În 1989, pe teritoriul Ungariei au fost înființate tabere de refugiați pentru etnicii maghiari din Transilvania prigoniți de Ceaușescu. Istoricii români cred într-o asemenea ipoteză, dar avertizează că guvernul de la Budapesta avea și interesul ca în Ardeal să rămână o comunitate mare de maghiari. Pentru ca, într-un context istoric favorabil, să aibă un argument în plus pentru recuperarea Transilvaniei.
O sursă credibilă care vorbește despre situația tensionată dintre Ungaria și România în 1989 este Nature, una dintre cele mai importante reviste științifice din lume. Într-un articol intitulat “Ungaria rupe legăturile științifice cu România, din cauza Transilvaniei” și publicat la 2 februarie 1989, Vera Rich, corespondent al publicației în această zonă mai multe decenii, făcea referire la o scrisoare-apel a oamenilor de știință români, citită la o sesiune închisă a Academiei Ungare de Știință. Cercetătorii români le cereau omologilor lor de la Budapesta să continue cooperarea științifică. “Dar scrisoarea a venit prea târziu. Discuțiile dintre cele două guverne privind cooperarea culturală, educațională și științifică se pare că s-au întrerupt din cauza chestiunii Transilvaniei”, se arată în articol.
Mediere internațională
Ce a determinat această rupere a legăturilor de cooperare științifică impusă de conducerea politică a celor două state comuniste? „Din 1987, guvernul român a consolidat aranjamentele agricole, ceea ce a însemnat distrugerea satelor din Transilvania și relocarea populației în așezări agro-industriale. Mii de unguri transilvăneni au fugit peste graniță, asaltând serviciile sociale ale Ungariei. Inițiative private și acțiuni ale bisericilor au oferit, cel mult, rezolvări temporare. Românii insistă că distrugerea satelor este rațională și științifică și subliniază că au conservat în fotografii tot ce era interesant, înainte de a fi pus la pământ. Tot mai mult, ungurii solicită o soluție internațională. Printr-o mișcare fără precendent pentru o țară socialistă, Ungaria a invitat o delegație a Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, care trebuie să sosească săptămâna viitoare. Au existat, de asemenea, apeluri din partea mișcărilor informale și democratice ungare pentru aplicarea de sancțiuni României”, scrie revista Nature. Relatarea din ʹ89 a Verei Rich omite însă o realitate politică și mai cruntă.
Ungaria comunistă face apel la Occident
Referiri la taberele de refugiați organizate de autoritățile ungare pentru maghiari care au fugit din Transilvania au apărut și în alte publicații istorice. „Pe 25 ianuarie 1989, ministrul ungar de externe Gyula Horn s-a întâlnit cu Jean Pierra Hocke, înaltul comisar pentru Refugiați al ONU, pentru a discuta posibilitatea ca Ungaria să se alăture Convenției privind Statutul Refugiaților a ONU. Horn s-a întors la Geneva la finalul lui februarie pentru a discuta despre situația cumplită cu care se confruntă minoritatea maghiară din România, la întâlnirea Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU”, se afirmă în lucrarea științifică „Cum să termini un imperiu: criza refugiaților din 1989 și colapsul blocului estic”, publicată în 2011.
Pe de altă parte, într-un studiu privind România, publicat în seria „Studii de țară” a Diviziei de Cercetări Federale a Librăriei Congresului SUA, se afirmă din nou că Ungaria a acționat în 1989 cu plângeri împotriva guvernului român privind „eșecul în a respecta acordurile culturale, politica sa de asimilare forțată a minorităților și afluența de refugiați către Ungaria”. „La Geneva, reprezentantul Ungariei a acuzat România de «violări grave a drepturilor umane elementare», în timp ce partea română a acuzat Ungaria că «urmărește scopuri iredentiste». Guvernul ungar a decis, astfel, să se alăture Convenției de la Geneva privind statutul Refugiaților și să deschidă tabere de refugiați în estul țării și în Budapesta”, se arată în documentul menționat. Aceeași lucrare americană susține că reprezentantul Suediei la Comisia ONU pentru Drepturile Omului a inițiat o rezoluție prin care solicită investigarea acuzațiilor privind încălcarea drepturilor omului de către România. „Inițiativa suedeză a fost susținută de Australia, Austria, Marea Britanie, Franța și Portugalia. România a respins criticile ca pe un amestec în afacerile interne ale țării”, se arată în studiul aflat la Librăria Congresului american. În fine, în documentul intitulat „O republică a poporului, 1968-1989”, inclus în seria „Istoria lumii”, inițiată de Academia Coreeană de Leadership Minjok, e menționat același moment din ultimul an al regimului comunist de la București. „Ceaușescu a încercat să ridice un grup etnic împotriva celuilalt, maghiarii fiiind printre victime. În 1989, Ungaria a deschis tabere de refugiați pentru maghiarii care fugeau din România”.
Budapesta nu a încurajat migrația ungurilor din Ardeal
Istoricul Dan Falcan a studiat aceste documente și crede că tensiunile dintre cele două guverne au ajuns în anul 1989 la paroxism. „Trebuie să admitem că Ungaria a pierdut prin Tratatul de pace de la Trianon perla coroanei sale – Transilvania – și maghiarii nu se vor putea împăca niciodată cu această pierdere. Atunci, în 1989, au încercat să pună România într-o postură proastă, prin care să transimtă lumii mesajul că minoritatea maghiară este discriminată în Transilvania”. Dan Falcan nu exclude existența pe teritoriul Ungariei a acestor câmpuri de refugiați veniți din România, dar arată că la acea vreme „era greu de verificat acest aspect din cauza interzicerii accesului la informații de către regimul comunist”. Dar istoricul avertizează că guvernul de la Budapesta nu a încurajat niciodată migrația etnicilor maghiari din Ardeal. “Ceaușescu a vândut germani, evrei chiar și români care aveau o situație financiară bună, în Occident desigur. Cu ungurii nu a făcut același lucru și nici statul maghiar nu încuraja această mișcare. Budapesta avea tot interesul ca maghiarii să rămână în Ardeal pentru a putea pretinde că acolo trăiește o minoritate importantă. Politica Budapestei era ca maghiarii să rămână în România. Cererile maghiarilor de a pleca din România nu reprezentau un fenomen de masă. Ungurii erau stabiliți în Ardeal de o mie de ani iar diferența era minimă, deoarece plecau dintr-un stat comunist în alt stat comunist. Nu plecau precum sașii din România în RFG.
Foarte interesantă este observația istoricului Cristian Vasile care ne-a precizat că “în articolul din revista Nature accentul e pus pe distrugerea satelor din Transilvania sau pe inevitabilitatea acestui proces. Dar de fapt, comunismul a adus, în defavoarea maghiarilor, mai ales românizarea unor mari orașe din Ardeal precum Cluj, Baia Mare, Oradea, Satu Mare, chiar Târgu Mureș. Acest lucru s-a făcut prin politici industriale și economice care de la un moment dat au fost deliberate și sistematice și care au urmărit schimbarea proporțiilor interetnice”. De aceea, ne întrebăm cât adevăr istoric și câtă manipulare este în chestiunea taberelor de refugiați din Ungaria? Unul dintre oamenii care ar fi putut să ne aducă o lumină clară asupra acestui subiect, istoricul și academicianul Nicolae Edroiu – care a studiat mai multe zile documentele noastre – s-a mărginit la a declara: “nu mai vreau să reiau această poveste, dar partea maghiară s-a comportat foarte urât”.
De asemenea, deși am adresat o solicitare Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, în care am cerut să ni se explice dacă au existat astfel de tabere de refugiați în Ungaria în ʹ89, nu am primit nici un răspuns oficial, în ciuda insistențelor noastre repetate.
Istorie
Ungaria nu a renunțat niciodată la Ardeal
“Disputa dintre cele două țări datează de la înțelegerea de după primul război mondial, când, prin Tratatul de la Trianon din 1920 Transilvania a fost transferată României. Dar prezența ungară în Transilvania merge cu mai mult de o mie de ani în urmă – maghiarii au ajuns acolo înainte de a ocupa ceea este azi Hungaria, în 895 AD. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, Transilvania a fost pentru o vreme regiunea centrală a rezistenței ungare împotriva Imperiului Otoman. Politica românească de demaghiarizare a Transilvaniei a început în 1918. După cel de-al doilea război mondial, în ciuda regimurilor socialiste instaurate atât în Ungaria, cât și în România, politicile românești în Transilvania au continuat, iar autoritățile ungurești au fost reținute în a critica România în public”, explică revista Nature.
Vinovăție
Londra: Elena Ceaușescu este vinovată
Interesant este că autorul articolul din Nature spune că distrugerea satelor maghiare din Ardeal, care a cauzat conflictul științific și social dintre Ungaria și România, ar fi fost opera soției fostului dictator.
“În Marea Britanie, au existat câteva apeluri ca doamna Elena Ceaușescu să fie deposedată de onorurile academice conferite de organisme precum Societatea Regală pentru Chimie. Deși Ceaușescu nu e, formal, responsabil pentru distrugerea satelor, ea este considerată în majoritate ca fiind adevărata putere din spatele președintelui. Deși, ea este aclamată ca cel mai mare om de știință român, unii au pus la îndoială calitatea și originalitatea a ceea ce a publicat. Dar Societatea Regală de Chimie afirmă că Ceaușescu a fost aleasă ca membru al Institutului Regal de Chimie în maniera obișnuită pe baza carierei sale în chimie și a articolelor publicate, iar carta acestei societăți prevede că expulzarea sau suspendarea unui membru se poate face doar în cazul unui condamnări penale, eșec în a urma regulile societății sau „comportament în detrimentul societății”, scrie Vera Rich în publicația Nature.
