Criza economică şi costul tot mai ridicat al vieţii, pe de-o parte, stresul, praful şi zgomotul, pe de altă parte, iată tot atâtea motive pentru care, de mai mult de zece ani încoace, sute de mii de români au renunţat la viaţa lor de la oraş, preferând traiul în mediul rural. Cifrele arată că anul 1997 a fost ultimul, cel puţin în istoria recentă a României, în care s-a vorbit despre fenomenul migraţiei de la sat spre oraş. De atunci, sensul s-a schimbat. Situaţia nu s-a modificat nici măcar în perioada în care părea că o ducem bine, între 2004 şi 2008, fiind consemnate cel puţin 40.000 de persoane, în fiecare an, care lăsau baltă mediul urban. Dacă tragem linie pentru perioada cuprinsă între 1997 şi 2009, aflăm că nu mai puţin de 340.000 de români s-au mutat la sat, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Cu totul special a fost anul 2010, marcat de tăieri drastice de salarii atât la stat, cât şi la privat, plus reducerea masivă a numărului locurilor de muncă în întreaga economie. Doar în acel an – record absolut – 133.000 de oameni au spus definitiv “adio” vieţii lor citadine.
Tinerii au dat startul schimbării
Partea bună în toată povestea asta este că românii nu se mai arată resemnaţi în faţa destinului, ci caută soluţii. Statisticienii remarcă faptul că tinerii sunt, în ultimii ani, cei mai decişi să-şi ia viaţa în propriile mâini şi să părăsească oraşul, dacă acolo nu mai găsesc răspunsul la întrebarea – ce viitor am? De pildă, informaţiile pentru 2011 arată că persoanele de până în 34 de ani sunt cele mai hotărâte să renunţe la betoanele oraşului, în favoarea uliţelor satului.
„Nu te speria de muncă sau de probleme“
Probabil că prima lecţie pe care o ai de învăţat este următoarea: “Nu te speria de muncă sau de probleme. Dacă ai o problemă, o rezolvi”, zice Lucian Iordache. De muncă este cât cuprinde, dacă vrei să te muţi la ţară. “Nu este idilică viaţa la ţară, asta le spun tuturor. Când te dai cu capul de greutăţi, atunci vezi realitatea”, adaugă Iuliana Iordache. Au avut totuşi o problemă cei doi soţi. Şi au rezolvat-o. S-au săturat de viaţa la oraş. Mai precis la Bucureşti. De ce s-au săturat? Lucian explică: “De zgomot, de stres, de viaţa între betoane, la bloc, de asfaltul încins vara”. Bine, dar până la urmă v-aţi născut la Bucureşti amândoi, cum spuneţi. Ba, mai mult de atât, aţi fost vecini de cartier, în Giuleşti, până să vă cunoaşteţi şi să vă căsătoriţi. Acolo aţi şi trăit după ce v-aţi luat. Se cunosc de 19 ani. Căsătoriţi de 15. El stătea la bloc. S-au mutat iniţial în apartamentul lui, moştenire de la părinţi. Pe urmă au trăit la casă la curte. La părinţii soţiei. Şi-au văzut de viaţă. El este de meserie marinar. De apă dulce. A lucrat o perioadă la Navrom Giurgiu. Specializat în navigaţia pe Dunăre, dar şi pe apele interioare, în general. A mai lucrat şi prin Bucureşti. A fost şi în Suedia, pentru un an, în construcţii. Soţia e specializată în domeniul calculatoarelor. Numai că, încetul cu încetul, se coace ideea de a se desprinde de tot ce-au făcut până acum. N-a fost deloc uşor. Vreo trei ani au tot întors pe toate părţile ideea de a se muta la ţară. “Ideea a fost a soţiei”, recunoaşte Lucian. Poate că e destul de complicat să iei totul de la capăt. Deşi, pe de altă parte, niciodată nu e prea târziu. Nici dacă el are acum 45 de ani, iar Iuliana – 39.
Gerul şi zăpada nu i-au împiedicat să părăsească Bucureştiul
Revin însă la ideea pe care a exprimat-o Lucian în privinţa problemelor. Rezolvă-le! Până la urmă au căzut amândoi de acord că trebuie să pună capăt vieţii de la oraş. Dar din ce trăim la ţară? Din agricultură – este primul răspuns pe care l-au găsit încă înainte de-a face pasul decisiv. Ca urmare, prima etapă înseamnă vânzarea apartamentului de la bloc. Asta s-a întâmplat cu trei ani în urmă. Dar în acelaşi timp au început să caute şi casă la ţară. După opt luni de căutări, până la urmă aţa i-a tras în comuna Răscăieţi din judeţul Dâmboviţa. Hai, că dacă te duci vara la ţară, e frumos. Totul e înverzit. Dar iarna? Lucian îmi povesteşte din experienţa trăită până acum în locurile astea. Bate un vânt şi e la zăpadă cât cuprinde. Nici măcar un câine n-ai lăsa afară pe aşa vreme! Dar ce credeţi că au făcut bucureştenii noştri? Au cumpărat casa din Răscăieţi în februarie 2011. Nu au mai ţinut seama de ger. Au găsit aici o gospodărie care fusese cândva strălucitoare. Timpul mâncase destul din frumuseţea de altădată. Potenţialul exista însă. Două case, una mai mare, alta mai mică, în aceeaşi curte, în total cinci camere. Şi un teren în jurul caselor de 2.000 de metri pătraţi. Au cumpărat totul cu 18.000 de euro.
Copilul lor învaţă la şcoala din sat
Şi apoi, pune-te pe muncă. Trebuie să recondiţionezi totul, să-ţi faci un anumit confort. Părinţii celor doi i-au ajutat foarte mult. Tatăl lui se pricepe la partea electrică. A venit aici şi a pus la punct totul, de la cap la coadă. Tatăl ei are altă specializare la fel de importantă – instalaţiile sanitare. Pus la punct şi aici tot ce trebuia. Condiţii ca la oraş. Canalizarea prin fosă septică şi apă curentă din puţ, cu ajutorul unui hidrofor electronic, îmi explică Lucian. La bucătărie văd un instant pe gaz care asigură apa caldă. Dacă de afară totul pare ca la ţară, în interior e ca la oraş. Gresie în bucătărie şi baie, parchet în camere. Nu mai zic de camera copilului – calculator, laptop. Da, este un subiect foarte important. Copilul. Care e acum în clasa a VII-a. Şi unde învaţă? La şcoala din sat.
L-au transferat din Bucureşti fără probleme. Adică ce vor să spună gazdele mele e că băiatul lor a fost total de acord cu schimbarea petrecută în viaţa părinţilor lui.
Blogul cu 132.000 de vizualizări într-un an
Hai să facem un mic calcul. Bărbatul socoteşte în gând, la repezeală. Au mai cheltuit vreo 5.000 de euro pentru îmbunătăţirile făcute în casa mare, cu trei camere. Cu totul, cât au dat pe gospodăria întreagă, plus investiţiile ulterioare, se ajunge la un total de 23.000 de euro. Cam atât i-a costat pe aceşti oameni să se mute de la Bucureşti la Răscăieţi. Bine, nu mai pui la socoteală efortul depus. Au muncit din aprilie până în iunie, în 2011, să pună totul la punct. Făceau naveta, în perioada aceea, de la Bucureşti, până s-au mutat în noua lor casă. Vor să recondiţioneze şi casa mai mică, de la stradă. Cu atât mai mult cu cât primesc mailuri de la tot felul de prieteni şi cunoştinţe. Toţi sunt curioşi să vadă ce-au realizat Iuliana şi Lucian. Şi bineînţeles că toţi sunt orăşeni. Poate chiar le vor urma exemplul, cine ştie. Aşa că, dacă le vor bate musafirii la poartă, măcar să aibă unde să-i găzduiască. “Unii ne-au spus că vor să vină aici, să lucreze cu noi, câteva zile, să vadă cum e viaţa la ţară”, o aud pe Iuliana. Ai ocazia să vezi ce fac ei dacă le citeşti blogul, elocvent intitulat “Bucureşteni mutaţi la sat”. Acolo îşi povestesc noua lor viaţă. Lumea e curioasă să vadă ce şi cum, dovadă fiind cele 132.000 de vizualizări ale blogului. “Povestim tot ce facem, zi de zi, cum ne-am adaptat, cum muncim”, zice Iuliana. Şi-au făcut şi cont pe Facebook. Daţi căutare după acelaşi titlu, ca al blogului, dar şi după “legume proaspete”. Păi, spuneţi-mi cum munciţi. Şi ei spun – trezirea pe la 5.30 dimineaţa, dai mâncare la păsări, pe urmă intri în solar. Când e perioada de cules legume nu-ţi vezi capul de treabă. N-ai cum să te plictiseşti, până pe la zece seara.
Prima recoltă, împărţită rudelor şi prietenilor
Deci aşa, v-aţi pus în gând să faceţi agricultură. Un marinar şi un IT-ist. Credeţi că nu se poate? Noroc cu net-ul. Da, de-acolo au învăţat ce şi cum. De pildă, cum se face un solar. Văd solarul ridicat pe 500 de metri pătraţi. “Anul trecut l-am pus. Atunci am cultivat legume, aşa, de probă”, spune Lucian, în timp ce mă conduce printre roşii, castraveţi, ardei, vinete. Doar ei doi au muncit aici. Pentru că-i întrebasem dacă i-a mai ajutat cineva din sat. “Lumea pe aici s-a uitat la noi cu neîncredere, fără să ne dea şanse”, povesteşte Lucian. Dar acum deja sunt integraţi în comunitate, mă asigură el. Prima recoltă au împărţit-o familiei şi prietenilor din Bucureşti. “Gust de roşii ca la ţară, fără chimicale. Toţi au fost încântaţi”, adaugă Iuliana. Păi da, fără chimicale, aşa vor ei să facă agricultură. Din seminţe netratate, nemodificate. Ceva investiţii s-au făcut şi în solar. Numai pe folie au dat 5.000 de lei. Dar este ceva special, are durata de viaţă de şapte ani. Garanţia de cinci ani. Au făcut şi instalaţie de irigare prin picurare. Treaba asta i-a costat 1.500 de lei. S-au înregistrat ca producători. Mici. Scutiţi de impozit, dacă au pământ cultivat sub 0,2 hectare. Fiind vorba, în acest caz, de solarii.
Spui seminţe bio în România şi oftezi
Aveau nevoie de seminţe certificate bio. Trebuie să te duci la Direcţia Agricolă, ei îţi spun la ce firme găseşti aşa ceva. Au dus şi pământ din solar la analize, la un laborator specializat din Târgovişte. Pământul lor e în perioada de conversie. Treaba asta se aplică în cazul terenurilor în care s-au băgat cândva chimicale. Dar mi se spune că pământul din curtea asta a stat oricum ani la rând liniştit, până când a prins din nou viaţă, la venirea bucureştenilor. “Oricând putem fi controlaţi de firma de certificare a seminţelor”, completează Iuliana imaginea sistemului în care au intrat. Totuşi, ea zice că a descoperit o lume pe care cu greu o înţelege. De pildă, faptul că la noi până şi hibrizii sunt certificaţi ecologic. “Ce mama naibii de ecologie e asta, cu hibrizi? Sunt eu prea pretenţioasă? Naivă? Dusă cu capul?”, a scris ea pe propriu-i blog. De la ei aflu că e destul de complicat să găseşti firme care vând seminţe bio. De pildă, ţi se indică firme care n-au date de contact. Sau la altele, ajungând la uşa lor, constaţi că între timp şi-au pierdut certificarea bio. Ei vor să cultive legume din seminţe româneşti. Şi au voinţa de a căuta. Cu toate că e ca şi cum cauţi acul în carul cu fân. Ce-au mai învăţat despre agricultura bio? – vreau să ştiu. Nu ai voie să ţii răsadurile în pahare din plastic. Nici să pui gunoi de grajd în pământul din solar. Coropişniţele nu pot fi ucise – sunt protejate de lege. Ai mare nevoie de gărgăriţe. Ele distrug afidele, un fel de musculiţe – spaima serelor.
Greşelile au şi ele rolul lor
Şi din greşeli înveţi. De exemplu, anul trecut au sădit roşii de grădină în solar. Iuliana le foloseşte acum numai pentru prepararea bulionului. Ce n-au mai făcut bine: au întins castraveţii pe sfoară. Mult mai bine e ca planta să fie aşezată pe plasă. Toate frunzele sunt expuse la soare. Cineva i-a învăţat cum i-ar merge mai bine spanacului. După ce răsadului i-au ieşit primele frunze, de unde l-ai pus, în pământul din solar, îl scoţi şi-l resădeşti. Tot în solar, evident. Aşa se adaptează mai uşor şi-ţi va asigura o recoltă bună. Gazdele mele au roşii din seminţe de la Buzău. Dar şi vinete albe, originare din India. Vecinii au venit să vadă solarul bucureştenilor. Ba unii le-au cerut răsaduri. Tocmai pentru că sunt curate, în comparaţie cu modificatele genetic de la tot pasul.
La clienţi ajungi cu GPS-ul
Să te muţi la ţară şi să trăieşti din ce produci aici. Foarte posibil, după cum arată optimismul soţilor Iordache. Au început să vândă legumele din solar în 2012. Reclama şi-o fac pe blogul lor. Acolo e şi adresa de mail la care pot fi contactaţi pentru comenzi. Primul client nu s-a lăsat aşteptat, le-a bătut la uşă încă din primăvară. Un bucureştean. Le-a cerut din toate câte puţin. Pe urmă s-a dus vorba, din om în om. Acum trag linie şi spun că au 15 clienţi fideli şi peste 70 ocazionali. Livrările se fac din aprilie până-n octombrie, pe măsură ce se coc legumele. “Noi mergem pe ideea preţurilor pentru toate buzunarele”, zice Iuliana. Şi-mi dă ca exemplu roşiile – între 3 şi 4,5 lei sau ardeii – de la 3 la 5 lei, castraveţii – 3 lei, vinetele – între 3 şi 6 lei, iar vinetele albe – 8 lei. Calculate la kilogram. Regula e ca o comandă să fie de cel puţin 20 de lei. Mulţi clienţi au luat cantităţi mari, mai ales acum, toamna, când îşi face lumea provizii pentru iarnă, la borcan. Lucian se ocupă de transport. Clientul îşi dă adresa exactă, iar producătorul ajunge direct la ţintă, datorită GPS-ului. Iuliana îşi continuă, în paralel cu agricultura, munca ei în domeniul IT. Deşi e convinsă că la un moment dat se va dedica exclusiv pământului. Şi nu numai, adaugă soţul ei, convins că posibilităţile de-a face bani la ţară nu-s limitate la agricultură. Se gândeşte la ce va face peste un an, peste zece sau 20 de ani. Şi, după cum vorbeşte, îmi dau seama că bucureştenii din faţa mea chiar au de gând să prindă rădăcini în noul destin pe care şi l-au creat.
