Curs valutar: €4.6321 $3.9175 £5.2408

Dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak. Marie-Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost căutați, după modelul CIA, și cu parapsihologi. Mărturia lui Vasile Rudan, specialist în psihotronică | DOCUMENTAR

„România liberă“ a aflat că în cazul răpirii din Irak, în 2005, a celor trei jurnaliști români – Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci și Ovidiu Ohanesian – celula de criză de la Cotroceni a apelat la doi specialiști în psihotronică – unul din România și celălalt adus din Peru – pentru monitorizarea extrasenzorială a lor și a însoțitorului irakian, Muhammad Munaf.

Share

Adina Mutar 0 comentarii

Actualizat: 28.02.2017 - 11:01

„România liberă“ a aflat că în cazul răpirii din Irak, în 2005, a celor trei jurnaliști români – Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci și Ovidiu Ohanesian – celula de criză de la Cotroceni a apelat la doi specialiști în psihotronică – unul din România și celălalt adus din Peru – pentru monitorizarea extrasenzorială a ziariștilor și a însoțitorului irakian, Muhammad Munaf.

Precum în Ford Meade, așa și la București

Agenția Centrală de Informații a declasificat o parte a dosarului „crizei ostaticilor americani din Iran“, care a debutat la 4 noiembrie 1979 și a durat 444 de zile, fiind considerată cea mai lungă situaţie de acest fel din istoria înregistrată a acțiunilor teroriste. Documentele relevă că specialiștii paranormali „au monitorizat“ ostaticii timp de peste un an.

Într-un complex de căsuțe din Fort Meade, Maryland, și-au desfășurat activitatea 202 specialiști în psihotronică care au lucrat în „criza ostaticilor din Iran“. Operațiunea făcea parte din programul CIA „Grill Flame“, de cercetări psihotronice. Obiectivele operaţiunii erau localizarea ostaticilor, pentru că aceștia fuseseră împrăștiați în mai multe locuri, şi stabilirea numărului de persoane care se aflau în jurul lor, dar şi a stării de sănătate. Informații au fost obținute de la distanță prin abilități extrasenzoriale, care, coroborate cu alte date obținute de la agenți din teren, ar fi ajutat la planul pentru recuperarea acestora cu cât mai puține pierderi, potrivit documentelor desecretizate de către serviciul secret american.

O operaţiune similară, dar de dimensiuni mai mici, a fost concepută şi în cazul răpirii jurnaliștilor români și a însoțitorului irakian. Cei patru fuseseră răpiţi la 28 martie 2005 din faţa Universităţii din Bagdad. Răpirea colegilor noștri a dat startul într-o cursă pe care o consideram contra cronometru pentru a afla cât mai multe date ce, eventual, ar fi ajutat la eliberarea lor.

Drumurile noastre se intersectau adesea, făceam schimb de date, nu exista dorința de exclusivități. Chiar ne unisem eforturile pentru a fi de ajutor colegilor aflați în pericol. Care pericol nu reieșea foarte clar încă de la debut. Și totuși, deși aveam cam aceleași informații, mintea noastră refuza să le admită. Consideram că cineva, prin mediile pe unde umblam, căuta să ne inducă în eroare.

Într-o asemenea situație, am apelat la un specialist în psihotronică din România, Vasile Rudan, cu care mai lucrasem, dar pe detecții extrasenzoriale în situri arheologice, pentru a semnala ziduri de cetăți nedescoperite în Munții Orăștiei sau urme ale unei civilizații necunoscute în Munții Buzăului, unde cercetătorul avusese o vastă activitate înainte de 1989, în cadrul unor experimente ultrasecrete ale Armatei, sub comanda lui Ilie Ceaușescu. Dar aceasta este altă poveste.

Din primele măsurători extrasenzoriale ale lui Vasile Rudan asupra celor patru persoane răpite a reieșit că starea lor de sănătate este bună. Ceea ce nu înțelegea nici specialistul era lipsa stresului puternic la cele patru persoane, pentru că în asemenea situații, credea Domnia sa, trebuia să existe niște parametri perturbați semnificativ.

Stresul cauzat de factori amenințători la adresa vieţii individului duce la apariția unor fenomene psihice şi fiziologice distructive, cum ar fi anxietatea, hipertensiunea arterială, aritmii, tulburări respiratorii şi digestive. Aceste modificări biologice ale organismului uman se reflectă corespunzător în structura energetică externă, îndeosebi în componenta spectrală a biocâmpului numită „efect Rudan“, cercetătorul fiind cel care descoperise această componentă.

În căutarea „pericolului“ inexistent

Și la redacție se formase o celulă de criză, cu reporterii speciali care lucrau la caz. Greu să introduc un personaj ca Vasile Rudan într-o astfel de criză, deși era cunoscut și publicasem multe dintre cercetările sale. Noi încă ne încăpățânam să nu credem în lipsa de îngrijorare a răpiților. Așa că publicam cu grijă rezultatele măsurătorilor psihotronice, pentru a asigura că cei patru sunt în stare bună. Pe măsură ce Vasile Rudan se familiariza cu subiecții, și informațiile începeau să fie mai nuanțate. Aşa am aflat că, de exemplu, Sorin Mișcoci avea probleme cu stomacul, îl deranja, nu grav, că Ohanesian începea să fie neliniștit, că Marie-Jeanne era bine și îi susținea moral pe colegii săi. Mă rog! Când Vasile Rudan a început să-i „vadă“ și mai clar, apropiindu-se de o posibilă localizare, a sunat la redacție și ne-a comunicat că a fost cooptat în celula de criză de la Cotroceni și că l-au rugat să întrerupă colaborarea cu ziarul.

Doar de două ori ne-a mai sunat în timpul cât a durat colaborarea cu celula de criză de la Cotroceni. Prima dată să ne spună că jurnaliștii au fost mutați într-un loc periculos, să avem grijă ce scriem, că nu mai e ca în primul loc, iar a doua oară, din cauză că era extrem de îngrijorat pentru Ovidiu Ohanesian. Acesta „nu răspundea“ la măsurători, ceea ce era posibil doar dacă era într-un loc total ecranat sau într-o stare de „destructurare“, care îl neliniștea profund. Două zile a durat acest stres, până ce Ohanesian a început să-și facă simțită prezența.

Mărturia unui operator PSI

„La începutul lunii aprilie 2005, am fost contactat prin telefon de un colonel de informații pentru a avea o discuție amicală pe tema preocupărilor mele profesionale“, povestește Vasile Rudan.

„Era la începutul crizei jurnaliștilor români răpiţi în Irak, aşa că nu era greu de intuit care urma să fie subiectul conversaţiei. Ofiţerul era cunoscut ca unul dintre cei mai avizaţi specialişti militari în domeniul spionajului psihic.  El mi-a prezentat propunerea şefului său de a participa, contra cost, la monitorizarea extrasenzorială a celor trei jurnalişti români răpiți în Irak şi a călăuzei Muhammad Munaf.“

Așa a început colaborarea lui Vasile Rudan cu celula de criză de la Cotroceni. Acesta a cerut să fie lăsat să lucreze acasă, pentru că nu putea face măsurători extrasenzoriale la comandă, să nu-i fie deconspirată identitatea, un colonel să fie unicul ofiţer de legătură şi să-i fie puse la dispoziţie hărţi militare detaliate ale zonei de interes din Orientul Mijlociu.

„Mi s-au pus la dispoziție două planuri de situaţie detaliate ale Bagdadului şi trei hărţi militare americane secrete, cam de 2,5 x 3 metri fiecare, având configurate obiectivele militare terestre din zona Orientului Mijlociu şi rutele aeriene folosite de avioanele de luptă ale Aliaţilor. Era limpede că până la finalizarea acţiunii demarate nu aveam să mai ies din casă având asemenea documente în custodie“, a povestit Vasile Rudan.

Remote Viewing

Monitorizarea extrasenzorială a crizei ostaticilor a fost efectuată în colaborare cu colonelul respectiv, care avea cunoștințele teoretice necesare în domeniul vederii la distanţă (remote viewing), ceea ce a înlesnit unele operaţiuni de scanare extrasenzorială simultană a ţintelor umane aflate în teatrul de operaţiuni asimetrice din Orientul Mijlociu şi a țintelor umane din ţară susceptibile de a fi implicate în cazul menţionat.

„Am realizat şi un record în inter-acţiuni psihice la distanţă, dacă ne raportăm la numărul de ţinte umane ţinute în acelaşi timp sub observaţie“, a subliniat Vasile Rudan.

După localizarea operativă a celor trei jurnalişti răpiţi la Bagdad, au urmat procedurile uzuale pentru determinarea nivelurilor funcţiilor psihofiziologice vitale ale captivilor şi a limitelor de stres ale acestora, ceea ce făcuse și pentru ziar. În continuare,  jurnaliştii nu păreau să fie afectaţi de situaţia în care se presupunea că se aflau. La capitolul stres, nu se încadrau în parametrii specifici unor ostatici autentici, terorizaţi de perspectiva unei execuţii iminente în stil fundamentalist-islamic. Comportamentul lor atipic l-a determinat pe Vasile Rudan să scrie în raportul pentru celula de criză că putea fi vorba de o răpire înscenată.   

Joseph McMoneagle „a văzut“ un submarin rusesc secret

Programul Grill Flame s-a axat, la debut, în 1975, pe cercetarea abilităților extrasenzoriale ale unor oameni din afara sistemului, apoi s-a trecut la antrenarea unor militari. Joseph McMoneagle a fost unul dintre aceștia, lucrând în departamentul US Army Intelligence. A fost cooptat și pentru „criza ostaticilor americani din Iran“, însă rapoartele sale au fost catalogate ca eronate. Neștiind despre ce este vorba, i s-au pus în față 85 de fotografii și a fost întrebat cine are probleme. El a ales 60, apoi s-a concentrat pe 54, exact câți ostatici au fost luați inițial, doi fiind eliberați imediat. Însă a descris un episod foarte larg al preluării ambasadei, sugerând că este vorba de o țară orientală prin descrierea veșmintelor – albe, lungi – și a turbanelor.

CIA a socotit că nu „a văzut“ bine, pentru că studenții iranieni care preluaseră ambasada purtau blugi. „Era o abordare greșită. Mi-ar fi trebuit o locație mai exactă, o hartă a Iranului, nu să văd eu exact unde se petrecea acțiunea. Mintea mea s-a străduit să-mi dea cât mai multe coordonate“, a povestit McMoneagle.

„Pentru mine este greu să monitorizez atâtea ținte umane vii, în mișcare. Este mult mai ușor să localizez persoane decedate și cel mai ușor să detectez energii mari, cum ar fi cele declanșate de procese nucleare.“

McMoneagle este celebru pentru episodul în care, din Virginia, a văzut o clădire în partea de nord a URSS, unde se proiecta un submarin nuclear, pe care l-a și desenat cu exactitate, „copiind“ ceea ce vedea pe planșetă. În aceeași clădire se efectuau și teste nucleare. Mai târziu, s-a confirmat că era vorba de un nou tip de submarin rusesc din clasa Typhoon.    

Pregătirea Operațiunii „Extragerea călăuzei“

Pentru elucidarea „misterului“ răpirii jurnaliștilor, scanările extrasenzoriale au fost extinse şi asupra rudelor apropiate ale acestora.

Un subiect uman la fel de bulversant, în criza ostaticilor români, a fost tatăl jurnalistei Marie-Jeanne Ion. Într-o atare situaţie, stresul unui om normal atinge cote înalte, iar unele dintre funcţiile sale fiziologice sunt date complet peste cap. Acest fenomen biologic este detectabil prin intermediul teledetecţiei extrasenzoriale. Însă tatăl jurnalistei ostatice nu părea marcat de răpirea fiicei sale. Operaţiile de scanare asupra sa au fost repetate timp de câteva zile, cu acelaşi rezultat. Toate aceste constatări au fost trecute în raport, care a fost înaintat pe cale ierarhică şefului statului.

Un alt motiv de îngrijorare pentru Vasile Rudan era faptul că multe dintre observațiile sale menționate în rapoartele pentru celula de criză, care se presupunea că erau secrete, erau „fructificate“ ulterior de către răpitori, ceea ce se constata în imaginile difuzate. „Era ca și când eu semnalam niște, hai să le zicem, deficiențe, iar cei de la Bagdad se grăbeau să le remedieze“, a explicat Vasile Rudan. Acest fapt l-a pus serios pe gânduri, în special în privinţa ramificaţiilor subterane ale afacerii ostaticilor. L-a întrebat pe colonelul care era omul de legătură ce părere avea despre toată încâlcitura aceea, iar acesta i-a spus că este nevoie de mai multe date din teren pentru a corobora informațiile și a trage o concluzie.

