum, și am continuat să mă antrenez. Pierdusem kilogramele balast și m-am gândit că, dacă mă întorc la stilul dinainte, le voi pune la loc și ar fi fost păcat de cele patru luni de antrenamente!“
De aici și până la participarea la maratoane și ultramaratoane pe fiecare continent nu au mai fost decât… motivare și, desigur, antrenamente! Nu a fost greu, mai ales după ce în 2010 a intrat în Cartea Recordurilor pentru maratonul de la Polul Nord, pentru ca, la doi ani distanță, în 2012, să înregistreze un nou record demn de menționat în Guinness Book, pentru performanța de a alerga câte un maraton și un ultramaraton pe fiecare continent într-un an și 217 zile.
Pentru un om care lucra și a continuat să lucreze până în 2016 într-o corporație, o fire comodă, după cum se definea, pare de mirare cum de a reușit aceste performanțe. De la ceea ce ne propunem și până la realizarea obiectivelor este cale lungă și de multe ori obiectivele rămân simple propuneri. Andrei spune însă că „dacă ești deschis, poți orice“.
Și povestește cum a învățat el, brașovean, să înoate la 35 de ani și cât de important este să ai de la cine învăța: „Pe la 27 de ani m-am apucat să mă dau cu placa, de unul singur. Fără să mă învețe cineva, mi s-a părut că nu pot și am abandonat. Peste niște ani, când m-am apucat serios, cu un profesor, după o oră deja mi se părea altceva. În viață, calea cea mai rapidă de a învăța un lucru este să o faci cu oameni care au ajuns la un anumit nivel – de regulă înalt – pe acel domeniu și care știu cum să-l transmită mai departe“.
Așa a învățat să înoate, apoi să participe la triatloane și să facă alergare și în alte scopuri, iar lucrurile au început să aibă continuitate: „Ca să vedeți cum se leagă lucrurile în viață, în 2011, când eram la un maraton, m-am întâlnit cu niște britanici care coborau de pe Everest și, discutând despre cum s-au antrenat, unul dintre ei mi-a spus că, printre altele, și pe o ambarcațiune cu vâsle. Creierul meu nu procesa ce legătură există între una și alta și nu puteam să înțeleg cum poți traversa un ocean într-o ambarcațiune cu vâsle. Apoi, când am ajuns acasă, m-am documentat și am văzut că existau astfel de competiții, dar la momentul acela pentru mine existau niște restricții. În primul rând, nu știam să înot. Apoi, nu mai fusesem niciodată pe mare, nu avem nicio noțiune despre navigație! Însă ideea mi-a rămas undeva într-un colțișor al minții și a revenit după ce, în iulie 2015, am traversat Canalul Mânecii la triatlon“.
Ce poate fi mai greu?
Căpătase curaj după reușitele avute și, privind în urmă, la antrenamentele făcute, la programul strict pe care și-l impusese, ceea ce avea în față nu i se mai părea atât de greu.
„Ce poate fi mai greu de atât?!“ , și-a spus și, cu aceste cuvinte în minte, a hotărât să se angajeze în cursa peste Atlantic.
„Mi s-a părut foarte inspirațional. M-am gândit că dacă noi terminăm cu bine această cursă – niște oameni cu familie, cu copii, cu o carieră, fără ca vreunul să fi fost canotor sau navigator –, atunci mulți români vor avea curajul să încerce și ei diferite lucruri. De asemenea, mi s-a părut o ocazie excelentă de a strânge fonduri pentru o cauză despre care știam din 2010. Era vorba despre Hospice Casa Speranței, din Adunații Copăceni, un centru pentru copiii cu boli rare sau incurabile. Am observat că, din 2010, e tot mai greu să strângi fonduri pentru astfel de lucruri. Sunt din ce în ce mai multe cauze și oamenii și-au cam pierdut apetitul de a se implica. Îi mai apucă din când în când câte un puseu de dărnicie de sărbători. Or, nu poți să construiești ceva în salturi! Dacă din ’90 până acum nu ar fi apărut nici o asociație, nici o fundație în România, cum ar arăta oare peisajul nostru social?“
În opinia lui Andrei, rolul acestor asociații și fundații este de a completa ceea ce nu poate statul prin mijloacele pe care le are. Nu trebuie să așteptăm ca statul să ne dea totul! Lucrând ani mulți în proiecte individuale, simțea nevoia de a lucra în echipă, de a se implica și a face mai vizibile aceste cauze prin exemplul propriu. A lansat proiectul în mai 2016, alături de doctorul Vasile Oșean, medicul lotului național de canotaj, dând un anunț în care invita încă doi doritori să aplice. Spre surpriza lui, au aplicat cu mult mai mulți decât își imagina, pentru ca apoi, în parteneriat cu o companie de consultanță și training, să selecteze 20 dintre cei 240 care aplicaseră, printre care și 30 de femei.
