Casa lui Cuza la Galați, o istorie tumultoasă

de Ticu Ciobotaru , 06 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 10:34, 06 noiembrie 2017
Casa lui Cuza la Galați, o istorie tumultoasă

În perioada interbelică a fost liceu de fete şi Hotel Royal, “casă de moravuri uşoare”. După perioadele ceva mai vitrege, clădirea a fost răscumpărată cu fonduri strânse prin subscripţie publică şi din 1939 a fost transformată în muzeu.

În centrul Galaţiului, în imediata apropiere a Palatului Prefecturii şi a Catedralei Arhiepiscopale „Sf Nicolae şi Sf Andrei”, ambele inaugurate la începutul secolului 20 de Principele Ferdinand şi Principesa Maria, se află o clădire la fel de legendară, Casa Cuza,  în care şi-a petrecut copilăria şi o bună parte din viaţă Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României moderne. Acesta a locuit acolo şi după căsătoria cu Elena, în 1843, şi în perioada în care a fost pârcălab de Galaţi.

Muzeul de Istorie Galaţi a obţinut recent o finanţare de 2,66 milioane lei, din care  2,4 milioane de lei, finanțare nerembursabilă de la UE, pentru consolidarea şi reamenajarea Casei Cuza. Restaurarea vine după 190 de ani în care această casă a  avut parte de o istorie tumultoasă.

Clădirea a fost cumpărată în anul 1827 de Ioan Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan Cuza. Potrivit profesorului Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie Galaţi, aici şi-a petrecut viitorul domnitor copilăria şi adolescenţa, apoi şi tinereţea, împreună cu tatăl său, Ioan Cuza, şi mama sa, Sultana Cuza, dar şi după 1843, când déjà era căsătorit cu Elena, cea care va deveni după 1859 prima doamnă a României. La câţiva paşi de Casa Cuza, se află Biserica Vovidenia, la care veneau să se roage domnitorul şi familia sa. În curtea bisericii a fost înmormântată, în 1865, Sultana Cuza, mama domnitorului.

În Primul Război, bombardată din zeppelin

Casa Cuza a a avut parte şi de perioade mai vitrege, în prima parte a secolului 20. După moartea lui Cuza, în 1873, soția sa Elena a dorit să mai menţină casa de la Galaţi în amintirea soţului său, însă, fiind strâmtorată de problemele financiare, a fost obligată să vândă patru proprietăţi pentru a susţine unele acţiuni filantropice.

Printre acestea şi casa de la Galaţi, dată în 1886. O vreme a fost închiriată, devenind la un moment dat Liceul de Fete “Mihail Kogălniceanu”. Liceul a funcţionat în fosta casă a familiei Cuza până după Primul Război Mondial. În timpul războiului, a fost bombardată, laolaltă cu celelalte clădiri din centrul oraşului. “Noaptea, din zeppelin erau aruncate bombe în această zonă a oraşului, pentru a lovi instituţiile publice de atunci, din zona Palatului Prefecturii, a Palatului Comisiei Europene a Dunării. Din 1917 până în 1918, sute de case din Galaţi au fost bombardate, fie cu ajutorul zeppelinelor, fie de artileria germană şi bulgară care era staţionată pe malul dobrogean al Dunării”, ne-a declarat profesorul Cristian Căldăraru.

Lumea portului

A urmat însă o perioadă şi mai vitregă, Casa Cuza devenind, ca multe alte imobile impozante din centrul oraşului, un hotel, care ascundea de fapt o “casă de moravuri uşoare”, în care îşi făcea veacul cei din lumea portului, căpitani de nave, negustori, marinari şi dame de companie. “În 1920, Casa Cuza a fost vândută unor negustori din Iaşi, care, din păcate, avizi după bani, au transformat-o în Hotel Royal, dar de fapt au transformat-o într-o casă de moravuri uşoare. La parter şi la etaj, casa a fost re-compartimentată şi avea 24 de cămăruţe. Acest imobil a funcţionat ca hotel şi casă de moravuri uşoare până în 1939”, a explicat directorul Muzeului de Istorie.

Dintotdeauna, Cuza a fost pentru gălăţeni un mit, o legendă şi e firesc să fie aşa pentru că pârcălabul de Galaţi a devenit primul domnitor al României moderne. De aceea, decăderea casei pe care Elena Cuza şi-ar fi dorit-o transformată în muzeu nu era pe placul locuitorilor urbei.

