Într-un orășel din Ucraina există primar român, Consulat al României, liceu, școli și biserici românești, străzi care poartă numele unor poeți români, iar Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu au statui în centrul localității.
Orașul Slatina din Maramureșul de dincolo de Tisa ar putea fi un adevărat cartier secret al orașului Sighetu Marmației. Acest cartier nu apare pe nicio hartă a României dintr-un motiv simplu: se află în Ucraina. Dacă nu ar fi punctele de trecere a frontierei româno–ucrainene, locuitorii celor două orașe ar ajunge mai ușor dintr-o localitate în alta decât pot să ajungă, de exemplu, locuitorii Otopeniului în București sau cei ai comunei Florești în Cluj. Pentru a merge din Sighetu Marmației în Slatina sau invers, oamenii nu au nevoie de autobuz. Pot să meargă pe jos sau cu bicicleta. Și mulți chiar așa fac.
Casele maramureșenilor care trăiesc în România sau în Ucraina sunt construite chiar în lunca Tisei, foarte aproape de podul îngust cu schelet de lemn care a fost redeschis în anul 2007 și care leagă cele două părți ale vechiului Maramureș, tăiat în două de o graniță stabilită în 1919.
De atunci, vreme de decenii, în perioada sovietică, apele reci ale râului care izvorăște din Carpați au despărțit nu doar cele două părți ale Maramureșului, ci și inimi, patrii și destine. Acum, însă, roata istoriei pare că s-a întors, iar românii din Maramureșul de dincolo de Tisa au parte de o adevărată renaștere națională.
Capitala românilor din regiunea Transcarpatia, Ucraina
Punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene este chiar la marginea orașului Sighetu Marmației. Polițiștii de frontieră și vameșii români sunt relaxați atunci când românii trec în Ucraina. Controlul devine sever doar când românii se întorc acasă, deoarece una dintre principalele misiuni ale acestor angajați ai statului român este combaterea contrabandei cu țigări. Însă marea contrabandă nu are loc prin punctul de trecere a frontierei, după cum spun localnicii.
„Cei care duc țigări de contrabandă trec Tisa cu barca, nu cu mașina“, spune în glumă Dorin, un localnic. Dincolo de vama românească se află un pod care pare destul de șubred și care este susținut de grinzi de lemn. Are o singură bandă de circulație pentru mașini. Șoferii trebuie să conducă încet, nu doar pentru că asfaltul turnat pe pod are gropi, ci și pentru că pe acesta se află permanent un mare număr de pietoni și de bicicliști care trec de pe un mal pe altul al Tisei.
La punctul de trecere a frontierei din Ucraina, lucrurile devin mai serioase. Granița este păzită de soldați înarmați și echipați ca de front. Însă aceste lucruri sunt pe undeva normale, pentru că Ucraina este o țară aflată în plin război. Peninsula Crimeea a fost ocupată de Rusia, care întreține un război hibrid în partea de est a Ucrainei, acolo unde rebelii ruși sunt susținuți de „voluntari“ cu vechi stagii în armata rusească, după un model patentat încă din secolul al XIX-lea, când rușii provocau răscoale antiotomane în Serbia, Herzegovina sau Bulgaria. Însă atitudinea militarilor ucraineni este prietenoasă, semn al încălzirii fără precedent a relațiilor româno-ucrainene. Și aceasta pentru că România a fost unul dintre statele care au sprijinit diplomatic Ucraina de la începutul războiului cu Rusia.
Dincolo de vama ucrai-neană se înalță primele case din Slatina. Străzile sunt mai proaste decât cele din România, iar orașul pare încremenit într-o capsulă a timpului. Românii care se plimbă pe străzile din Slatina mărturisesc că au senzația că s-au întors în timp cu două decenii și jumătate. „Este exact ca la noi în primii ani de după căderea comunismului. Oameni mai prost îmbrăcați, magazine care funcționează în case, blocuri prăpădite și benzinării care nu aparțin nici unui lanț internațional mai cunoscut“, spune Maria Palfi, care merge în Slatina la cumpărături.
