3.3 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialAscensiunea ocultă a miliardarului Remus Truică (TEXT INTEGRAL)

Ascensiunea ocultă a miliardarului Remus Truică (TEXT INTEGRAL)

După cazul lui Irinel Colum-beanu, un alt divorţ celebru tinde să se transforme într-o adevărată telenovelă naţională. De data aceasta este însă vorba despre un om de afaceri a cărui avere spectaculoasă a fost ţinută până acum departe de ochii publicului larg. Cine este, aşadar, Remus Truică?

După o lungă absenţă din atenţia publicului, omul de afaceri Remus Truică (41 de ani) a reapărut anul trecut, când şi-a serbat ziua de naştere în stil de mare miliardar. Truică a organizat o petrecere uriaşă, la care a cântat celebra Patricia Kaas şi care ar fi costat, potrivit tabloidelor, câteva sute de mii de euro. Doar recitalul cântăreţei franceze s-ar fi ridicat la peste 80.000 de euro. Anul acesta, afaceristul a ajuns din nou în centrul atenţiei din cauza divorţului cu scântei prin care trece zilele acestea.

Doar 3.000 de euro câştigaţi în ţară

Potrivit Registrului Comerţului, Truică este în prezent acţionar doar la două firme: „Cursuri de gătit Experanto” SRL şi Romconsulting Restserv SRL. În prima societate, care deţine un restaurant, este partener cu Dan Chişu. Anul trecut, firma a avut cifră de afaceri zero şi a înregistrat pierderi de 9.000 de lei. În cea de-a doua, cu acelaşi obiect de activitate, Truică deţine 25% din ac-ţiuni, celelalte acţiuni aparţi-nând lui Vladimir Cohn, unul dintre acţionarii de la Dinamo. Romcon-sulting Restserv a raportat pentru 2010 o cifră de afaceri de 3,6 mi-lioane lei şi un profit de aproape 52.000 lei (aproximativ 3.000 euro, partea lui Truică).

Soţia lui Truică, Ioana Irina, figurează ca acţionară cu 60% în firma Ina Trade Com SRL, care în 2010 a avut o cifră de afaceri de 93.000 lei şi pierderi de două milioane de lei.

Cum a făcut primul milion de dolari

Apropiaţii lui Truică spun că prima afacere a acestuia a fost un magazin alimentar, deschis la începutul anilor ’90, la parterul casei soţiei sale, situată pe Bulevardul Banu Manta din sectorul 1 al Capitalei. Prin 1996, magazinul a falimentat. În spaţiul respectiv, omul de afaceri a deschis apoi un Internet Café, o afacere la modă în acea vreme. 1999 este anul lansării lui Truică în lumea bună a afacerilor. Prin intermediul părinţilor săi, a cunoscut-o pe Dana Năstase, soţia viitorului premier. După ce aceasta l-a introdus în cercurile marilor oameni de afaceri, Truică a deschis în 1999 firma TotalNet (care furniza servicii de internet), alături de mai experimentaţii Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Viorel Jianu şi Emil Nell Cobar. După un început timid, firma a cunoscut o creştere a cifrei de afaceri spectaculoasă: în doar doi ani, profitul firmei s-a majorat de 25 de ori. Bunăstarea firmei a coincis cu venirea la guvernare a PDSR. Aşa se face că TotalNet a primit foarte multe contracte, pe bani grei, de la instituţii publice. La începutul anilor 2000, printre clienţii firmei se numărau: Ministerul Finanţelor Publice, Televiziunea Română, PETROM şi Guvernul României. În 2001 şi 2002, firma TotalNet a încheiat cu Secretariatul General al Guvernului contracte în valoare de peste 20.000 de euro, pentru furnizarea de servicii de internet. Aceeaşi firmă a montat în sala de şedinţe a Guvernului sistemul de videoconferinţă cu prefecţii. După obţinerea numeroaselor contracte cu instituţii publice, TotalNet a obţinut din partea guvernului condus de Adrian Năstase menţionarea numele său în Strategia Naţională pentru Implementarea Societăţii informaţionale, document aprobat prin hotărâre de guvern în decembrie 2002. TotalNet a fost nominalizată ca firmă care a primit licenţă pentru instalarea, operarea şi întreţinerea unor reţele publice pentru comunicaţii de date.
Aflată în topul firmelor de profil, acţionarii au decis să vândă o parte din societate, în aprilie 2002, la câteva luni după numirea lui Remus Truică în funcţia de şef de cabinet al premierului Năstase. Astfel, 70% din acţiunile firmei au fost achiziţionate de către Romanian Data System SA (RDS), pentru o sumă imensă pentru acea perioadă: în jur de 1,5 milioane dolari. În urma acestei tranzacţii de amploare, se spune că Truică ar fi făcut primul milion de dolari.

