În Franța, sărbătoarea Sfântului Bartolomeu are o semnificație sângeroasă, legată de masacrarea protestanților de către catolici. Nici în Transilvania nu are o semnificație mai veselă. În ziua Sfântului Bartolomeu, la 24 august 1717, în Sic, pe atunci un orășel prosper, protestanții calvini au fost surprinși în biserică de către tătarii care năvăliseră în Transilvania. Bărbații au fost fie uciși, fie înrobiți. Copiii și bătrânii au fost măcelăriți, iar femeile au fost violate și duse în saraiurile tătărești. Din măcel au scăpat mai puțin de 100 de oameni. Supraviețuitorii au jurat că vor reconstrui așezarea și că nu îi vor uita niciodată pe cei căzuți victime tătarilor. Sicul a renăscut din propria sa cenușă, însă nu a mai redevenit niciodată oraș. Iar din 1717, în fiecare 24 august, oamenii țin post și în biserica ridicată în secolul al XIII-lea sunt oficiate câte trei slujbe pentru victimele năvalei tătarilor. Sicul a atras atenția năvălitorilor datorită prosperității asigurate de minele de sare, deschise de pe vremea romanilor și exploatate în Evul Mediu de către coloniștii secui așezați aici de către regii Ungariei. Sicanii au primit privilegii care le-au îngăduit să își dezvolte așezarea. Primele privilegii cunoscute provin de la regele Ungariei, românul Matia Corvin, în anul 1471, apoi ele au fost întărite și mărite de principele Transilvaniei Gheorghe Rakoczi I, în anul 1636. Dezvoltarea așezării a fost întreruptă de năvălirea tătarilor din 1717. Supraviețuitorii masacrului și-au ținută jurămintele de a reînvia gloria de odinioară a așezării. Însă, cu timpul, au uitat de promisiunea de a celebra în fiecare an amintirea victimelor, iar tătarii au revenit, cu foc și sabie, în 1758. De atunci însă, sicanii țin cu scrupulozitate făgăduiala strămoșilor lor. ”Noi știm ce s-a întâmplat la 1717 și, chiar dacă au trecut 300 de ani, nu vom uita niciodată”, spune un sican care a venit tocmai din Budapesta pentru a participa la ceremoniile tradiționale.
În 24 august, toată lumea îmbracă straiele tradiționale. Cele mai interesante sunt cămășile albe, cu mâneci largi, apretate și pliate, în așa fel încât seamănă cu niște burdufuri de acordeon. Femeile poartă botine, basmale, fuste negre, sorțuri și veste. Bărbații au pantaloni negri, cizme de piele, pălării împletite din paie și vestoane albastre precum cerul și cu nasturi lucitori de alamă. ”În 24 august ținem postul cu mare strictețe. Numai cucuruz pot să mănânce oamenii în ziua asta, iar cine nu respectă porunca se îmbolnăvește grav”, spune Ilonka Szekely, venită în Sic tocmai din Olanda, unde trăiește de mai mult de 20 de ani.
Satul cu străzile numerotate
Tradiția slujbelor de Sf. Bartolomeu nu este singurul lucru care conferă unicitate satului. Sicul e împărțit în trei zone, iar străzile așezării, azi comună, sunt numerotate, ca la New York. În trecut, doi tineri nu puteau să se căsătorească dacă locuiau pe străzi diferite. Însă, în ultimii ani, strășnicia regulilor s-a mai înmuiat, iar căsătoriile între cei care locuiesc pe străzi diferite sunt permise. Tot astfel, pentru că 24 august a devenit ziua în care sicanii din toată lumea s-au întors acasă, pastorii calvini au permis ca postul să dureze doar o jumătate de zi, până când isprăvesc slujbele din biserică, apoi familiile reunite au dezlegare să sărbătorească și să se bucure de revederea rudelor. ”Nu este nici o zi mai potrivită pentru a-i cunoaște pe sicani decât 24 august. Știm să ne reculegem, știm să muncim, știm să ne bucurăm. Pentru toate este vreme”, spune un bătrân cu mustața căruntă. În Sic, peste 90 la sută dintre locuitori vorbesc limba maghiară, însă localnicii sunt foarte ospitalieri și față de cei care nu le vorbesc limba maternă. Sicanii spun cu umor că dacă oaspeții lor care își petrec vacanța în sat nu reușesc să învețe limba maghiară, în general, reușesc măcar să învețe să bea pălinca precum un sican adevărat.