Principalul criteriu de selecție a fost motivația.
„Dacă ai «de ce-ul» foarte bine conturat și el se intersectează cu obiectivele proiectului, este mai simplu și pentru candidat, și pentru noi, și pentru acțiunea în sine. Și aici nu mă refer numai la cursa în sine, ci și la ceea ce se întâmplă până atunci: weekend-uri departe de familie, antrenamente, suișuri și coborâșuri“, spune Andrei. Cei 20 au venit la sediul firmei de training și, timp de patru ore, s-au făcut tot felul de teste de personalitate și de compatibilitate în echipă, un aspect extrem de important.
Antrenament în Deltă
Următorul pas a fost antrenamentul. Printre altele, au plecat câteva zile în Deltă, într-un loc izolat, fără semnal, pentru a vedea cum funcționează oamenii în condiții de stres, de privare de somn. Au fost tot felul de teste, de la mers pe jar, ales în miezul nopții de boabe de orez, linte sau stat în cort închis în plin soare timp de o oră etc. Erau probe de testat atât condiții concrete ce pot apărea pe ocean, cât și de depășire a instinctului de conservare.
Au urmat cursuri impuse de organizatori, de navigație, pescuit oceanic, radiocomunicații, prim-ajutor, iar în iunie 2017 au făcut simularea condițiilor de pe Atlantic prin traversarea Mării Negre. Timp de 12 zile și jumătate, au prins furtuni, au folosit toate echipamentele din barcă, au văzut cum funcționează relațiile dintre ei, s-au obișnuit cu mâncarea de expediție, mai puțin gustoasă, și în final, în decembrie 2017 au ajuns la start pentru cursa peste Atlantic. O cursă dificilă, cu reguli foarte clare, în care nu trebuie să lipsească nici cel mai banal lucru dintre cele impuse de organizatori.
„Cea mai mare provocare a fost să aducem barca la start cu tot cu echipaj, chiar dacă de 20 de ani, de când se organizează această cursă, nu a murit nimeni. Pentru mine, personal, o mare provocare a fost răul de mare. Știam că-l am de la traversarea Mării Negre, tot așa cum știam și că în 4-5 zile trece. Când strângi bani pentru niște oameni care suferă cu mult mai mult decât un rău de mare, depășești momentul. Apoi este monotonia oceanului, când vezi zi de zi doar apă. Din fericire, acestea sunt și momentele în care ai șansa unor introspecții personale. Din când în când, ascultam muzică și teatru radiofonic, mult teatru radiofonic.
O altă problemă neplăcută, incomodă, erau hainele care se udau mereu și trebuia să le uscăm într-un spațiu foarte, foarte mic. Apoi, au fost relațiile dintre noi. Trebuie să recunoaștem că fantezia unui bărbat nu este de a sta cu alți trei bărbați într-un spațiu cât două măsuțe timp de 40 de zile aproape, fără un spațiu propriu, neinvadat de alții, cu multe lucruri în jur, cu rufe la uscat etc. A trebuit să învățăm să ne gestionăm emoțiile. Nu ai unde să pleci, și atunci, înainte de a spune cuvinte grele, te calmezi,
tragi aer în piept, te gândești la cea mai bună soluție, însă în același timp trebuie să verbalizezi nemulțumirea, nu poți strânge în tine toate frustrările, pentru că la un moment dat s-ar putea să izbucnești“, descrie Andrei Roșu provocările cursei.
Deși gândește cam cu cinci ani înainte un proiect – nu doar pentru că este foarte organizat, dar și pentru că, în general, competițiile de anduranță au locuri limitate –, anul acesta Andrei rămâne acasă.
„Sunt dator cu vreo 50 de weekend-uri familiei. În expediție, în afara momentului în care vezi țărmul apropiindu-se, momentul unic este când ajungi în port și te așteaptă familia.“
Anul acesta și-a propus să extindă programul online pe care l-a lansat în iunie 2016, 42Krosu, un program de coaching pentru alergători, în care abordează alergarea holistic – cum să-ți faci loc în agendă pentru alergare, cu ce să te hrănești etc.
Consideră că merită să ieșim din zona de confort mai des, mai ales dacă este pentru o cauză umanitară.
„Înainte de a ajuta pe cineva trebuie să fii capabil să-ți faci ordine în viața ta, să fii împăcat cu drumul pe care ești, și atunci e mult mai ușor să-i ajuți pe ceilalți“, încheie Andrei Roșu.
CV
Andrei Roșu este tatăl a doi copii, sportiv de anduranță, deținătorul câtorva recorduri naționale și mondiale, blogger și susținător de proiecte sociale. Este primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în 2015, când a parcurs un traseu de la Londra la Paris, compus din 140 km de alergare, aproximativ 50 km de înot și încă 300 km cu bicicleta. Împreună cu un alt român, a terminat – în premieră pentru un tandem – cea mai grea cursă de alergare din lume, desfășurată în martie 2016 la Cercul Polar.
Andrei Roșu este primul om din lume care a reușit să termine circuitul 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente, performanță premiată cu un loc în Cartea Recordurilor. De asemenea, el are la activ și câteva curse de ultratriatlon.
Pentru mine, aceasta a fost cea mai grea experienţă de anduranţă la care am participat până acum. Durata traversării, dorul de casă, nivelul scăzut de confort, privarea de somn, monotonia, răul de mare, absenţa alimentelor proaspete cu care eram obişnuit au fost câteva dintre elementele care au făcut această experienţă una extrem de dură. Gândul că efortul nostru are un impact direct asupra vieţii pacienţilor Hospice, susţinerea primită din partea a mii de români şi relaţia cu coechipierii m-au ajutat enorm să termin această cursă, al cărei final a fost extraordinar, întâlnindu-mi familia după aproape două luni.“
Andrei Roșu
M-am antrenat cu toată seriozitatea mea timp de un an şi jumătate: weekend de weekend am vâslit pe mare, iar în cursul săptămânii am făcut antrenamente în sala de forţă şi cu simulatorul de vâslit, dar și cursuri de control mental şi pregătire psihică. M-am bucurat de cele 38 de apusuri şi răsărituri de soare, total diferite unul faţă de celălalt. Am înfruntat frig, furtuni, valuri de până la 15 m, lipsa îndelungată a hainelor uscate, dar am găsit soluții de adaptare la fiecare situație.“
Ionuț Olteanu
Timpul petrecut la vâslit – 12 ore zilnic şi aproximativ 1.250.000 de repetări cu totul – a fost foarte plăcut şi m-am bucurat de asta până la finiș, chiar dacă am slăbit 14 kg şi am avut o mare surpriză când m-am privit pentru prima dată în oglindă la hotel. Dar a meritat din plin.“
Marius Alexe
Pregătirea minuţioasă, fizică şi mentală, a acestui proiect a constituit cheia succesului.
Traversarea Atlanticului a fost o continuare a unui proces de şlefuire personală, de autodepăşire şi de a crea în jurul meu o comunitate de oameni mai buni. Pe lângă momentele dificile, au fost și momente frumoase: la fiecare 2 ore de vâslit, când savuram câştigul în lupta cu milele, când ne bucuram şi ne felicitam că ne simţim bine fizic şi psihic şi ne putem continua activitatea conform planificării de acasă. Mă consider privilegiat că am avut ocazia să pun în valoare acest proiect şi să arăt altora din jurul meu că orice se poate, iar România merită să fie cu fruntea sus prin record de competiţie, nu doar mediocra participare.“
Vasile Oșean
