3.7 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSănătateDansul sportiv românesc în 2014: campioni mondiali la dansuri latino

Dansul sportiv românesc în 2014: campioni mondiali la dansuri latino

Secretarul general al Federației Române de Dans Sportiv (FRDS), Adrian Nedelcu a făcut o retrospectivă a anului 2014 în cadrul federației sale. El declară că România a continuat să crească și în acest an, culminând cu obținerea unor titluri importante.

Cele mai bune performanțe au fost obținute de perechile Paul Moldovan/Cristina Tătar și Mihai Paraschiv/Diandra Illes, campioni mondiali la categoria Under-21 latino, potrivit Agerpres.

''Din punctul de vedere al Federației Române de Dans Sportiv, anul 2014 a fost o continuare în procesul de creștere din ultimii trei ani avuți de sportivii din federația noastră. Au fost rezultate deosebite la Campionatele Mondiale, la Campionatele Europene, precum și la Cupele Mondiale și Europene. Pentru al treilea an consecutiv avem o pereche care a obținut titlul mondial la categoria Under-21 latino, este vorba despre perechea formată din sportivii Paul Moldovan și Cristina Tătar. Vreau să mai menționez o altă pereche fruntașă, o pereche care a câștigat trei titluri de vicecampioni, unul de vicecampioni mondiali și două de vicecampioni europeni. Două dintre ele la secțiunea 10 dansuri și unul la latino. Sportivii care compun această pereche sunt Mihai Paraschiv și Diandra Illes. Mai sunt două clasări pe locul trei și avem multe prezențe în finale'', a declarat Nedelcu pentru Agerpres.

Secretarul general al Federației Române de Dans Sportiv a subliniat și faptul că în luna iunie, țara noastră a organizat Adunarea Generală a Federației Mondiale de Dans Sportiv la București, ''un eveniment de real succes. Toți participanții din conducerea federației au fost impresionați, ei doreau să facem această adunare și în 2015 în România, dar nu ne permit resursele financiare''.

Adrian Nedelcu a menționat și alte succese ale dansului sportiv românesc în anul care se încheie: ''În fiecare an avem o competiție majoră la Stuttgart, este un Grand Slam care are loc în fiecare lună august. Este o adevărată olimpiadă a dansului sportiv mondial, acolo se face și o ierarhie pe națiuni, din punct de vedere al medaliilor cucerite. Remarc faptul că România s-a clasat, în anul 2014, pe locul patru, obținând medalii de aur, argint și bronz. Sportivii români sunt prezenți în rating mondial, adică în primele 50 de locuri, atât la secțiunea standard, cât și la secțiunea latino''.

În perspectivă, Nedelcu a indicat că în 2015 sunt anumite categorii de vârstă unde se va încerca sporirea numărului de perechi de valoare, prin susținerea lor, dar și printr-o promovare mai bună, la nivelul competițiilor cu caracter internațional. ''Avem acum un schimb de categorii de vârstă, asta înseamnă că unele perechi care au obținut performanțe bune la o anumită categorie vor trece la altă categorie de vârstă și evident lucrurile vor puțin mai dificile'', a precizat Nedelcu.

Din acest motiv, obiectivele pentru anul viitor nu vor fi la fel de îndrăznețe, dar se vizează obținerea unor medalii.

''Obiectivele pentru anul 2015 nu sunt chiar la fel de îndrăznețe precum au fost cele din 2014, tocmai din cauza trecerii la o categorie de vârstă superioară pentru multe perechi. Dar, scopul nostru este obținerea a două medalii la juniorii mari, la Campionatele Mondiale, precum și alte două medalii, la tineret, la standard și respectiv latino. La tineret se pot obține câte două medalii, atât la Campionatele Mondale, cât și la Campionatele Europene. Perechea Mihai Paraschiv și Diandra Illes trece acum la adulți și avem așteptări mari de la ei, o medalie la Campionatul Mondial'', a mai spus Nedelcu.

În viziunea secretarului general al FRDS, cei mai buni sportivi ai anului sunt perechile Paul Moldovan/Cristina Tătar și Mihai Paraschiv/Diandra Illes. ''Aceste două perechi sunt cele mai valoroase din Federația Română de Dans Sportiv'', afirmă Nedelcu.

Paul Moldovan și Cristina Tătar au cucerit titlul mondial la categoria Under-21 Latin, la Campionatul Mondial de dans sportiv WDSF care s-a desfășurat la Calvia (Spania), în luna aprilie.

România a obținut o medalie de argint, prin perechea Mihai Paraschiv/Diandra Illes, la Campionatele Mondiale de 10 Dansuri pentru Tineret și Adulți, organizate în capitala Letoniei, Riga.

Adrian Nedelcu a evitat să nominalizeze cel mai bun sportiv român al anului: ''Din punctul meu de vedere este greu de precizat. Nu vreau însă să cad acum în capcana media, așa cum se întâmplă cu mulți oameni din sport menționând diverse nume. În concluzie, mă abțin să menționez un nume sau un altul. Din punctul nostru de vedere, sportivii din Federația Română de Dans Sportiv sunt cei mai buni.''

Cele mai citite

Simona Halep ratează Australian Open din cauza problemelor medicale! „Un regres nefericit”

Simona Halep, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis din România, și-a amânat debutul în sezonul 2025 din cauza unor probleme persistente la...

Andrei Rațiu, la un pas de un transfer de top! „5 echipe mari sunt în cursă”

Andrei Rațiu este considerat unul dintre cei mai promițători fotbaliști români ai momentului. Fundașul dreapta al lui Rayo Vallecano a atras interesul unor cluburi...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă