"Acolo, în camera aia, în acea zi, a fost și Dumnezeu". Vorba unui om din Ceru-Băcăinți, ilustrând ceea ce mulți consideră a fi fost o minune. Comunitatea recunoaște, în același timp, și curajul copilului de numai nouă ani care a sărit în foc, salvându-și frățiorul. S-a întâmplat pe 24 februarie. Dovadă că suflete mari poți găsi chiar și în cea mai firavă comună din România, pierdută între pădurile Apusenilor.
Călin a primit în dar patru mașinuțe și două tractorașe. Un bondocel rotofei, îmbujorat de aerul tare al muntelui, la cei doi ani și 11 luni pe care-i are. Vorbește repede, pe limba lui. Prind unele cuvinte. Ne împrietenim, jucându-ne cu mașinile pe un scăunel transformat în "parcare". Apoi ieșim din casă. Avea și un pistol din plastic. Tot cadou. Hai la plimbare! Și îl văd cum calcă cu pasul apăsat prin iarbă, printre pomii care mai au puțin și anunță primăvara în crengile înmugurite. Mă uit la ochii lui albaștri, contrastând cu părul blond. Cu nasul puțin în vânt. Spune ce-i place să mănânce, "supiță". Când stai de vorbă cu acest copil ai în suflet un amestec de sentimente. Bucuria că-l cunoști și groaza când te gândești prin ce-a trecut cu puțin timp în urmă. Când a fost la un pas să ardă de viu într-un incendiu izbucnit în casa în care s-a născut. Aici, în satul Groși din comuna Ceru-Băcăinți, din județul Alba. Dar el parcă a și uitat. Spaima. Durerea. Trăiește!
Recordul depopulării în mediul rural
Nici nu auzisem, până acum, de comuna asta. Numele i se trage de la o specie de arbore înrudită cu stejarul, numită Cer, și de la Valea Băcăințului, pe firul căreia ajungi până aici, după ce ai trecut Mureșul. Se spune că este cea mai mică localitate din România. Deși primarul zice că ar fi, în județul Hunedoara, o comunitate și mai firavă. O fi, cine știe, dar cum statisticile la noi nu sunt prea clare, că nu cunoaștem cu exactitate nici care e populația țării, sunt gata să admit că Ceru-Băcăinți este recordmena depopulării mediului rural. Pe o suprafață de 4.950 de hectare viețuiesc numai 291 de oameni, în cele zece sate componente, mă anunță primarul Remus Giurgiu. Tot el spune că, dacă vrei să pleci în vizită la un vecin, e bine să-ți iei "merinde în straiță". Ca să vă dați seama cât de depărtate sunt casele, unele de altele. Aruncate din strămoși pe după un pâlc de pădure, pe coama unui deal, prin văi. Ne aflăm la poalele Munților Metaliferi. "Unde întoarce uliul", vorba ancestrală ilustrând un fel de capăt al lumii.
A 31-1 expediție umanitară a Clubului Off-Road Adventure România
Am descoperit locul acesta cu ocazia celei de-a 31-a expediții umanitare a Clubului Off-Road Adventure România. Ca de fiecare dată, înaintea marilor sărbători ale anului, de Paști și de Crăciun, voluntarii caută acele comunități care au mai mare nevoie de ajutor. Fac o cercetare prealabilă pe teren, să vadă câte persoane sunt, pe categorii de vârstă, și ce necesități materiale au. Așa am aflat de la ei, cu vreo două săptămâni înainte de a pleca spre acest loc, că în Ceru-Băcăinți există un erou. Un copil de numai nouă ani care a intrat în foc, salvându-și fratele. Mi-am zis că numai pentru asta și merită să ajung până în creierii munților, să-l cunosc.
Ziua de 24 februarie
Și iată-mă în fața casei în care locuiește Elena Boandea, de 36 de ani, mamă a patru copii. Călin e cel mai mic. Pe el l-am prezentat deja. Ciprian, salvatorul, are nouă ani și trei luni. Urmează o fetiță cu chip de zână, Ionela Petronela, de 11 ani. Cel mai mare este Marius, de 15 ani. Mama îmi spune că n-o să uite în viața ei ziua aceea de 24 februarie. Plecase de acasă. Trebuia să rezolve niște probleme financiare, la Sebeș. Băiatul cel mare și fata erau la școală. Acasă au rămas numai Ciprian și fratele lui cel mic. Ciprian s-a dus până la grajd, să dea mâncare la animale. Vecinii lui mi-au spus că e un copil tare muncitor. Umblă cu caii, cu vacile. Este deja un mic stâlp al casei. N-a stat mult. Când s-a întors, se vedeau flăcări în camera din față.
Un pumn în geamuri, pentru viață
Despre cum s-au desfășurat lucrurile aflu și de la Ciprian, care nu vorbește însă prea mult despre fapta lui, dar și de la vecini. Ei știu ce s-a întâmplat, din ce le-a povestit deja puștanul. Cert este, din câte înțeleg, că acest băiat a știut exact ce să facă în fața nenorocirii care se contura. Primul lucru a fost să se urce pe marginea ferestrei de la camera încinsă de flăcări. Fereastra se află la un metru și jumătate de sol, casa fiind așezată pe o margine de coastă. A dat un pumn în geam. Atenție, erau două rânduri de geamuri, montate pe un toc de lemn. Se taie la mână, dar nu ține cont de durere. A făcut treaba asta, zice el, după ce a văzut că ușa de la intrarea în încăperea aceea se blocase pe dinauntru. Trece prin foc și, din fugă, își smulge frățiorul care plângea, întins pe jos, deblocează ușa și iese imediat afară din casă.
Telefonia fixă nu mai există în acest loc
Abia după aceea dă alarma. Fuge la casele aflate cel mai aproape. Oamenii sar imediat cu gălețile. Vin să ia apă din fântână. Unul dintre cei care au venit în ajutor este Traian Noja, consilier local. "Eu sunt cel mai aproape de casa unde a fost incendiul", spune. A intrat în camera cu pereții negri de la fum. Cineva a sunat la pompieri. Avea telefon mobil. Semnalul e destul de bun aici, în vârf de deal. Altfel, telefonia fixă nu mai funcționează în Ceru-Băcăinți, de la începutul acestui an. Asta o știu de la oficialii locali. Oamenii au telefoane fixe în casă, dar degeaba, după ce s-a schimbat operatorul din zonă. Localitatea e ruptă de lume, de la 1 ianuarie 2015, cel puțin din acest punct de vedere.
"Copilul acesta este cu adevărat un erou"
Raportul preliminar al pompierilor arată că o singură cameră, din cele două ale casei, a fost afectată de foc. Locuința în sine nu are probleme la infrastructură, fiind din cărămidă. Dar multe lucruri din încăperea cu pricina au fost distruse. Este vorba, în principal, de mobilă și haine. Cauzele incendiului țin mai ales de faptul că locuința este încălzită cu lemne. Micuțul s-ar fi jucat cu focul din sobă. Consilierul spune că, după mai multe zile, l-a auzit pe Ciprian mâhnit că-i arsese și ghiozdanul, cu tot cu cărțile și rechizitele din el. "Copilul acesta este cu adevărat un erou. A dat dovadă de o minte limpede și de mult curaj, cum poate unii oameni maturi nu ar fi avut", exclamă Traian Noja.
Ghiozdan nou, în locul celui ars
Elevul de clasa a III-a e cunoscut în comună. Pentru fapta sa. A fost organizată, cu puțin timp în urmă, o festivitate dedicată pădurii. Ciprian a primit cu ocazia asta un ghiozdan nou. Cu rechizite. Și cu manuale. Acum îl văd cum își ia frățiorul mai mic pe după umeri. Și-mi spune cât de mult îl iubește. Vreau să știu cum de nu s-a speriat, de-a știut exact ce să facă. Un alt om din sat mi-a spus mai târziu, vorbind pe același subiect, că "acolo, în camera aia, în acea zi, a fost și Dumnezeu". Ciprian, în schimb, consideră că nu a făcut nimic ieșit din comun. "Doar ce trebuia să fac", pare atât de simplu.
O lună de spitalizare
Oamenii care au sărit cu gălețile cu apă îmi relatează că l-au văzut pe Ciprian cu pantalonii arși. Dar, în același timp, foarte calm. Stătea lângă fratele lui, parcă dorea în continuare să-l protejeze. Până când a venit ambulanța și l-a dus la Spitalul Județean din Alba Iulia. Călin a fost apoi transferat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din București, unde există o secție pentru arși. Aici a stat, împreună cu mama lui, aproape o lună.
Călin e în afara pericolului
Oficialii unității medicale mi-au declarat că starea micuțului nu e foarte gravă. A fost o singură dată operat. Ce-i drept, dureros e numai să-i privești mâinile și fruntea! Va trebui să mai vină, periodic, la control. Foarte important este ca zonele afectate de arsuri să nu fie supuse altor răni. Și mai ales să se respecte tratamentul prescris. Problema este alta, aflu din aceeași sursă. Numărul mare de copii, din toată țara, inclusiv din Capitală, care ajung la acest spital, după ce au căzut pradă focului, substanțelor periculoase ori obiectelor tăietoare sau înțepătoare. Deși poveștile de viață sunt diferite, un motiv planează peste majoritatea. Lipsa de supraveghere din partea părinților.
Mama și cei patru pui ai ei
O întreb pe mama celor patru copii cum se descurcă. Am vrut să știu dacă are soț și mi-a răspuns doar cu un oftat prelung. Mi-am dat seama că nu are rost să insist pe tema asta. Baza e doar în ce obține din gospodărie. Are câteva animale în bătătură. Și o bucată de pământ. Acesta este, cum am constatat ulterior, un fenomen local. Dacă te gândești la un loc de muncă, e ca și cum ai urla singur la lună. Ascult destinul unei femei care încearcă să se împartă între felurite îndatoriri pe care le are. Determinată, înțeleg din spusele ei, să facă tot ce poate pentru a-i crește.
O dorință îndeplinită
Curtea casei i-a fost "invadată" acum de câteva dintre mașinile umanitarei, încărcate cu daruri de toate felurile. Gospodina a primit seturi de vase pentru bucătărie. Dar și saltele, perne și plăpumi. Plus îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii. A fost ocazia pentru a îndeplini și o dorință mai veche a lui Ciprian. De-a avea o bicicletă. Cu tot cu casca de protecție. Au fost și lacrimi. Pe obrazul voluntarilor. Din fericire, după tot ce s-a întâmplat în acest loc, cu o lună și ceva în urmă, erau numai de bucurie.
Solidaritatea locală
Lumea din satul Groși a șters repede urmele incendiului. Câțiva oameni au venit să dea o mână de ajutor, curățând pereții camerei în care focul se jucase cu viața lui Călin. Un strat nou de vopsea și înspăimântătorul trecut e doar o amintire. Alții au ridicat o sobă mai trainică și mai sigură.
La pas cu mistreții și lupii
Ciprian cade pe gânduri când îl întreb ce planuri de viață are. Spune doar că-i place matematica. Povestește, în schimb, de cei opt kilometri, dus-întors, pe care-i face în fiecare zi, de acasă până la școala din centrul comunal. Pe aici, mai ales iarna, copiii pleacă spre școală însoțiți de câinii lor, pe care părinții îi folosesc de obicei pentru paza turmelor de oi. Dar de data asta au nevoie de "lățoși" ca să le asigure calea neîngrădită spre învățătură, de teama lupilor și a mistreților. Am văzut, mergând cu cei de la clubul de off-road, dintr-un sat în altul, pentru a împărți cele șapte tone de ajutoare, de la hrana de strictă necesitate până la îmbrăcăminte, cum arată drumurile. Mai degrabă poteci care-și fac avânt spre creste, aruncându-se apoi în văi și în cele din urmă străpungând întunecimea pădurii. Doar "tălpile" carelor trase de cai au amprentat noroiul unei primăveri cu năbădăi, în care ploaia și ninsoarea se amestecă în șuieratul rafalelor de vânt.
