15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialPoliția franceză evacuează, marți, aproximativ o mie de imigranți africani și afgani

Poliția franceză evacuează, marți, aproximativ o mie de imigranți africani și afgani

Autoritățile franceze au evacuat, marți, peste o mie de imigranți africani şi afgani dintr-o tabară de refugiaţi aflată în nord-estul Parisului, a anunţat poliţia franceză, notează site-ul Le Parisien, potrivit Mediafax.

Traficul în zonă a fost întrerupt, pentru a permite strângerea în siguranţă a corturilor instalate de către imigranţi între diferitele drumuri de acces către capitala Franţei. Autostrada A1 se află în vecinătatea taberei de refugiaţi din Porte de La Chapelle.

Sute de afgani şi sudanezi se află de câteva săptămâni în aceste locuinţe improvizate, care "prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea şi siguranţa ocupanţilor, dar şi a cetăţenilor francezi", potrivit poliţiei.

"Ne-au anunţat că ne vor muta în case. Nu ştiu unde, dar este un lucru bun. Dorm în stradă de o lună, iar alţii au şi trei luni de când sunt aici", a declarat Said, un refugiat sudanez.

O operaţiune similară a avut loc în luna noiembrie, când mii de imigranţi au fost evacuaţi dintr-o tabără amplasată ilegal în capitala Franţei. Zonele în care se adăpostesc refugiaţi s-au dublat după închiderea taberei din Calais, în nordul Franţei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă