De la înălțimea comerțului profitabil din anii ’90, la grijile bătrâneții, la pensie, fără bani în buzunar. Unul dintre primii patroni ai Iașiului, și care, în mod firesc, s-a îmbogățit rapid atunci, a ajuns sărac la bătrânețe.
Cu ani în urmă, Ioan Raicu avea Iașiul la picioare. Angajații îl respectau ca pe un pașă. Era patronul primului maga-zin-consignație situat în zona centrală a orașului.
Când oamenii abia aflaseră ce însemnau valuta și produsele occidentale, el deja vindea pentru toți, în buricul târgului, lucruri la care românii doar visau înainte de ’89. Se vindea orice, de la gumă Tuborg, la curele Pierre Cardin sau parfumuri Channel 5. Toate minunățiile electronice ale Occidentului, casetofoane Sonny ultimul tip, cu leduri, aspiratoare, biciclete, haine de firmă.
Fiind primul într-o zonă cu foarte mare vad, s-a îmbogățit instantaneu. Astăzi e un moșulică simpatic pe care îl vezi pierzând timpul într-un părculeț în zona Podu de Fier, unde are și un apartament, într-un bloc modest, fără locuri de parcare.
Nu mai scrijelește toată ziua documentele contabile, nu mai trece în catastifuri vânzări uriașe, ca în anii ’90. Acum, tot cu pixul în mână, el completează în neștire integrame, de plictiseală.
Ordine și comenzi nu mai dă decât oamenilor străzii din preajmă, care reazemă băncile, alături de el, cu sticlele la gură.
Nu mai aleargă iute după mărfuri, cel puțin merge și cumpără o pâine, ori negociază cu vânzătorii faptul că la alimentară a apărut sau nu din nou un produs mai ieftin. Nu mai face drumuri la bănci, spre en-gross-uri sau alte magazine, grija lui acum e doar să ducă o pâine acasă.
Însă nu o duce chiar foarte rău. Deși nu-și face vacanțele pe Coasta de Azur, ceva-ceva tot mai are, însă toate, puține, pe numele unei rude. Apartamentul, o mașină Mercedes, nu sunt trecute pe numele său. Însă, practic, în viața de zi cu zi, a ajuns de la cecurile pline de zerouri la un portofel aproape gol.
Bătrânul prim-patron de magazin-consiganție din buricul Ieșilor a rămas, însă, fidel frizurii non-conformiste post-decembriste, acum puțin caraghioasă, încremenită în timp, depășită: poartă încă o codiță mică la spate, în ciuda părului albit. E tot ce-a mai rămas din gloria de altădată.
