Îngrijorările privind posibilitatea ca Rusia să transforme Republica Moldova în următorul punct fierbinte în războiul său de expansiune neoimperială s-au amplificat recent, generând reacții la vârf din partea NATO și a cancelarului german Angela Merkel. Dar cât de gravă este amenințarea rusă la adresa Moldovei și cum poate fi ea contracarată?
Comisia Europeană a publicat ieri un document-cadru de dezbatere noii Politici Europene de Vecinătate (ENP), pe baza căruia Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă, Federica Mogherini, să fie capabilă să formuleze propuneri concrete de revizuire în luna septembrie, pentru adaptarea acestui instrument în valoare de peste 16 miliarde de euro la noile condiții și provocări. O parte importantă a noii ENP va fi consacrată țărilor membre ale Parteneriatului Estic și aprofundării legăturilor dintre aceste state (dintre care numai trei au semnat Acordurile de Asociere, Moldova, Ucraina și Georgia) și Uniunea Europeană. Mogherini, o fostă comunistă italiană care în luna ianuarie a provocat nemulțumirea mai multor capitale europene propunând o ridicare imediată a sancțiunilor împotriva Rusiei dacă Moscova oprește acțiunile din Ucraina, nu uită să menționeze Rusia nici în acest document-cadru. Obiectivul ar fi o mai bună coordonare între ENP și politica UE față de Rusia, indiferent ce va fi însemnând acest lucru având în vedere că nu există o politică UE coerentă față de Rusia. Este o dovadă suplimentară că Bruxelles-ul rămâne în continuare „sfâșiat” între dorința multor state membre de a reveni cât mai curând la afaceri normale cu Rusia, pe de o parte, și nevoia de a transmite Moscovei un semnal de fermitate și solidaritate europeană în fața agresiunii din Ucraina și reafirmarea dreptului statelor din Parteneriatul Estic de a opta pentru calea integrării europene, pe de alta.
Rușii au ținta fixată pe Moldova
În acest mediu politic european ambiguu, soarta Republicii Moldova este mai incertă ca oricând, iar fragilitatea ei stârnește îngrijorare. Cel mai serios avertisment a fost lansat săptămâna trecută de comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), Philip Breedlove, care a afirmat în cadrul unei audieri în Congres că Rusia are privirile ațintite asupra Moldovei, unde trupele rusești din Transnistria au drept scop împiedicarea acestei țări să se orienteze spre Occident. Breeedlove a menționat drept regulă pentru identificarea posibilelor ținte ale Moscovei statele unde se concentrează propaganda rusească: „Ceea ce trebuie supravegheat sunt locurile unde o campanie puternică mediatică este în curs de a fi pusă în practică”. Or, dacă ofensiva propagandistică este semnalul privind declanșarea unor posibile operațiuni hibride, atunci Moldova este într-adevăr în pericol pentru că mass-media proruse au monopolul în Transnistria, au o prezență masivă la Chișinău și, în ultima vreme, se concentrează tot mai mult asupra regiunii autonome găgăuze, unde urmează să aibă loc alegeri pentru funcția de guvernator (bașcan).
Faptul că starea Moldovei este critică a fost confirmat indirect și de cancelarul Angela Merkel. În conferința de presă susținută împreună cu președintele Klaus Iohannis săptămâna trecută, Merkel a fost întrebată dacă scenariul din Ucraina se va repeta în Moldova. Cancelarul și-a exprimat speranța că acest lucru nu se va întâmpla, dar mesajul central, care nu a scăpat observatorilor, a fost că Germania nu exclude o agresiune rusă împotriva Moldovei. Deci, cât de mare este amenințarea la adresa Republicii Moldova? Cel mai onest răspuns este „cât de mare dorește Vladimir Putin să fie”.
Ce va face Putin?
Întrebarea pe care și-o pune toată lumea este care va fi următoarea etapă a războiului din Ucraina. După ce acordul Minsk 2 a căzut practic, din momentul ocupării nodului feroviar Debalțeve, nimeni nu se îndoiește că în primăvara aceasta va urma o nouă escaladare a conflictului și toate temerile se îndreaptă în mod legitim către portul strategic Mariupol de la Marea Azov, care i-ar permite să facă legătura terestră cu Crimeea. Potrivit comandantului forțelor americane din Europa, Ben Hodges, în acest moment există 12.000 de militari ruși care operează în estul Ucrainei și alți 29.000 desfășurați în Crimeea, la care se adaugă 50.000 staționați în apropierea graniței în caz că armata ucraineană realizează un miracol și reușește o contraofensivă. Există șanse mari ca această forță să fie utilizată pentru consolidarea poziției ruse în estul Ucrainei și ocuparea coridorului către Crimeea, dar unii se tem că liderul rus nu se va opri aici și va ocupa întreaga coastă ucraineană până la Odessa și va ajunge la gurile Dunării și la granița cu România, așa cum afirma fostul președinte Traian Băsescu.