Tranzacţia scandaloasă de la Snagov

În mai 2004, pe când era şef de cabinet, ziarele centrale au relatat despre un tun imobiliar dat de Remus Truică. În mai 2003, acesta a intrat în posesia a două hectare de teren din Pădurea Snagov. După câteva luni, el a mai achiziţionat câteva hectare de teren de la vecinii săi. Scandalos a fost mecanismul prin care şeful de cabinet al lui Năstase a intrat în posesia terenului. Mihai Nasta, proprietar de drept, a depus în 2003 o cerere de retrocedare a câtorva hectare de teren situate în Pădurea Scroviştea. După depunerea cererii, Nasta i-ar fi cedat drepturile sale asupra terenului revendicat lui Remus Truică. Ulterior, solicitarea a fost aprobată, dar cu o mică modificare: terenul nu a fost repartizat pe raza localităţii Scroviştea, ci pe raza localităţii Snagov, pe malul lacului. Schimbarea terenului a putut fi realizată datorită unei aprobări semnate de fostul şef al Romsilva, Ion Dumitru. În baza acesteia, prefectul de Ilfov, Teodor Filipescu, şi primarul Snagovului, Teodor Biriş, au semnat actele de proprietate. În urma izbucnirii acestui scandal de presă, Năstase l-a demis pe Truică.
În anii următori, Truică s-a axat doar pe afaceri. În ciuda mediatizării, scandalul de la Snagov a fost ocolit atunci de instituţiile statului: nici poliţia, nici Parchetul nu au început vreo anchetă în acest caz. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au declarat pentru RL că Remus Truică nu figurează în nici un dosar penal. Acelaşi răspuns l-am primit şi de la IPJ Ilfov, pe raza căruia îşi are domiciliul Truică.

Averea uriaşă a lui Truică

Pe terenul de câteva hectare de la Snagov, Truică şi-a ridicat un palat impresionant, în cea mai râvnită zonă imobiliară din jurul Capitalei. Reşedinţa lui are o piscină, lângă care au fost construite două terenuri de sport, unul de fotbal, şi unul de tenis. În garajul fostului şef de cabinet al lui Năstase sunt mai multe maşini scumpe, mărci precum Ferrari, Mercedes, Range Rover şi Aston Martin. Recent, el şi-a mai achiziţionat o maşină sport alimentată electric. Truică mai deţine un apartament la Monte Carlo, un iaht de şapte milioane de euro şi o vilă în Caraibe (Insula Saint Martin) cumpărată anul trecut, potrivit propriilor declaraţii. Deşi nu se cunosc multe informaţii despre afacerile acestuia din străinătate, potrivit unor surse,Truică ar fi făcut investiţii substanţiale în domeniul energiei eoliene în mai multe ţări.

Truică : „Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre mine, folosiţi-vă mijloacele specifice”

RL a încercat să lămurească toate controversele legate de Remus Truică prin intermediul unui interviu cu acesta. Omul de afaceri a refuzat să ne dea prea multe detalii dar ne-a precizat: „Nu am avut o ascensiune fulminantă aşa cum spuneţi. În ultima perioadă, sunt unul dintre cei mai mediatizaţi oameni de afaceri din România şi asta numai din cauza unui eveniment nefericit din viaţa mea, divorţul de soţie. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre afacerile mele, folosiţi-vă de mijloacele specifice meseriei dumneavoastră. Nu vă răspund la nici o întrebare”.
Am încercat să obţinem mai multe lămuriri şi de la fostul său şef, Adrian Năstase, dar acesta a refuzat să stea de vorbă cu noi pe acest subiect.

Naşul Bejinariu: „Nu ştiu cum a făcut avere”
Eugen Bejinariu, fost secretar general al Guvernului şi chiar premier pentru o scurtă perioadă, este naşul lui Remus Truică. Despre modul în care s-a îmbogăţit finul său, Bejinariu ne-a declarat: „Nu l-am chestionat pe finul meu în legătură cu acest subiect. Nu ştiu cum a făcut avere. Vă jur cu mâna pe inimă. Ce ştiu e că el a venit din mediul de afaceri şi că primul milion de dolari l-a făcut din vânzarea acţiunilor sale la firma TotalNet. În acea perioadă, la începutul anilor 2000, un milion de dolari era o sumă de bani considerabilă”.

Prietenii lui Truică
Despre oamenii de afaceri care au prosperat în România se spune că au avut relaţii bune în Guvern şi Parlament. La capitolul acesta, Remus Truică stă foarte bine. Unii dintre cei mai buni prieteni ai săi sunt politicienii: Adrian Năstase, Eugen Bejinariu, Miron Mi-trea, Şerban Mihăilescu, Ion Dumitru, Teodor Filipescu şi Virgil Măgureanu. Dintre oamenii de afaceri cunoscuţi, îi enumerăm pe Puiu Popoviciu, Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Cristi Burci, Camelia Şucu, Radu Dimofte, Marian Alecu şi Dan Fischer. Majori-tatea acestora au fost anul trecut la Truică, atunci când şi-a sărbătorit ziua de naştere.

 

Cele mai citite

Scoțienii reacționează la interesul din Bundesliga pentru Ianis Hagi: „Pare inevitabil că va pleca”

După dezvăluirile lui Adrian Ilie despre interesul echipelor din Bundesliga pentru Ianis Hagi, presa scoțiană anticipează o posibilă despărțire a mijlocașului de Rangers în...

CNA ia atitudine. Cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să inițieze o investigație oficială asupra platformei TikTok, în urma unei campanii politice desfășurate de...

Drone neidentificate, prezente deasupra a trei baze ale Forțelor Aeriene ale SUA din Marea Britanie

În ultimele șase zile, mai multe drone neidentificate au fost observate deasupra a trei baze ale Forțelor Aeriene ale SUA (USAF) din Marea Britanie. Dronele...
Ultima oră
Pe aceeași temă