Mohammad Munaf, „mutat“ la o moschee

Într-o etapă ulterioară a monitorizării extrasenzoriale, când au fost mutați din locul inițial, au început să apară unele fenomene psihice destructurante la Ovidiu Ohanesian şi la Mohammad Munaf. 

Într-o noapte, Vasile Rudan l-a reperat pe Mohammad Munaf într-o locație situată în nord-vestul Bagdadului, la o moschee de lângă fluviul Tigru. „Întrucât «călăuza» întârzia să părăsească adresa menționată, mi s-a cerut să merg de urgenţă la Bagdad pentru a colabora la capturarea lui Munaf şi la «extragerea» celor trei jurnaliști din Irak. Dacă îmi amintesc bine, codul operațiunii suna întrucâtva asemănător cu acțiunea preconizată“, povestește Vasile Rudan.

„Mi s-au luat la repezeală măsurile pentru uniformă militară, pentru bocanci și vestă antiglonț, urmând să plecăm cu un avion militar românesc în Orientul Mijlociu. Am fost informat că itinerariul includea două zile de ședere în Siria, după care trebuia să fim preluați de reprezentanții unui serviciu secret străin, în subordinea căruia urma să ne desfășurăm activitatea. Scopul prezenţei noastre în acel teatru de operaţiuni asimetrice se rezuma la localizarea extrasenzorială de aproape a ţintelor umane, care făceau obiectul monitorizării psi şi la urmărirea acestora în cazul unor deplasări neprevăzute. Cel puţin asta ştiam eu că aveam de făcut. În următoarele 48 de ore lucrurile s-au precipitat, luând o întorsătură neaşteptată.“

Puternice disensiuni între Marie-Jeanne și Ovidiu Ohanesian

În nopţile premergătoare deplasării în teatrul de operațiuni din Orientul Mijlociu, Vasile Rudan a  continuat scanarea celor trei jurnaliști reţinuţi la Bagdad. În timpul somnului, ţinta scanării este mai vulnerabilă la investigaţii psi decât în timpul zilei. Când subiectul uman doarme, operatorul extrasenzitiv se poate „plimba“ fără opreliști prin subconştientul acestuia, având posibilitatea să „vizualizeze“ de la distanţă informaţiile diurne acumulate pe căi senzoriale şi subliminale.

În timpul somnului, creie­rul uman „triază“ informațiile, repartizându-le pe compartimente cerebrale specializate în procesarea acestora. Or, cunoscându-se frecvenţa cu care se desfășoară acest subtil proces psihic, operatorului psi nu îi rămâne altceva de făcut decât să acordeze propriul sistem de scanare extrasenzorială pe aceeaşi frecvenţă şi să rămână în aşteptare. Prin sistemul de teledetecţie extrasenzorială acordat pe frecvența de scanare a subconștientului uman, operatorul psi poate accesa succesiv date din subconştientul mai multor ţinte umane, aflate în diverse zone geografice.

Din motive obiective, în a doua parte a intervalului de timp alocat monitorizării psi, ţintele scanării au fost cu precădere Marie-Jeanne Ion şi Ovidiu Ohanesian. Marie-Jeanne continua să rămână „o enigmă“ pentru Vasile Rudan, în sensul că nu intra deloc în tipicul unei femei răpite. În ce priveşte soarta lui Ovidiu Ohanesian, lucrurile păreau să intre pe un făgaş periculos, ireversibil. De aici şi tensiunea sa psihică destructurant evolutivă. „Nu am putut determina motivele pentru care Ohanesian devenise oaia neagră în interiorul grupului răpiţilor. Cert este că raporturile psihice subconştiente antagonice dintre Marie-Jeanne şi Ovidiu Ohanesian se accentuau progresiv, îndreptându-se către un final ireconciliabil“, precizează Vasile Rudan.

L-a atenționat pe colonel asupra raportului riscant dintre Marie-Jeanne și Ohanesian. Acesta nu a părut surprins de evoluția lucrurilor. A cerut să repete împreună scanarea celor două ţinte umane. A reieșit același lucru. „L-am întrebat ce urma să facem cu acele date. Mi-a spus să le trec în raport. Chiar și faptul că mie îmi reieșea că Ohanesian era posibil să nu se mai întoarcă, să fie lichidat sau...ceva? Că din toate măsurătorile extrasenzoriale efectuate mie așa îmi reieșea și din acest motiv insistam pe acest lucru. Colonelul mi-a zis să nu trec interpretările mele“, povestește Vasile Rudan.