Orășelul are 9.000 de locuitori. Cam 60 la sută dintre ei sunt români, 30 la sută sunt maghiari, iar 10 la sută sunt ucrainieni, după ultimul recensământ din Ucraina. Dincolo de cifre, bineînțeles că, exact ca în Maramureșul românesc, multe familii sunt mixte, iar localnicii vorbesc curent româna și ucraineana, iar unii și maghiara. Mai toți cunosc și limba rusă.
Slatina se compune din trei mari părți: din vechea vatră a satului românesc, din centrul comercial și urban ridicat în perioada interbelică, atunci când orașul aparținea Cehoslovaciei, și din cartierul mineresc, presărat cu blocuri sovietice, construite pentru a-i adăposti pe cei care munceau în carierele de sare.
În Slatina veche, drumul care vine din România trece pe lângă o biserică românească, plină ochi duminica, în care slujba este ținută în limba română, în fața căreia se află bustul lui Ștefan cel Mare. Acesta este opera maestrului Leonid Popescu din Chișinău, care, în perioada URSS, a trăit 12 ani în Slatina. Tot el, împreună cu un discipol, a sculptat și bustul lui Mihai Eminescu, aflat în fața noului liceu românesc din oraș.
„Ștefan cel Mare este din stirpea lui Bogdan Vodă, cel care a câștigat independența Moldovei. Bogdan Vodă, ca și Dragoș Vodă, erau maramureșeni de-ai noștri, de partea noastră a Tisei“, spune cu mândrie un localnic.
Apoi, drumul continuă pe lângă complexul Maramureș, al cărui nume este ortografiat cu litere chirilice, și merge până la „mall-ul din Slatina“, cum spun cu umor localnicii. Este vorba de supermarketul Tisa, amenajat la parterul unei case mai mari, viu colorate, ridicată de un localnic mai înstărit. Cei mai mulți dintre sigheteni vin periodic să se aprovizioneze de la acest supermarket cu aer de magazin universal sătesc, pentru că prețurile sunt mult mai mici, iar marfa este foarte variată. De exemplu, o sticlă de șampanie Odessa costă în medie 28 de grivne, adică puțin peste șase lei. O sticlă dintr-un coniac excelent adus din Georgia costă 78 de grivne, adică 13 lei. De asemenea, untul, caviarul, icrele roșii, pâinea sau mezelurile sunt mult mai ieftine decât în România. O sticlă de limonadă ucraineană de 0,75 litri costă opt grivne, adică 1,3 lei. Însă ceea ce este cu adevărat deosebit la acest supermarket semirural este varietatea incredibilă a dul-ciurilor. Bomboanele au un gust fantastic, iar ambalajele lor compun o feerie de culori. O localnică, Oxana, spune că cele mai bune bomboane sunt cele produse de fabrica Roshen, deținută de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.
„Poroșenko vorbește românește, l-am auzit noi. Ori a învățat bine limba noastră, ori are în familie români“, spune localnica. Nu ar fi nimic surprinzător și nici nu ar fi singurul român care ocupă în Ucraina o funcție importantă. Cea mai mare biserică ortodoxă din Ucraina, cea care ține de Patriarhia Moscovei, este condusă de mitropolitul Onufrie Berezovski, un român din Bucovina de Nord.
În Ucraina sunt trei biserici ortodoxe, aflate în conflict deschis, precum și cea mai mare biserică greco-catolică din lume, care are rangul de arhiepiscopie majoră, dar care speră să primească de la Roma titlul de patriarhie. Și în Slatina există mai multe biserici românești: două ortodoxe și una greco-catolică, precum și case de rugăciune ale mai multor confesiuni neoprotestante. Iar cea mai importantă personalitate istorică a românilor din Slatina este episcopul greco-catolic Mihail Pavel, care a fost vicar în Slatina, episcop de Gherla, apoi de Oradea. A murit în anul 1902, în timp ce se afla la băi sărate în Slatina, și a fost îngropat în biserica pe care chiar el a ctitorit-o în oraș. Însă, după ce comuniștii au interzis Biserica Greco-Catolică, lăcașul de cult a fost luat de Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei, care îl folosește și în prezent. Episcopul Mihail Pavel își îngrijea sănătatea la Slatina deoarece orașul este înconjurat de mine de sare și de lacuri sărate.
