p.p1 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p2 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p3 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}p.p4 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; color: #a71f78}p.p5 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-align: justify; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}p.p6 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 22.0px; font: 40.0px Helvetica}p.p7 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 38.0px Helvetica}p.p8 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p9 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; text-indent: 5.7px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica}p.p10 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 10.0px Helvetica; min-height: 12.0px}p.p11 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 11.0px Helvetica}p.p12 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; font: 12.0px Helvetica; min-height: 14.0px}p.p13 {margin: 0.0px 0.0px 0.0px 0.0px; line-height: 10.0px; font: 9.0px Helvetica; color: #a71f78}span.s1 {font-kerning: none}
Una dintre cele mai vechi tradiții românești, Mărțișorul, ar putea intra în curând în patrimoniul cultural imaterial al umanității. Dosarul de candidatură a intrat pe ultima sută de metri a evaluării realizate de UNESCO. Acest dosar a fost depus de România, în colaborare cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia.
Tradiția oferirii de mărțișoare este cunoscută în tot spațiul românesc, însă ea s-a răspândit în Europa de Sud-Est. ”Putem întâlni această tradiție în România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania și nordul Greciei”, spune directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, Tudor Sălăgean.
Aria de răspândire a acestei tradiții coincide cu teritoriile locuite de români nord-dunăreni și de comunitățile de români sud-dunăreni, indiferent că este vorba de ”vlahi” de pe Valea Timocului, de meglenoromâni sau de aromâni. De aceea, istoricii români sunt de părere că tradiția Mărțișorului provine fie din substratul traco-dacic comun popoarelor care locuiesc în aceste regiuni, fie este o tradiție romană care era larg răspândită în provinciile Dacia, Moesia, Thracia și Macedonia.
Istoricul clujean Leonard Horvath afirmă că este cert faptul că rădăcinile acestei sărbători sunt precreștine. ”În mărțișor, cel mai important element este șnurul împletit din ață albă și roșie. Pe de o parte, albul reprezintă puritatea, inocența, iar roșul reprezintă sângele, sacrificiul. Pe de altă parte, există o interpretare care arată că albul reprezintă zăpada, deci iarna care se duce, iar roșul reprezintă soarele care răsare, deci primăvara”, spune Leonard Horvath, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai.
Bulgarii spun că ei au răspândit „martenița“
Istoricii bulgari leagă însă această tradiție de întemeierea primului hanat al vechilor bulgari. Ei cred că în perioada de maximă întindere a acestui hanat sau țarat bulgar, tradiția s-ar fi răspândit în toate teritoriile din regiune. În limba bulgară, mărțișorul este denumit martenița.
O legendă bulgărească spune că fratele și sora hanului ar fi fost luați prizonieri. Hanul le-ar fi trimis un șoim legat cu ață albă, prin care îi înștiința că va încerca să îi elibereze. A urmat o luptă, în urma căreia fratele și sora hanului au gonit călări spre Dunăre. Acolo, o săgeată ar fi răpus-o pe sora hanului. Ața albă legată de piciorul șoimului s-ar fi pătat de sângele tinerei fete, iar pasărea ar fi zburat la hanul bulgarilor, care ar fi primit astfel trista veste. Dincolo de frumusețea acestei legende, este mult mai probabil că tradiția mărțișorului are origini romane, așa cum o arată și denumirea originar latină a numelui acestei tradiții. Șnurul bicolor ar putea fi legat și de caracterul dual al zeului roman Marte: pe de o parte, acesta era zeul războiului, simbolizat de ața roșie, iar pe de altă parte el era zeul renașterii naturii, simbolizat de ața albă.
Legende și evoluții în timp
Creștinismul a alungat, însă, din imaginarul colectiv semnificația legată de zeul Marte. De aceea, una dintre legendele răspândite din mai toată România spune că șnurul ar fi fost împletit de Baba Dochia, în timp ce urca cu turmele la munte. O altă legendă, răspândită mai ales în Basarabia, spune că un ghiocel ar fi răsărit de sub zăpadă, sub o tufă de porumbe. Zâna Primăverii a dat la o parte tufa, pentru a permite florii să crească. Însă Zâna Iernii, supărată pe o asemenea sfidare, a trimis un viscol, pentru a ucide ghiocelul. În vântul puternic, Zâna Primăverii s-a înțepat în tufa de porumbe, iar o picătură de sânge a căzut peste ghiocel, care a revenit la viață.
Dincolo de legende și de dezbaterile dintre istorici, este sigur că esența tradiției a rămas neschimbată. Însă sunt și unele lucruri care au evoluat în timp. Treptat, de șnurul împletit din ață roșie și albă s-au legat un bănuț de argint, un medalion sau o amuletă. În perioada interbelică, erau la mare preț medalioanele de argint cu chipul Reginei Maria a României, care era văzută nu doar ca figură eroică din timpul Primului Război Mondial, care mergea fără teamă în spitalele unde -soldații sufereau de tifos, apoi ajunge pe linia frontului, ci şi ca Regina Unirii și, nu în ultimul rând, un simbol al eleganței. În perioada comunistă, când simbolurile regalității au fost interzise, cele mai căutate medalioane de mărțișor erau cele cu hornari sau cu trifoi cu patru foi, simboluri ale norocului. După căderea comunismului, mărțișoarele au început să fie tot mai diverse. Au apărut și artiști plastici specializați pe producerea unor opere de artă miniaturale unicat.
Mărțișoarele sunt confecționate din pastă de sticlă, din ceramică, din lemn, din piele, din flori uscate de câmp, din argint și chiar și din componente reciclate de calculator. În funcție de faima artistului, astfel de mărțișoare costă între 5 și 150 de lei.