Cu 36 de ore înainte de eliberarea ostaticilor, care s-a petrecut la 22 mai, plecarea la Bagdad a fost anulată și colaborarea s-a încheiat. Urma să primească banii pentru activitatea depusă. Însă când s-a dus să ridice banii, i s-a comunicat că aceștia fuseseră dați. Tipic! Ca în toată povestea cu răpirea jurnaliștilor, nici urma banilor nu avea să fie clarificată.   

 

Autorul „efectului Rudan“

Vasile Rudan a făcut parte din echipa angajată de Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Culturii pentru a realiza harta siturilor arheologice subterane, necunoscute, de la Sarmizegetusa Regia. Ca specialist în teledetecții extrasenzoriale, a avut multe solicitări pentru detectarea  zăcămintelor petrolifere. A lucrat cu contract în cercetare extrasenzorială în Munții Buzăului, în cadrul unor experimente supervizate de Ilie Ceaușescu.

Este autorul „efectului Rudan“, un bioindicator extern al funcţiilor fiziologice vitale ale organismelor vii, detectabil prin teledetecţie extrasenzorială de la distanţe mari. „Nano-corpusculii stau la baza detecției și teledetecției extrasenzoriale. Prin activarea energiilor subconștiente ale omului, devine posibilă localizarea unor ținte de materie inertă și materie vie, oriunde s-ar afla la un moment dat“, explică Vasile Rudan.

A fost solicitat și de serviciile secrete americane în cazul „afacerii Gary Condit-Chandra Levy“, în 2001. Vasile Rudan a descoperit prin teledetecție extrasenzorială că tânăra stagiară fusese ucisă şi îngropată într-o pădure din apropierea capitalei americane. Ziarele de investigaţii acreditau ipoteza că fata era plecată într-un loc tainic, la ţară, pentru a naşte copilul zămislit cu congressman-ul democrat Condit. Cadavrul ei a fost descoperit în 2002, în Rock Creek Park.

Terapeuta Karina Agurto, adusă din Peru

O a doua persoană care a participat, pentru scurt timp, la scanarea extrasenzorială a celor patru ostatici din Irak a fost Karina Agurto, din Peru, o foarte cunoscută terapeută extrasenzorială din țara sa. Am cunoscut-o pe Karina la București, exact în perioada de debut a crizei ostaticilor români din Irak, fără să știu cu ce ocazie venise. Karina este medic de profesie, dar la un moment dat, din dorința extraordinară de a salva o fetiță pentru care nu găsea niciun remediu medical, a dezvoltat ceea ce ea numește „al șaselea simț“. Mi-a spus, în interviul pe care mi l-a acordat la acea vreme, că nu știe cât va dura acest dar de la Dumnezeu, căruia nu îi găsea o explicație după tiparele medicinii clasice, pe care o studiase.

Vindecătorii peruani cunoșteau geografia sacră a țării, iar prin tradiție, orice act de vindecare, ca să fie complet, trebuie să treacă pe la „pietrele sfinte“ din munții cu chipuri cioplite. Karina văzuse o fotografie a Sfinxului de pe Vârful Omu și a simțit imediat extraordinara încărcătură energetică a zonei. Ea a atras atenția că românii ar trebui să includă Vârful Omu într-un traseu de energizare, fundamental pentru o vindecare completă, atât fizică, dar și spirituală.

Numele Karinei mi-a apărut menționat acum în povestea jurnaliștilor ostatici în Irak. Chiar și Vasile Rudan a auzit de prezența ei în legătură cu ostaticii. Am căutat-o și am întrebat-o dacă a participat în vreun fel la monitorizarea extrasenzorială a jurnaliștilor. După o scurtă ezitare, mi-a răspuns că da. „Am fost la Ministerul Apărării. Mi s-au comunicat, pe rând, numele persoanelor respective. Prin al șaselea simț, am constatat că sunt bine. Starea lor de sănătate era bună. Nu erau în pericol“, mi-a spus Karina. Nu erau în pericol? „Nu. Cel puțin la acea dată, când am fost întrebată, așa erau. N-am văzut niciun pericol asupra lor“, a subliniat Karina.    

Citește totul despre:

Comentarii

loading...
Loading...