În două foste mine de sare au fost create două spitale specializate în speleobalneologie, iar ghidurile turistice ucrainene spun că Lacul Kunigunda din cartierul Ocna Slatina are o apă sărată ale cărei proprietăți benefice pen-tru sănătate sunt identice cu cele ale apelor Mării Moarte. De aceea, în Slatina există vreo 40 de pensiuni, care îi atrag pe turiștii români, așa cum românii cu cetățenie ucraineană din Slatina merg în Maramureșul românesc ca să își cumpere aparatură electronică și haine, care sunt mai ieftine în Sighetu Marmației decât la ei acasă.
Și tot în zona Slatina sunt tot mai numeroși investitorii români. „Cea mai bună și mai ieftină benzinărie este una cu acoperișul verde, de la marginea orașului. Îi aparține unui român, unul Moiș“, spune un localnic, Vasile. În benzinărie, un litru de benzină costă cam patru lei. Casierița, la fel ca și colegele sale de la supermarketul Tisa sau de la complexul Maramureș, acceptă fără discuții plata în lei românești. „Puteți plăti cu lei, cu grivne, cu euro, cu dolari, cu ce aveți“, spun localnicii.
La fel este și în satul următor, Biserica Albă, care era odinioară posesiunea nepoților lui Dragoș Vodă, întemeietorul Moldovei. Acolo, cei mai mulți dintre săteni lucrează în străinătate. Cei care s-au întors acasă și-au construit case și vile impozante. Unele dintre ele au și câte 15 camere. Sătenii circulă cu mașini de teren pe de o parte ca să își arate bunăstarea, iar pe de altă parte pentru că drumul este plin de gropi.
În Biserica Albă, 97 la sută dintre cei 3.000 de locuitori sunt români, inclusiv primarul Gheorghe Berinde. În total, potrivit statisticilor oficiale, în Transcarpatia trăiesc peste 35.000 de români. În realitate, însă, numărul lor este mai mare, la fel ca și numărul celor care provin din familii mixte. În anii URSS sau în deceniile în care relațiile dintre Ucraina și România erau încordate, mulți au preferat să se declare ruși sau ucraineni. Acum, însă, își asumă identitatea românească. Procesul de renaștere națională are loc într-un ritm alert. Anul trecut, în Slatina a fost deschis un consulat românesc. De asemenea, o stradă din epoca sovietică a primit numele poetului Vasile Alecsandri, iar Ziua Limbii Române este sărbătorită în fiecare an, la fel ca ziua de 1 Decembrie. De fapt, la 1 Decembrie 1918, și slătinenii au avut șase delegați la Alba Iulia, iar până în 1919 orașul a făcut parte din România, până când mareșalul Alexandru Averescu a ordonat armatei române să se retragă dincoace de Tisa, iar orașul a rămas cehoslovacilor.
În regiune sunt 11 școli cu predare în limba română, precum și două mixte, cu predare în limbile română și ucraineană. Liceul Mihai Eminescu din Slatina a fost deschis anul trecut cu două clase, a X-a și a XI-a, care au în total 35 de elevi, după cum spune directoarea sa, Adriana Pop. „Toate materiile sunt predate în limba română, cu excepția cursurilor de limba ucraineană“, spune profesoara din Slatina. De asemenea, Universitatea Națională din Ujgorod organizează, tot la doi ani, admitere pentru cele 10 locuri rezervate românilor din Maramureșul voievodal.
Pe Primăria din Slatina flutură drapelele Ucrainei, României și Ungariei, iar primarul, Gheorghe Uhali, este român, la fel ca și 12 din cei 30 de consilieri locali. Gheorghe Uhali și-a făcut studiile universitare la Chișinău.
Românii din Maramureșul de Nord nu țin legătura doar cu frații lor din România, ci și cu cei din Republica Moldova, precum și cu românii care trăiesc în alte regiuni ale Ucrainei: Bucovina de Nord, Ținutul Herța și Basarabia de Sud.
