Unul dintre cei mai apreciați fotografi orădeni a realizat instantanee spectaculoase în universul submarin din lumea nouă. Pasionat de călătorii în destinaţii exotice, artistul fotograf orădean Ovidiu D. Pop a ales să-şi petreacă câteva zile în Bahamas (o ţară insulară din arhipelagul Lucayan). Ieşirea în Bahamas a fost organizată de Clubul de Scafandri „Nautilus” din Oradea, al cărui membru este, din 2010, şi Ovidiu D. Pop. Experienţa din Bahamas a fost trăită alături de alte 30 de persoane din Timişoara, Cluj şi Oradea, membre ale clubului orădean.
Amator de senzaţii tari, fotograful a avut parte de una dintre cele mai impresionante experienţe din viaţa sa: scufundări printre rechini şi pisici de mare. Scufundările din Bahamas au fost încărcate de neprevăzut întrucât, aflat între rechini, Ovidiu D. Pop s-a trezit şi cu oxigenul tăiat.
„M-am îndepărtat, pentru nişte poze, de instructorul cu care am coborât. Brusc m-am trezit fără oxigen. Panicat, am şi uitat semnul pe care trebuia să-l facem pentru a semnala acest lucru. Am avut noroc cu un negru care m-a observat şi m-a salvat. Altfel, putea fi rău”, a relatat Ovidiu D. Pop, potrivit bihon.ro. Această experiență nu l-a împiedicat pe fotograf să plonjeze din nou. A schimbat tubul de oxigen, iar la 30 de minute s-a aflat iar printre rechini. Deşi cu oamenii de la „Nautilus” plonjează deseori, Ovidiu D. Pop a găsit scufundările printre rechini unice. Adrenalină la maximum – cum însuşi recunoaşte.
De la rechinii din Bahamas la peșterile subacvatice din Mexic
Scufundările din Bahamas nu au fost singura aventură din Lumea Nouă. „Ultima oară ne-am scufundat în Mexic, la Cancun, în peşteri. Dar scufundările printre rechini nu se compară cu nimic din ce am trăit deja şi cu nici o aruncare din avion. Este de-a dreptul copleşitor să te găseşti înotând cu rechinii lângă tine. Noi ne-am scufundat de două ori. Prima scufundare a fost la una dintre cunoscutele găuri albastre. Am mers cu un club de scafandri din zonă până în inima Oceanului Atlantic. Am văzut de toate: rechini, ţestoase gigant, pisici de mare. Cei mai înspăimântători au fost însă rechinii. Dar rechinii, în general, nu te atacă. Dacă nu îi ataci tu sau dacă nu se simt ei în pericol. Ori dacă nu te agiţi în jurul lor. Ei, efectiv, sunt familiarizaţi cu oamenii. A doua plonjare a fost într-o bază de scufundare cu rechini din Bahamas. Sunt puţine astfel de baze în lume. Se merge în cadru organizat, rechinii sunt hrăniţi. Ei sunt obişnuiţi cu oamenii, iar pentru noi a fost ca un spectacol. Dar fiind peşti marini răpitori, ale căror acţiuni sunt imprevizibile, aveam nişte reguli de respectat. Adică, trebuia să stăm în genunchi. Ne ţineam de nişte roci ca să nu ne ridicăm sau să ne bălăngănim. Să nu avem membrele în raza lor de acţiune. La alimentarea lor se folosea un băţ, pe care era atârnată carnea. Dacă ar fi văzut o mână sau un picior întinse şi-ar fi imaginat că e mâncare. Riscam să fim atacaţi. Sau, nu aveam voie să îi atingem. Pentru că nu rechinul atins îţi putea face rău, ci alt rechin, care ar fi observat asta, te-ar fi atacat. Ei se apără între ei. Spectacolul a fost frumos, dar frica ne-a însoţit în tot acest timp”, recunoaşte artistul orădean.
Panică în adâncuri
Acesta a relatat cum că, din 20 de scufundători, şapte au renunţat să mai coboare după prima experienţă cu rechinii.
„Mereu se fac două scufundări: prima, de familiarizare cu mediul – am coborât pe lângă nişte pereţi cu formaţiuni, cu corali, peşti, unde mai apărea câte un rechin. Unii îşi imaginau scene văzute în filme şi nu au mai cutezat să coboare a doua oară. Treceau pe lângă tine, pe deasupra capului tău. E un scenariu care îţi dă într-adevăr fiori. La a doua scufundare, 30 de rechini au venit să se alimenteze în zona în care eram noi. Cel ce îi alimenta avea zale. Apoi, ca să putem ieşi, însoţitorul nostru a dus rechinii în altă zonă, iar noi am avut la dispoziţie 15 minute ca să ieşim. Abia după aceea apărea şi el. În trei ani de când acest club de scufundători organizează astfel de plonjări, o singură dată s-a întâmplat ca unul dintre scafandri să fie atacat de rechini. Un american nu a respectat regulile, a început să gesticuleze şi a fost muşcat. Nu i-a fost smuls membrul. Doar muşcat”, a relatat Ovidiu D. Pop.
Contraste imense
Timp de o săptămână cât a durat ieşirea, orădeanul a luat contact cu oamenii din Nassau, le-a văzut modul de viaţă, preocupările și cultura. „Bahamas sună frumos, însă sunt surprins de contrastul dintre bogaţi şi săraci, dintre civilizaţie şi primitivism, lux şi mizerie. Sună frumos să ştii că mergi într-o ţară insulară, unde sunt mai mult de 700 de insule şi atoli din Oceanul Atlantic. Cum treci de partea turistică a capitalei, Nassau, pe insula New Providence, la nici 100 de metri, vezi mahalaua. Aşadar, Bahamas nu este doar ceea ce vedem la TV ori pe internet, în ofertele turistice, ci este şi mizerie, sărăcie. Case sărăcăcioase, femeile obeze, mafie, tâlhărie. Unui coleg i s-au cerut 5 dolari şi pentru că nu i-a dat, a fost fugărit de câţiva graşi. Norocul lui a fost că i-au pierdut urma. Angajaţii hotelului la care am fost cazaţi nu au nimic din ospitalitatea europeană, deşi avea trei stele. Ca să nu mai spun că mi s-a furat portmoneul din cameră şi când am reclamat asta mi s-a spus să mă adresez unei firme de asigurări. Pe stradă te salută toată lumea. În mijloacele de transport în comun urci şi cobori unde vrei. Ba opresc şi te întreabă de nu vrei să urci. Cam aşa arată în linii mari Bahamas”, a vorbit Ovidiu D. Pop despre cealaltă faţă a Bahamasului.
