Crina e o adolescentă care îmi povesteşte că s-a întâlnit cu sponsorul ei, un director de companie. Ea a vrut să-i mulţumească pentru că o sprijină financiar. Bani de drum, haine, încălţăminte, rechizite, cărţi. Numai aşa a putut acest copil să spargă bariera între casa ei de la ţară şi liceul de la oraş, ca să poată să înveţe. „Nu trebuie să-mi mulţumeşti. Este datoria oamenilor mari să aibă grijă de copii”, i-a răspuns imediat directorul.
Eram zilele trecute în oraşul Negreşti din judeţul Vaslui, când aflu de la gazdele mele, cei din organizaţia World Vision, despre o reuniniune care tocmai stătea să înceapă. Erau elevi de la un liceu din localitate, şcoală care poartă numele lui Nicolae Iorga. Merg spre acel eveniment alături de coordonatorul acestui programu pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, Mihaela Chiorescu. De la ea aflu primele amănunte despre sistemul de ajutor, cu un titlu edificator – „Vreau în clasa a IX-a”. Este vorba despre elevi de liceu care locuiesc în satele vasluiene. Copiii aceştia nu ar fi mers azi la liceu. Unica lor şansă a fost că există nişte oameni inimoşi. Unii acţionează ca persoane fizice, alţii în numele unor companii. Ei donează bani pentru copiii de la sate. Pentru ca acei tineri, care provin din familii cu venituri modeste, să-şi poată continua studiile, după gimnaziu. Tot acest concept a fost pus la punct de World Vision România. Persoanele fizice îşi aleg, în general, câte un copil din program, susţinându-l financiar în cei patru ani de liceu. Cât priveşte companiile, ele sprijină şi câte doi sau chiar patru elevi. Sponsorii îşi iau angajamentul faţă de copii pe o perioadă de patru ani, din clasa a IX-a până în clasa a XII-a. Nu s-a întâmplat niciodată, mi se spune, ca un sponsor să întrerupă ajutorul financiar. Dacă şi-a luat angajamentul, deşi asta nu e ca o obligaţie, l-a dus până la capăt.
Cât costă drumul de acasă până la şcoală
Ajung aşadar la reuniunea despre care vorbeam mai devreme. Periodic, elevii din program se întâlnesc cu specialiştii de la World Vision. Pentru discuţii, evaluări, rezolvarea unor probleme curente. Era aproape de ora 14.00 când s-au strâns cu toţii într-o sală din micul oraş. Sunt frumos îmbrăcaţi, se aşează fiecare pe câte un scaun, în jurul unui rând de mese. Puţin obosiţi. Sunt plecaţi de acasă de dimineaţă. Au fost şi la cursuri. Acum au venit aici. Stau de vorbă cu ei şi aflu că cea mai mare barieră, de care nu puteau să treacă fără a fi ajutaţi financiar, este drumul din satul lor până în oraşul Negreşti. Sunt distanţe mai mici sau mai mari, de cinci sau de 12 kilometri, ba chiar şi mai mult, pe care le parcurg în fiecare zi cu microbuzul. Adică transportul local. Foarte scump transportul pentru multe buzunare de aici. Dacă mergi pe distanţa de 12 kilometri, abonamentul lunar este de 160 de lei. Aşa cum îmi spune Claudiu, care vine din comuna Rafaila. El este acum în clasa a XI-a. O fată cu care schimb apoi câteva cuvinte, Iuliana, zice că stă în Vultureşti, la cinci kilometri de Negreşti, iar abonamentul ei lunar, în drumul cu microbuzul, costă 80 de lei. Mai sunt alţii care îmi vorbesc de alte tarife, 100 sau 120 de lei, în funcţie de distanţa între casă şi liceu. Bine, dacă ai bani de microbuz, nu înseamnă că asta e totul. Staţia de transport public e undeva în centrul comunei. Dar dacă satul în care locuieşti tu e peste două dealuri, vii pe jos până în centrul comunal, în fiecare zi. Şi mai ales ai grijă să ajungi la timp în staţie, să prinzi mocrobuzul la ora programată. Numai aşa nu întârzii la şcoală.
Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Am vrut să ştiu de la aceşti copii ce înseamnă pentru ei învăţătura şi o fată îmi răspunde repede că „e şansa de a ne îndeplini visele”. Fiecare vrea ceva de la viaţă, unul să se facă psiholog, altul inginer, psiholog ori asistent medical. Multe idei vin din toate colţurile acestei încăperi. Nu sunt prea vorbăreţi copiii, şi îi înţeleg. Nu e la mijloc doar oboseala. Vorbesc despre părinţii lor care încearcă să câştige o pâine, cu chiu, cu vai. Vorbesc despre fraţii lor, mai mici sau mai mari. Fraţii mai mari şi-au luat deja zborul, la muncă în străinătate. Pe copiii aceştia din faţa mea nu-i aud vorbind, în schimb, nici despre pământ sau animale, nici despre plecarea în străinătate. Ei au planurile lor, cu specializările despre care îmi vorbeau. Planurile lor clare, foarte clare, înţeleg din apăsarea cuvintelor pe care le rostesc. Deşi în privire le zăresc la un moment dat şi teama. Pentru că nu se ştie ce le va hărăzi destinul, după ce vor avea diploma de Bacalaureat în mână.
Bursa lunară
Hai să zicem că transportul de acasă până la şcoală e o problemă rezolvată. Dar nici alte chestiuni nu sunt mai puţin importante în viaţa acestor elevi. Trebuie să te îmbraci şi să te încalţi, să-ţi cumperi cărţi şi rechizite. Tot de la sponsorii lor vine ajutorul. Fiecare copil beneficiază de o bursă lunară de 250 de lei. Dar nu e numai atât, pentru că fiecare sponsor donează, în plus, haine şi încălţăminte pentru protejatul său. Cele două părţi, copiii şi sponsorii, se şi întâlnesc, într-un cadru organizat de World Vision. Sponsorul nu numai că ştie pe cine sprijină, dar vede, din timp în timp, că ajutorul său dă roade. Adică vede rezultatele la învăţătură ale copilului pe care-l susţine. La o asemenea întâlnire s-a întâmplat ca una dintre bursiere, Crina pe numele ei, să-i spună sponsorului, un director de companie, din Bucureşti, „mulţumesc”. Fata îmi povesteşte că imediat a venit răpunsul acelui om, care i-a zis că nu are niciun motiv să-i mulţumească. „Este datoria oamenilor mari să aibă grijă de copii”, i-a spus directorul. Elevii din program beneficiază şi de excursii, în timpul verii. Cei de aici, din judeţele Iaşi şi Vaslui, vor merge în vara asta la Cluj, în Băişoara. Fiecare generaţie care absolvă liceul are parte de o petrecere care marchează finalul studiilor. Sunt tot atâtea motive pentru care poţi spune că, cel puţin prezentul, îţi asigură zâmbetul pe buze.
Oamenii care ştiu să fie oameni
Cât priveşte sponsorii, dacă e să mă refer strict la persoanele fizice, aflu că sunt români şi de aici, din ţară, dar şi din străinătate. Şi cum în viaţă nimic nu pare întâmplător, a existat o situaţie în care un medic stabilit în Germania să aleagă un copil din satul vasluian Siliştea, pe care să-l sprijine. Pentru ca mai târziu binefăcătorul să afle că nişte neamuri de-ale lui, mai îndepărate, se trag tocmai din acest sat. Sponsorii nu sunt vedete, ci oameni absolut normali, nu neapărat bogaţi, dar cu pregătire de specialitate, fiecare în domeniul său. Cât priveşte companiile, acestea au şi capital românesc, şi capital străin.
Cei 1.000 de tineri care şi-au învins soarta
Coordonatorul naţional al acestui program, din partea World Vision România, Oana Hobincă, îmi spune că în momentul actual 277 de elevi din judeţele Vaslui, Iaşi, Cluj, Vâlcea, Dolj şi Ialomiţa beneficiază de sprijin financiar din partea a 14 companii şi 40 de persoane fizice. Companiile susţin, în total, 231 de elevi, iar restul se bucură de atenţia persoanelor fizice. Aici, unde am ajuns eu, în Vaslui, sunt 41 de elevi, în prezent, care se află pe lista beneficiarilor. Foarte interesante sunt rezultatele, pentru că din 2008 până azi vorbim despre nu mai puţin de 1.000 de elevi din mediul rural, din diverse judeţe, care au beneficiat de sprijin din partea acestui sistem de binefacere. Ei au reuşit să-şi ducă până la capăt studiile liceale. Nu mai puţin relevant este şi un alt aspect, că 207 tineri, dintre aceşti absolvenţi de liceu, au mers mai departe, la facultate.
Statistici amare
Cifrele sunt impresionante, dacă judecăm situaţia copiilor din mediul rural, la nivel naţional. Statisticile ne arată că ţara noastră are în momentul de faţă o rată de abandon şcolar uriaşă, de peste 18%, cu mult peste media Uniunii Europene, de 11%. Procentul acesta este în mare parte reprezentat de faptul că mulţi copii români, cu precădere cei din sate, nu au posibilitatea financiară de a merge mai departe, la liceu, după ce au terminat opt clase. Având în vedere că învăţământul obligatoriu este la noi de zece clase, cei care nu mai pot merge la liceu intră în statisticile abandonului şcolar. Astfel, povestea cu învăţământul gratuit care e garantat de stat se dovedeşte doar o amară iluzie. Aproape că nu mai are rost să mai vorbim de ceea ce însuşi Ministerul Educaţiei de la Bucureşti recunoştea, încă din 2002, că din totalul studeţilor din România numai 1% sunt tineri care provin din localităţie rurale.
Voinţa este mai importantă, în comparaţie cu banii
Trebuie spus însă un alt lucru, esenţial, anume că această idee dedicată sprijinului copiilor de la sate nu are ca motor principal banii sponsorilor. Altceva este cu mult mai important. Este vorba despre voinţa tinerilor de a învăţa. Şi implicit de a merge la liceu. Vorbesc pe tema asta cu şeful World Vision pe judeţele Iaşi şi Vaslui, Magda Cămănaru, care îmi spune cum se face selecţia copiilor cuprinşi în program. Să luăm ca exemplu ce se întâmplă chiar zilele acestea, pentru că suntem aproape de finalul anului şcolar, deci vom avea o nouă generaţie de absolvenţi de gimnaziu. Acum este perioada în care oamenii acestei organizaţii merg prin comune, în şcolile gimnaziale. Sunt căutaţi elevii cu cele mai bune rezultate la învăţătură. Dar nu numai notele contează, ci şi atitudinea copiilor faţă de carte. Se stă de vorbă cu profesorii lor, pentru a se face un tablou al micuţilor, cât de dornici sunt ei să înveţe. Şi sunt destui care vor cu adevărat să înveţe, spune interlocutoarea mea. Pe aceeaşi temă vorbea şi coordonatorul naţional, Oana Hobincă. Sunt foarte mulţi copii de la ţară care merită sprijiniţi să meargă mai departe, la liceu. Estimările merg spre cel puţin 200 de elevi, în fiecare an, în fiecare judeţ. Ar fi nevoie însă de foarte mulţi sponsori, ca să poţi face faţă unui număr atât de mare de copii. cine are urechi de autzit, să audă! Dar să ne întoarcem la ce se întâmplă pe teren, studiul de caz pentru fiecare dintre elevii buni la învăţătură. Se merge acasă la părinţii lor şi se evaluează situaţia financiară a fiecărei familii în parte. Este creionat astfel un plan de sprijin al copilului pentru următorii patru ani. Cei patru ani de liceu. Tu, copilul, să ai atitudine pozitivă faţă de învăţătură, să treci cu brio şi de examenul naţional de la finele gimnaziului. Mai departe, de bani se ocupă oamenii mari…
