„România liberă“ continuă serialul „Personalitați române pe coperta revistei Time“, dedicat celor șase nume importante din istoria României care au ocupat prima pagină a reputatei publicații americane. Mai jos, găsiți articolul dedicat regelui Mihai.
1 august 1927
Noul rege al României, Mihai I, în vârstă de cinci ani, se juca solemn de unul singur pe pajiștea de la Pelișor. La acest mic castel, aflat la 50 de mile de București, fusese adus săpătămâna trecută, după investirea sa și la doar 18 ore după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I. Iar în timp ce Majestatea sa se rostogolea leneș pe gazonul moale și se zgâia fără țintă spre valea împădurită a Peleșului, oamenii de stat erau ocupați la București redactând prima lui proclamație.
“SOLDAȚI!”, începea proclamația – o deschidere clasică și una intens folosită de Napoleon Bonaparte. O deschidere abilă, de asemenea, pentru că atesta faptul că primul gând al regelui-copil era pentru armata sa. Excelent! Mulțimea murmura în așteptare. În curând, primul act oficial al Regelui Mihai era citit cu nerăbdare:
“SOLDAȚI! – După o domnie, stălucitoare și glorioasă pentru omenire, patrie și armată – o domnie dusă cu mare sacrificiu și fermă decizie – marele și iubitul nostru rege și-a închis ochii pentru totdeauna, chiar dacă nu au încetat niciodată să aibe nelimitată afecțiune pentru noi. Sub conducerea sa, voi ați cucerit, ați clădit unitatea națională a tututor românilor și cu laurii adunați pe câmpurile de luptă, ați încoronat fruntea lui și a voastră.
SOLDAȚI, avem încredere că voi toți, de la șefii armatei până la cei mai umili soldați, veți da dovadă de acel spirit de disciplină cu care se mândrește armata și veți rămâne demni de încrederea pe care țara v-a acordat-o, devotându-vă cu toată puterea și sufletul patriei și tronului.
(Semnat) Mihai.”
Cum toată lumea știa că proclamația semnată de Regele Mihai a fost redactată de premierul Ion I.C. Brătianu (Ionel Brătianu – n.t.), oligarhul care conduce România (TIME, 11 iulie), a fost probabil “natural” și “potrivit” ca primul act de stat al regelui copil să abunde de formule bătrânești, de salon. Probabil că Ion Brătianu, la cei 63 de ani ai săi, a autorizat fraze precum “lauri adunați pe câmpurile de luptă” și “ochii (Regelui Ferdinand) niciodată nu au încetat să conțină o afecțiune nelimitată”. Câtă importanță aveau frazele pentru Dictator? Un rege bărbat care se apropia de a doua sa copilărie a fost pur și simplu înlocuit cu un rege copil aflat la prima.
Începuturi memorabile. După ce micul Mihai I a mers săptămâna trecută la prima lui cină regală de la Peleșor și ulterior, după ce a fost pus în pat, și-o fi amintit de ciudata și aglomerata zi a investiturii sale?
Ziua a început la 2:15 a.m., când Regele Ferdinand I, la 61 de ani, a murit la Palat, în brațele Reginei Maria. “Mă simt atât de obosit”, a spus Ferdinand, “atât de obosit… și totuși nu simt nici o durere”. Astfel se încheiau, în cele din urmă, pentu Majestatea Sa Ferdinand Victor Albert Mainrad von Hohenzollern-Sigmaringen, Regele României și succesorul Țarilor Rusiei ca apărător al Sfântului Mormânt, șase ani de suferință acută cauzată de o tumoră canceroasă.
Când guvernanta englezoaică a micului Mihai a fugit să-l trezească cu vestea morții regelui și i s-a adresat pentru prima dată cu “Majestatea Voastră”, acei ochi mari, serioși au trădat o vagă confuzie. Trei zile mai târziu, încă mai căuta să înțeleagă noul său titlu.
“Mi s-a schimbat numele”, a întrebat, “de ce îmi spui Majestate?”
Zâmbind, guvernanta a explicat încă o dată natura a ceea ce s-a întâmplat. Totuși, Mihai avea dubii. “Mă vor lăsa să mă joc ca înainte, nu-i așa?”, se spune că ar fi afirmat.
Investitura. Pe parcursul după amiezii care a urmat morții lui Ferdinand, o cavalcadă elegantă a Cavaleriei Regale a mers la trap prin București, în avangarda procesiunii. Au urmat prefectul Poliției, apoi mareșalul Curții. La final, urma trăsură regală, în care se aflau tânărul rege între două doamne: prințesa Ileana (mătușa lui Mihai), venită la procesiune pentru mama ei, acum doar “Regina Văduvă Maria”, “prosternată de durere”; prințesa Elena a Greciei și României (mama lui Mihai), care ar fi fost acum regină dacă soțul ei, cândva prințul de Coroană Carol, nu ar fi renunțat la drepturile sale (Time, 11 ianuarie 1926) și nu ar fi plecat la Paris, unde locuiește acum.
Mulțimea a ovaționat cu aparentă bucurie și loialitate pe măsură ce cavalcada avansa către Palatul Adunării Deputaţilor. Acolo, deputații și senatorii au aplaudat viguros. Curând, prințesa Elena, a cărei privire e cumva șașie, și-a condus fiul cu grijă până la baza Tribunei Regale.
Anterior, Mihai I pășise pe cele 15 trepte către Putere, o operațiune ce trebuie făcută singur. A ezitat, părea că va izbucni în lacrimi. Prințesa Elena a spus cu fermitate: “Ține minte că ești un rege și fiul unor regi”. Astfel amintindu-i-se de datoria sa regală, Regele Mihai a urcat la Tribună.
Pentru a jura credință au venit cei trei Regenți ai României, care vor conduce până când Regele Mihai are vârsta potrivită (1939). Observatorii și-au amintit cu siguranță că Actul Regenței (Time, 18 ianuarie 1926) a fost trecut forțat prin Parlament de dictatorul Brătianu cu scopul clar de a se asigura că regenții vor fi trei marionete. Primul este prințul Nicolae, 23 de ani, un tânăr fără nici o experiență în conducerea statului. Ceilalți doi regenți, ambii peste 60 de ani și ambii “oamenii lui Brăianu” sunt Patriarhul Bisericii Greco-Ortodoxe din România Miron Cristea și președintele Curții Supreme de Justiție G.V. Buzdugan. Alegerea președintelui Buzdugan a fost în mod deosebit abilă deoarece, dacă Actul Regenței este neconstituțional, așa cum susțin mulți juriști, poate fi declarat astfel doar de Curtea Supremă.
Regenții, depunând cele câteva jurăminte ale lor față de Regele Mihai, au adoptat tonuri ale vocii și atitudini foarte diferite. Prințul Nicolae, unchiul regelui, și-a rostit jurământul așa cum majoritatea tinerilor de 23 e ani ar vorbi cu nepotul lor de cinci ani. Majestatea sa a părut agitat și un pic speriat. A venit apoi rândul Patriarhului cu barbă ca zăpada, roba sa lungă măturând pământul, vocea tremurândă și foarte serios. Regele Mihai, cu inocența cinstită a copilăriei, a început să râdă văzându-l pe acest bărbat ciudat.
În cele din urmă, președintele Curții Supreme Buzdugan a pășit amplu înainte, hotărât să nu stârnească râsete. Viclean, el și-a murmurat jurământul rapid și aproape imperceptibil, abia atrăgând atenția Majestății Sale, ai cărui ochi au rămas sclipitori pe nefericitul Patriarh.
Pe măsură ce ceremonia s-a apropiat de final, iar Regele Mihai a coborât de la Tribună, el a fugit bucuros la prințesa Elena, strigând: „Hai să mergem acasă, mama, mi-e foame”. Curând, un tren special l-a purtat pe Majestatea sa cu viteză spre îndepărtatul său castel, Pelișor. La București, adulții regali și-au îndreptat atenția spre funeraliile Regelui Ferdinand.
Două persoae îndoliate excluse. Domnișoara Elena Văcărescu, o poetă română care a primit Crucea Franceză a Legiunii de Onoare ca recunoaștere a talentului său, a fost informată săptămâma trecută la Paris că dacă intenționează să participe la înmormântarea Regelui Ferdinand va fi oprită la frontiera României. De ce?
Răspunsul este un inel de logodnă încă purtat de domnișoara Văcărescu, acum o fată bătrână. Inelul i-a fost oferit de Ferdinand în anii ’80 (1880 – n.t.), când el era doar un prinț și ea era dama de companie preferată a fostei regine Elizabeta a României, cunocută mai bine prin pseudonomul său, „Carmen Silva”. Regina Elisabeta, simpatizându-i pe îndrăgostiți, le-a permis să fie constant împreună. Când aceste vești au ajuns la urechile strictului și despoticului Rege Carol al României, el a destrămat aventura prin decizia nemiloasă de a o alunga pe Mile Văcărescu din țară și de a o trimite mai târziu pe Regina Elisabeta într-o rezidență forțată în Germania. Săptămâna trecută Elena Văcărescu, copleșită de durere după moartea lui Ferdinand I, a plecat de la Paris pentru a petrece o perioadă de doliu la Vichy, eleganta stațiune balneoclimaterică.
Carol. De asemenea, interdicție de participare la înmormântarea Regelui Ferdinand a primit și fiul său cel mai mare, Carol. Acest prinț relativ faimos, tatăl Regelui Mihai, locuiește încă în izolare în suburbia pariziană Neuilly-sur-Seine. S-a dedicat, atât în uniune morganatică cât și naturală, unor doamne fără sânge regal: doamna Zizi Lambrino, care i-a născut un fiu, Mircea, mai mare cu doi ani decât Mihai, și doamna Magda Lupescu, care a înlocuit-o cu ceva vreme în urmă pe doamna Lambrino (Time, 8 martie 1926).
În timpul episodului cu doamna Lambrino, Carol și-a păstrat drepturile și titlu de Prinț de Coroană, dar odată cu apariția doamnei Lupescu el a abdicat, anunțând că a devenit un cetățean privat. Acest statut a fost confirmat de Parlamentul României, dar juriștii s-au îndoit de constituționalitatea procedurilor, care au fost trecute în grabă de către domnul Brătianu, un dușman clar al lui Carol. Și totuși nu a fost dezvăluită nici o explicație satisfăcătoare cu privire la motivul pentru care Prințul de Coroană a intrat în jocul Dictatorului.
„Carol II”. Din moment ce „prințul Carol” a trăit până acum în liniște ca persoană privată, în Paris, el a provocat o adevărat emoție săptămâna trecută când s-a referit la sine cu titulatura „Regele Carol II” atunci când le-a comunicat jurnaliștilor declarația sa că nu va vedea pe nimeni. Se crede că Carol a primit săptămâna trecută un mesaj de la sora sa, Regina Maria a Iugosloviei, implorându-l să nu încerce să se întoarcă în România, chiar și pentru înmormântarea tatălui lor, sfătuindu-l totodată să nu se mai auto numească „Carol II”. Aparent, el a decis să urmeze sfatul surorii lui, deși reporterii și fotografii au înconjurat vila lui Carol zi și noapte, sperând că el se va repezi cu avionul până în România pentru a încerca să ceară tronul.
Testamentul lui Ferdinand. Depeșele din România au vorbit despre suspinele neîntrerupte ale Reginei Văduvă Maria, pe măsură ce s-a citit testamentul Regelui Ferdinand, în prezența ei, a celor trei regenți și a premierului Brătianu.
Printr-un codicil adăugat testamentului original, prințul Carol este scos de la moștenirea oricărui imobil, dar îi sunt atribuiți circa 6.000.000 de lei bani gheață (400.000 de dolari). Regina Maria a Iugoslaviei nu poate, ca suveran străin, să dețină proprietăți în România, și de aceea i-a fost lăsată prin testament o moștenire în bani și titluri de valoare. Regina Văduvă Maria a României va primi un venit și dreptul de utilizare a câtorva palate în timpul vieții ei. Dar cea mai mare parte a averii și proprietăților regelui au fost lăsate moștenire în primului rând Regelui Mihai (30.000.000 de dolari), prințesei Ileana și prințului Nicolae.
Codicilul Regelui Ferdinand concludea: „Nu pot încheia fără a-l reaminti din toată inima pe dragul nostru fiu Carol, căruia îi doresc momente fericite în noua viață pe care a ales-o în ciuda voinței noastre. … Solicit ca el să nu se întoarcă până când toate autoritățile constituționale îi voi permite.”
Înmormântarea lui Ferdinand. Trei slujbe greco-ortodoxe au fost ținute lângă trupul Regelui Ferdinand. Prima la Castelul din Sinaia, unde a murit, a doua la Capela Regală de la Palatul Cotroceni, în București, și ultima la vechea Catedrală de la Curtea de Argeș, un oraș încă medieval la 100 de mile de București, unde neamurile regale ale României sunt îngropate. La cele trei slujbe, imense cădelnițe au umplut aerul de tămâie, iar în București preoții au intonat un răsunător psalm gregorian, în timp ce Patriarhul cu barbă impozantă stătea îmbrăcat în roba de o splendoare biblică și aproape regală. Regina Văduvă Maria, așezată în genunchi lângă catafalcul soțului ei, a declamat plângând: „A fost un sfânt! O, un sfânt pe pământ… Mi-aș fi dat cu bucurie viața mea dacă s-ar fi putut ca a lui să fie salvată!” Regele Mihai, încercând să o consoleze, a spus: „Nu plânge, bunică.”
Țărani au stat de-a lungul întregii rute a trenului mortuar, majoritatea dintre ei în picioarele goale și îmbrăcăminte făcută în casă. Toți aveau vase cu apă sfințită pe care le vărsau peste trenul care înainta pufăind încet.
La Curtea de Argeș, Regina Văduvă Maria a cedat complet și, suspinând tare, a leșinat. Și-a revenit în cele din urmă, suficient pentru a pune pe mormânt un buchet de lăcrămioare, pe care le-a cules chiar ea, și o pernă mare de trandafiri albi trimisă de la Paris de către Prințul Carol. Alături de ea, în timpul ceremoniei, s-a aflat ginerele său, Regele Alexandru al Iugoslaviei, cumnatul său prințul Hohenzollern-Sigmarigen și detronatul Rege George II al Greciei. Avioane au aruncat flori, iar pământul a tremurat ușor în timpul lungului salut de audio al 101 tunuri.