În acest din urmă caz, se vorbește tot mai des despre activarea unei a treia republici populare, Republica Basarabia sau Republica Populară Bugeac, constituită în Basarabia istorică și conținând, pe lângă actualul teritoriu ucrainean și părți din Republica Moldova din autonomia găgăuză. Ce-i drept, zvonurile despre o posibilă republică basarabeană au ajuns până la urechile celor de la The Economist care scriau la începutul anului despre agitația pro-rusă din Bugeac și au fost reluate recent de o agenție ucraineană obscură. Pe de altă parte, rușii au investit mult în propaganda separatistă găgăuză, care agită apele cu cele două referendumuri privind independența, și este limpede că spectrul activării unei mișcări separatiste în sudul Moldovei există. Întrebarea este și dacă acesta va fi activat sau nu. Or, evoluțiile recente de la Chișinău arată că Moldova nu are de gând să iasă curând din sfera de influență a Moscovei, care pare mulțumită cu noul guvern Chiril Gaburici, susținut de comuniști. O indicație în acest sens o reprezintă și decizia Moscovei de a ridica în urmă cu două zile, embargoul la importul de mere din Republica Moldova, semn că, mai degrabă, relațiile Moldovei cu Moscova se îndreaptă către „normalizare”.
Moldova nu este Ucraina
O opinie similară are și Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei, care susține că scopul Rusiei în Moldova nu este războiul, ci federalizarea și că este pe cale să și-l atingă: „Ipoteza că R. Moldova este Ucraina nu are în acest moment nici un temei. La fel şi ideea, pe care o tot auzim vehiculată de la cele mai înalte nivele, că R. Moldova ar fi viitoarea ţintă pe harta expansiunii ruse, în forma agresiunii hibride sau clasice. Scopul Moscovei în regiune este oprirea înaintării frontierei euroatlantice spre graniţele ei. A reuşit să facă asta în cazul Ucrainei prin anexare (Crimeea) şi război de tip hibrid în estul statului. În cazul R. Moldova, însă, o asemenea presiune nu se justifică în acest moment pentru că, în urma negocierilor şi a formării Alianţei pentru Moldova Europeană (atenţie, NU pentru integrare europeană), Moscova şi-a atins obiectivele. Alianţa de guvernare şi guvernul sunt minoritare şi se bazează pe sprijinul Partidului Comuniştilor condus de Vladimir Voronin care îi asigură, când vrea acesta, cvorumul. Refuzul unei alianţe cu Partidul Liberal şi aruncarea lui în opoziţie dă asigurări Moscovei că nici ideea de aderare la NATO sau ideea de reunificare cu România nu vor mai fi nici măcar rostite de actuala coaliţie de guvernare. Acesta este motivul pentru care Moscova a recunoscut alegerile, nu le-a contestat, a salutat noul premier şi, mai nou, a ridicat embargoul la fructe. Ceea ce Moscova a obţinut prin război în Ucraina a obţinut prin negocierile de formare a guvernului în R. Moldova. E vorba despre un guvern care a blocat inclusiv ca perspectivă integrarea euro-atlantică. Pasul doi al Moscovei, în parteneriat cu Chişinăul, nu va fi deci invadarea R. Moldova sau „anexarea” Transnistriei (ideea stupidă pentru că Moscova a anexat deja, fără acte, regiunea separatistă), ci găsirea unor pârghii de siguranţă în plus. Iar această pârghie este legalizarea ocupaţiei ruse în Transnistria, respectiv „soluţionarea” conflictului prin formule de „federalizare” sau autonomie extinsă pentru Transnistria, care vor avea drept consecinţă blocarea deciziei de politică externă sau de securitate a Chişinăului de către Tiraspol. Dacă asta se va face concomitent cu implementarea aceleiaşi soluţii şi pentru Ucraina (federalizare sau autonomie extinsă), vom vedea. Dar este deja vizibil la Chişinău că a început pregătirea pentru un asemenea scenariu. Nu e vorba aşadar de nici o invazie, ci de pregătirea unui nou Memorandum Kozak, într-o formă de data aceasta acceptabilă pentru alianţa „europeano-comunistă de la Chişinău.”
Dacă scenariul evocat de Dan Dungaciu este pe cale să devină realitate, atunci este explicabilă și îngrijorarea Bucureștiului, unde președintele Klaus Iohannis a insistat că România sprijină parcursul european al Republicii Moldova și a subliniat apăsat că alt drum nu există pentru Chișinău. Este un avertisment care poate însemna că Moldova a apucat deja pe un alt drum, sau în cel mai bun caz, a decis să oprească orice demers serios de integrare europeană.