Prima salvare a Casei Cuza, ratată din cauza jurnaliştilor

Au fost mai multe încercări de salvare a Casei Cuza de la statutul de “casă de moravuri uşoare”. În 1922 a fost înfiinţată Asociaţia Casa Cuza Vodă, care îşi propunea să strângă fonduri prin subscripţie publică pentru a răscumpăra casa de la negustorul ieşean şi a o transforma în muzeu. În 1930 a fost o primă tentativă de răscumpărare a casei. Asociaţia Casa Cuza Vodă a trimis memorii la Ministerul Culturii şi Instrucţiunii Publice şi Direcţia Monumentelor Istorice, pentru ca imobilul să fie înscris în Lista Monumentelor Istorice.

Acţiunea a eşuat din cauza unor relatări din presa locală. “O parte din presa gălăţeană din perioada interbelică a scos în paginile ziarelor de atunci o ipoteză, cum că această casă nu poate fi monument istoric, nu a fost a familiei Cuza, că familia Cuza a locuit în apropiere, pe strada Vadul Cărăbuş şi că nu merită ca această casă, transformată în hotel, să fie trecută pe lista monumentelor istorice. De fapt a fost doar o interpretare greşită a ziariştilor din perioada interbelică, care, necitind cu atenţie documentele aflate în arhiva Galaţiului, au dat peste un document potrivit căruia în 1855 Alexandru Ioan Cuza a cumpărat o casă, în apropiere de casa părintească. A cumpărat această casă în noiembrie 1855, iar în martie 1856 a revândut-o. Avea nevoie de bani. Documentul respective era scris în chirilică şi este posibil ca jurnaliştii respectivi să nu fi desluşit bine slovele chirilice şi a apărut ipoteza că Alexandru Ioan Cuza a locuit altundeva decât aici, în casa părintească”, a povestit profesorul Căldăraru.

La depeşa trimisă de Asociaţia Casa Cuza Vodă, de la Direcţia Monumentelor Istorice a venit un răspuns semnat de Nicolae Iorga, în care se spunea că această casă nu poate fi trecută în Lista Monumentelor Istorice pentru că încă nu are 100 de ani de la construirea sa. La vremea aceea era în vigoare o lege a monumentelor istorice de la 1888, care stipula că orice imobil poate fi trecut în listă dacă are 100 de ani.

Din 1939 a devenit muzeu

Cu mari eforturi, prin constribuţiile băneşti ale gălăţenilor care au dat curs subscripţiei publice, în 1938 s-a reuşit cumpărarea Casei Cuza de către Asociaţia Casa Cuza Vodă. “Din martie până în octombrie 1938, a fost ridicată din nou această clădire, folosindu-se planurile vechi ale casei. Pe 24 ianuarie 1939, când se sărbătoreau 80 de ani de la Unirea Principatelor, Casa Cuza a fost deschisă ca muzeu, pentru că asta îi era destinaţia încă de pe vremea Doamnei Elena Cuza.” Din 1939 şi până acum Casa Cuza a fost sediul Muzelui din Galaţi. Profesorul Paul Paşa, directorul Şcolii de Băieţi nr 6 din Galaţi a donat muzeului aproximativ 5.000 de obiecte cu valoare istorică, lucrări de artă”, povesteşte directorul Muzeului de Istorie Galaţi. Până în anii 60-70, Casa Cuza Vodă a găzduit colecţiile de istorie, ştiinţele naturii şi arte plastice, dar după înfiinţarea muzeelor de ştiinţele naturii şi artă modernă, din 1967, a rămas doar muzeu de istorie.

Una din legendarele hrube ale oraşului

Casa Cuza se află pe taluzul unuia din cele trei platouri pe care este situat oraşul. Ca şi la Brăila, subsolul zonei centrale este străbătut de foarte multe hrube, unele construite din raţiuni strategice. La Casa Cuza, se află o hrubă care face legătura casei cu partea de jos a taluzului, cu cartierul din Valea Oraşului. Consolidarea casei ar putea fi un bun prilej şi pentru descoperirea acelei hrube. “Dacă dă Dumnezeu, cu acest prilej să scoatem la lumină şi acea hrubă care poneşte din partea de jos a taluzului şi merge, în contrapantă, până sus, la Casa Cuza. Din multe surse din perioada interbelică ştim că în spaţiul Casei Cuza există una din hrubele Galaţiul şi scoaterea acesteia la lumină ar putea să însemne o completare a spaţiului expoziţional”, a precizat directorul Muzeului de Istorie. Acea hrubă ar putea oferi mari surprize arheologilor, pentru că este totuşi o hrubă din spaţiul Casei Cuza,nu una oarecare.

 

 

 

 

 

 

Comentarii

  • Fanica

    06 noiembrie 2017 10:04

    Propun ca dupa viitoarele alegeri parlamentare..atunci cand cu siguranta PSD va obtine 70 de procente din voturi, Casa Cuza sa devina sediu al partidului, dandu-i-se astfel stralucirea politica de alta data.

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design