Biserica Regelui Matia Corvin a fost resfințită

Peste 1.000 de per­soane au participat la Cluj la slujba de resfințire a Bise­ricii Regelui Matia Corvin, care este biserica cen­trală a Eparhiei Refor­mate a Ardealului. Lucrările de restau­rare au costat aproxi­mativ 4,5 milioane de euro. Cea mai mare parte a banilor provine din fondurile europene. Sume importante au alocat și guvernele României și Ungariei, precum și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Cu ajutorul acestor lucrări de restaurare, lăcașul de cult și-a putut regăsi vechea sa splendoare, spune episcopul reformat al Ardealului, Bela Kato. ”Noi avem în eparhia noastră peste 650 de lăcașuri de cult. Cele mai multe dintre ele sunt monumente istorice de categoria A sau B. De-a lungul istoriei, ele au fost ctitorite de oameni cu bani, de regi sau de principi. Noi nu putem asigura restaurarea și întreținerea lor din donațiile voluntare ale credincioșilor. De aceea, fondurile europene și cele guvernamentale au fost mai mult decât binevenite”, a spus Bela Kato.

Istoria unei biserici regale

Comunitatea reformată din Cluj a participat în număr mare la Te Deumul și la slujba de resfințire a Bisericii Reformate Centrale de pe strada Mihail Kogălniceanu. La ceremonia religioasă au luat parte și repre­zentanți ai Bisericii Catolice, Bisericii Lutherane, Bisericii Unitariene, Bisericii Ortodoxe și ai comunității evreiești. Biserica, cunoscută și sub numele de Biserica Regelui Matia Corvin, este considerată drept cea mai mare biserică gotică de tip hală din această parte a Europei.

Lăcașul de cult a fost ridicat în perioada 1486-1503. Cel care a decis construirea bisericii a fost Regele Matia Corvin, născut la Cluj. Pentru a finanța construirea acestei biserici, regele român al Ungariei, Croației și Boemiei și duce al Austriei a decis să utilizeze veniturile generate de minele de sare ale Transilvaniei.

Inițial, biserica și mănăstirea au fost romano-catolice și au aparținut călugărilor francis­cani. În contextul reformei pro­testante, franciscanii au fost alungați din Cluj, iar biseri­ca a rămas pustie, până în vremea principelui catolic al Transilvaniei, Cristofor Bathory, fratele regelui Poloniei, Ștefan Bathory. Principele Transilvaniei i-a chemat la Cluj pe călugării iezuiți, care au fondat, în anul 1581, și Colegiul Academic, prima școală de rang universitar de pe actualul teritoriu al României, precursoarea Universității Babeș-Bolyai de azi.

Călugării iezuiți au fost, la rândul lor, alungați din Cluj în anul 1603, după ce principele Transilvaniei, Moise Szekely, a cucerit orașul care fusese ocupat de armata austriacă, aflată sub comanda generalului Gheorghe Basta, cel care a ordonat asasinarea principelui Mihai Viteazul. În acel context, comunitatea unitariană din Cluj, fanatizată de persecuțiile la care fusese supusă de austrieci, a început distrugerea acestui lăcaș de cult, în așa fel încât să nu mai rămână piatră pe piatră. Iezuiții și-au atras în mod special ura unitarienilor, deoarece ei au fost cel mai eficient ordin monahal implicat în realizarea reformei catolice și zăgăzuirea efectelor reformei protestante. Astfel că unitarienii au început să distrugă lăcașul de cult și nu s-au oprit decât în momentul în care o parte din tavanul bisericii s-a prăbușit, iar 14 vandali au murit. Moartea acestora a fost interpretată drept un semn divin, potrivit ClujToday.ro.

Biserica nu a mai putut fi folosită, iar o parte a clădirilor fostei mănăstiri catolice a fost folosită drept sursă de piatră pentru ridicarea altor clădiri din oraș. În cele din urmă, principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, a decis să dăruiască lăcașul de cult care fusese abandonat comunității reformate calvine din oraș. Reformații, minoritari în Cluj, au fost prea săraci pentru a repara biserica, până în perioada principelui Gheorghe Rakoczi I, care a asigurat fon­durile necesare pentru restau­rarea lăcașului de cult, care a rămas, de atunci, inima comu­nității reformate din oraș.

Restaurări succesive

Biserica a trecut prin mai multe restaurări, însă ultima a fost cea care a fost capabilă să redea vechea splendoare mănăstirii care a devenit lăcaș de cult reformat. ”Pentru început, ne-am ocupat de identificarea degradărilor, respectiv cauzelor acestora, mai apoi de găsirea soluțiilor pentru eliminarea cauzelor, care au determinat o mare parte a lucrărilor arhitec­turale necesare. De exemplu, igrasia sau deteriorarea pietre­lor din zidărie, care au fost cauzate de deficiențe produse de lucră­rile anterioare de renovare. Infiltrarea apei prin acoperiș a dus la deteriorarea șarpantei, ceea ce a făcut necesară repa­ra­ția șarpantei, înlocuirea unor elemente din lemn, precum și înlocuirea completă a învelitorii”, spun repre­zen­tanții Eparhiei Reformate a Transilvaniei.

Ei mai spun că ”am dispus îndepărtarea elementelor deran­jante din punct de vedere estetic: am propus eliminarea instalațiilor electrice și de gaz vizibile, a scării monumentale din beton și a plăcii din beton din partea sud-estică a porti­cului claustrului, înlocuirea scărilor cu trepte. Au primit funcții noi porticul claustrului fostei mănăstiri, alipit laturii sudice a bisericii, precum și turnul sudic, eliberate după mutarea arhivei episcopiei. Astfel, aceste spații istorice, care în cursul ultimei restau­rări au suferit modificări impor­tante, și-au putut redo­bândi valorile estetice prin transfor­marea în spații expozi­ționale. În porticul claustrului și în turnul sudic, în locul scărilor masive de beton, am proiectat scări noi, elegante”, mai spun reprezentanții Eparhiei Reformate a Transil­vaniei. Ei au adăugat că lucrarea a urmărit punerea în valoare a elementelor arhitecturale descoperite în cursul lucrărilor de renovare, dar și a picturilor murale, care sunt prezentate publicului. O mare problemă a fost reprezen­tată de starea avansată de degradare a pietre­lor din fațada vestică. Pentru construirea acesteia, a fost utilizat tuf vulcanic, o rocă foarte slabă din punctual de vedere al rezis­tenței. Pentru a nu exista probleme de siguranță, a fost montat un sistem de rigidizare, alcătuit din tiranți.