3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe semnificație are vizita premierului pe șantierul Mântuirii Neamului

Ce semnificație are vizita premierului pe șantierul Mântuirii Neamului

Politicienii participă la evenimentele religioase pentru a fi văzuți de cât mai mulți ­pelerini-alegători. Teologii cred că e greu de estimat cât ar putea influența Biserica votul enoriașilor tocmai pentru că politicienii au o credibilitate foarte scăzută.

Cu o zi înainte de expirarea termenului de depunere a candidaturilor pentru funcția de președinte al României, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, au participat la o rugăciune de mulţumire pentru lucrările executate până acum la Catedrala Mântuirii Neamului, oficiată de PF Daniel.

Potrivit Mediafax, la sfârşitul rugăciunii de mulţumire, PF Daniel a exprimat recunoştinţă Guvernului României pentru ajutorul acordat la construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi i-a oferit lui Victor Ponta o icoană şi Ordinul „Sfântul Apostol Andrei”, ocrotitorul României şi al Catedralei Mântuirii Neamului. De asemenea, mai arată știrea Mediafax, Patriarhul le-a oferit celor doi miniştri Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Însă experiența recentă ne arată că nu toate aceste întâlniri dintre șefii Guvernului și capii BOR sunt explicate publicului de către protagoniști. De exemplu, pe 28 aprilie, Victor Ponta s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel, alături de ceilalţi lideri ai coaliției de guvernare, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, dar şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Informația a fost confirmată chiar de către premier, dar la vremea respectivă niciunul nu a divulgat subiectul discuţiei.

În ultimii 25 de ani s-a vorbit mult despre influența pe care Biserica ar putea-o exercita în campania electorală pe lângă enoriași. Iar aceste dezbateri au un temei solid dacă ne gândim că la marile sărbători religioase, politicienii se înghesuie să fie văzuți în primele rânduri sau să sărute moaște.

Vizită de lucru

Într-un comunicat transmis la sfârșitul zilei de luni, Patriarhia s-a mărginit să comenteze evenimentul la care ne-am referit mai sus spunând că: “Premierul Victor Ponta a participat la această rugăciune, oficiată de Patriarhul Daniel în paraclisul Învierea Domnului al Catedralei Mântuirii Neamului, după ce a văzut stadiul actual al construcţiei”. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, ne-a precizat că participarea la slujbă s-a făcut la invitația Patriarhului și a fost prilejuită de faptul că Victor Ponta și cabinetul său au participat, în aceeași zi, la Palatul Parlamentului la o reuniune unde s-a dezbătut o moțiune de cenzură. “Dat fiind că în apropierea Palatului Parlamentului se află și locul unde se va înălța Catedrala Mântuirii, premierul s-a folosit de prilej pentru a vedea și stadiul lucrărilor. A fost o dublă acțiune: o vizită pe șantier, normală având în vedere că această Catedrală se va face și cu bani de la Guvern, și participarea propriu-zisă la slujbă. Premierul a fost mulțumit de stadiul lucrărilor deoarece Catedrala este înălțată cu 12 metri de la pământ. Nu trebuie să uităm că această Catedrală, în afara simbolisticii religioase, va deveni și un obiectiv turistic de nivel național.”

Poate părea surprinzător, dar Dan Șova, purtătorul de cuvânt al PSD, nu știa dacă participarea premierului și a doi dintre miniștrii săi la ­rugăciunea oficiată de Patriarh a fost făcută în nume propriu sau trebuie privită ca o inițiativă a Executivului. Dan Șova ne-a precizat că nu crede că Biserica se va implica în ­campania electorală care va începe pe 2 ­octombrie. Deși premierul a invocat în mai multe discursuri faptul că este ­ortodox – probabil și pentru a reliefa că unul dintre contracandidați, Klaus ­Iohannis, este catolic –, Șova susține că apartenența la o religie sau alta nu va fi o temă de discuție în campanie.

Dependența politică-Biserică

Publicistul Dan Ciachir susține că prezența politicienilor în biserici cu diverse prilejuri se datorează numărului mare de pelerini care vizitează lăcașurile de cult. “Având în vedere că există rugăciuni şi individuale, şi colective, orice rugăciune este binevenită. Există un calendar liturgic pentru orice. Aşa cum se dau binecuvântări pentru case sau alte lucruri, tot aşa orice politician poate să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu pentru atingerea scopurilor sale. Acum, rămâne de văzut dacă Dumnezeu îl şi ajută. Că politicienii se perindă pe la biserici în campaniile electorale este o rezultantă a faptului că suntem un popor creştin şi în ţara asta există sute de mii sau chiar milioane de pelerini”, ne-a precizat Ciachir.