O nedreptate pentru copiii din mediul rural
Dar chiar și așa tot e mai bine azi pentru cei 38 de copii ai acestei comune. Au de mers doar până în inima localității lor. Coborând pe drumuri numai de ei știute, cale de câțiva kilometri, de prin satele agățate de nori. Mult mai greu a fost din 2010 până în 2012, când unica școală din Ceru-Băcăinți a fost închisă. Decizia asta făcea parte dintr-un fenomen mult mai vast, de la nivelul întregii țări, început cu vreo 15 ani în urmă și susținut de toate guvernele, în urma căruia mii de școli sătești au fost închise, pentru a se face economii bugetare. Dacă vorbim strict de Ceru-Băcăinți, atunci trebuie spus că elevii de aici au simțit efectul acestei politici prin faptul că, timp de doi ani, au avut de străbătut, cu autobuzul, 21 de kilometri în plus, până în altă comună, Blandiana, la școala unde fuseseră "comasați".
Lupta pentru școala comunală
Mă întorc la edilul din Ceru-Băcăinți, aflat la primul său mandat. Zice că cel dintâi plan al lui a fost să repună pe picioare școala desființată. A luat la rând toate forurile decizionale de la nivelul județului Alba. "Am făcut multe drumuri atunci, împreună. Am bătut pe la multe uși", își amintește directoarea școlii, Florina Macovei. "Dacă nu se aproba reînființarea școlii, aveți cuvântul meu că luam toți părinții copiilor din comună și plecam cu ei la București. Și de acolo nu ne mișcam până nu aprobau reînființarea școlii", văd hotărârea primarului Remus Giurgiu. Despre care aflu că e silvicultor de meserie. "Această școală a fost construită din munca oamenilor din comună, în 1962", motivează oficialul supărarea oamenilor legată de desființarea ei.
Prioritatea bugetului local
Tot comunitatea a luat parte, și în 2012, la refacerea clădirii. A fost nevoie de o centrală termică nouă, de conducte pentru apă și canalizare, ferestre moderne, dar și de zugrăvit și de mobilier școlar. Tot bugetul local, oricum firav, a fost îndreptat către finalizarea acestui proiect, "prioritate absolută", îl definește primarul. Așa a fost posibil ca, începând din anul școlar 2012-2013, copiii din Ceru-Băcăinți să se întoarcă în casa lor. Expediția umanitară a celor din clubul de off-road a dotat școala cu un dispozitiv care face ca centrala termică să nu se oprească, nici în cazul în care, din cauza intemperiilor, curentul electric se întrerupe.
Schimbarea mentalităților
Directoarea instituției spune că e din Cugir. Face zilnic naveta până la școala pe care o conduce. Și ceilalți opt colegi ai ei sunt în fiecare zi pe drum, veniți din diverse localități. "Am realizat, tot din bugetul local, programul școala de după școală. Copiii rămân aici după ore și-i ajutăm să-și facă temele. Au și masa gratuită", aud de la Florina Macovei. Tot acest efort este menit, îmi explică gazdele, să-i facă pe copii să privească dincolo de "tradiția" locului, anume că în afară de a munci pământul și a crește oi și vaci nu ai alternativă. Poate că asta îl va detremina și pe Ciprian, micul erou salvator al fratelui său, să se răzgândească. Pentru că, într-un final, mi-a răspuns ce vrea să facă în viitor. Să aibă grijă de animalele din ogradă…