La rândul său, teologul și eseistul Cristian Bădiliţă susține că legătura dintre politicieni și Biserică este una strânsă și are două componente. “Primul lucru ar fi că există o strânsă legătură între mai-marii ierarhi, Sinodul BOR şi clasa politică. Ei sunt mână în mână pentru că Biserica primeşte direct bani de la Guvern. În anii ’90 mai mulţi episcopi, printre care şi Calinic Argatu de la Argeş, erau parlamentari. La nivel declarativ, clerul nu mai are nevoie să facă politică acum. În realitate însă, legătura lor cu politicul nu s-a întrerupt niciodată pentru că este una de dependenţă: vârfurile Bisericii depind de banii guvernanţilor. În ceea ce priveşte cea de-a doua latură eu nu cred că există o influenţă a religiziotăţii asupra enoriaşilor de rând. Noi suntem un popor de buimaci care votăm cu 15 mâini. Ne declarăm 99 la sută ortodocși și la alegerile din 2000 în turul doi am avut de ales între Ion Iliescu, un ateu comunist care a făcut rău Bisericii şi Corneliu Vadim Tudor, un baptist bădăran şi arogant. La noi nu funcţionează latura religioasă la vot precum în Statele Unite unde într-adevăr cultele contează în ceea ce priveşte votul credicioşilor.”

Potrivit Patriarhiei, costul aferent lucrărilor de finalizare la Catedrala Mântuirii Neamului până la stadiul roşu-gri, fără tencuială, dar cu geamuri şi uşi, este de aproximativ 80 de milioane de euro. Edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016. La începutul anului 2011, Sfântul Sinod a aprobat o procedură de colectă naţională pentru construirea Catedralei. În februarie 2011, Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru acest proiect. Primăria Capitalei, primării de sector, dar şi alte autorităţi locale din ţară au donat la rândul lor pentru construcţie.

Părintele-ministru și ­binecuvântarea europarlamentarilor

Interferențe dintre politic și biserică au existat de-a lungul ultimului sfert de secol. Unii candidați la președinție sau pentru Parlament au mers în campanie cu crucea în mână, precum a fost cazul lui George Becali. Alți prelați au făcut campanie directă unor partide. Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos s-a aflat în mijlocul unui scandal politic în 2012, după ce a apărut pe afișul electoral al unui candidat USL. Ierarhul apărea într-o fotografie alături de liberalul George Scarlat. „Învingem împreună! Votăm George Scarlat – deputat”, scria pe afiș. Câteva zeci de mii de astfel de materiale de promovare politică au fost împărţite în arhiepiscopia pe care IPS Casian o păstorește.

Anul acesta, europarlamentarii PSD, în frunte cu Daciana Sârbu, au fost binecuvântaţi “în drumul spre Bruxelles”, de episcopul Caransebeşului, Laurențiu Mic, care a făcut referire la rolul unui guvern socialist în sprijinul acordat săracilor. „Trebuie să știm că zonele defavorizate, cu populație redusă, sunt în centrul atenției unui guvern de orientare și de doctrină socială… și domnul părinte-ministru, Ilie Sârbu, tatăl dumneavoastră (n.r. – vorbea cu ­Dacia Ponta), este apropiat de noi, aproape de Episcopia noastră… Vă dorim succes, binecuvântare și ajutor de la Dumnezeu pe drumul către Bruxelles și pe toate drumurile pe care veți merge…”, a spus episcopul.

Regulă. Și catolicii, implicați

IPS Ioan Robu, şeful Bisericii ­ Romano-Catolice din România, i-a ­obligat în anul 2012 pe toţi preoţii catolici să citească la slujbele religioase un îndemn de a merge la referendum pentru demiterea președintelui Băsescu. Motivația lui Ioan Robu a fost aceea că preşedintele Traian Băsescu, fostul premier Emil Boc şi fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, nu l-au primit în audienţă pentru rezolvarea litigiului cu Cathedral Plaza. ndemnul IPS Robu de a merge la vot pentru a-l demite pe preşedintele Băsescu a fost citit la toate liturghiile din ziua referendumului.

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă