Chestor principal la Interne Nelu Pop are o pensie de fost general de poliție cu două stele pe care o cumulează cu salariul de consilier la compania de stat. El s-a remarcat acum câțiva ani, după ce i-a ridicat osanale fostului vicepremier în revista Inspectoratului General pentru Imigrări, pe care-l conducea.
Fost milițian pe vremea regimului comunist, Nelu Pop a fost avansat la gradul de chestor de poliție, grad echivalent cu cel de general cu o stea, în anul 2002. Cea de-a doua stea a primit-o în anul 2006. Zece ani mai târziu, s-a pensionat pentru a lucra pe poziția de consilier la cabinetul directorului general al companiei Transgaz, Petru Văduva. Ulterior, acesta din urmă și-a dat demisia, dar a rămas membru în Consiliul de Administrație al societății. Nelu Pop a rămas și el consilier la cabinetul directorului general. În prezent, pe funcția aceasta a revenit liberalul Ion Sterian, numit administrator al Transgaz în 2007. De atunci nu a mai plecat din compania -statului.
Pensie de peste 4.000 de euro lunar
La scurt timp după intrarea în vigoare a legii pensiilor speciale, Nelu Pop a făcut demersurile pentru a trece în rezervă din funcția de șef al Inspectoratului General pentru Imigrări, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Adică, pe scurt, și-a depus actele pentru a se pensiona. Se întâmpla la începutul anului 2016. Decizia de pensionare a fost pusă în practică în martie 2016. La calcularea pensiei s-a ținut cont și de sporurile pe care le primea pentru „antenă” și „condiții grele de muncă”, inclusiv pentru că deținea certificat ORNISS. În prezent, Pop primește o pensie de 18.500 lei, adică peste 4.000 de euro lunar. Fostul general cu două stele (r) a precizat pentru „România liberă“ că aceasta este valoarea pensiei brute.
Consilier al lui Văduva la Transgaz
În timp ce își depunea actele pentru pensionare, Nelu Pop a început să își caute de lucru. Vestea a ajuns și la directorul general al Transgaz, Petru Văduva, care i-a propus să îl angajeze consilier la cabinetul său. Sau, cel puțin, asta e varianta oficială. Fără să stea pe gânduri, Nelu Pop a acceptat funcția.
Șeful serviciului comunicare instituțională al Transgaz, Cora Stăvărescu, a precizat – la solicitarea RL – următoarele: „Domnul Nelu Pop a fost angajat la SNTGN TRANSGAZ SA la data de 18 aprilie 2017. Funcția ocupată de Dl. Nelu Pop la data angajării a fost de consilier la Cabinet Director general. La data angajării, director general al SNTGN TRANSGAZ SA era Dl. Petru Văduva”.
La scurt timp după ce l-a angajat pe Nelu Pop, Petru Văduva și-a dat demisia din funcția de director general din „motive personale”. Nu a plecat cu mâna goală: Consiliul de Administrație al Transgaz a decis să îi dea un bonus de 1,3 milioane lei pentru îndeplinirea a doi din trei indicatori de performanţă ai companiei aferenţi anului 2016, se menționează în raportul Comitetului Consultativ de Nominalizare şi Remunerare. Totodată, funcția de director general interimar la Trasgaz a fost preluată de președintele Consiliului de Administrație, Ion Sterian, până când se va finaliza procedura de selecție pe baza legii de manager privat la stat.
Nelu Pop: „Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot“
Chestorul principal Nelu Pop a explicat pentru „România liberă“ că s-a angajat la Transgaz după ce și-a depus un CV, „ca orice om”. Ce îl recomandă pentru funcția consilier la această companie de stat? Experiența de-o viață, ne-a răspuns. În plus, susține că a scris epistola pentru Gabriel Oprea pentru că cel din urmă participase la Ziua Drapelului, dar și pentru că a respectat drepturile cuvenite polițiștilor.
România liberă: De când lucrați la Transgaz?
Nelu Pop: Din 2017. Din 2016, pardon.
Ce funcție aveți și ce faceți la Transgaz?
Nu sunt director de cabinet. Sunt consilier pe probleme vizavi de experiența mea de-o viață. Am atribuții pe care le are orice consilier cu experiență pentru proiectele noastre. Atribuții care vin în sprijinul conducerii.
Salariul îl cumulați cu pensia?
În conformitate cu drepturile omului și drepturile din Constituție.
Aveți un salariu lunar de 25.000 de lei.
Nu, nu este adevărat că am 25.000 pe lună. Este greșit. Vă spun cu tot respectul că este confidențial. De ce să facem exagerări?
Salariul este mai mic? Mai mare?
Salariul este în niște limite. Vă spun foarte sincer că e mai mic. Nu sunt salarii mari, cum crede lumea.
Aveți pensia de 18.500 lei?
Nu e atât. Ăsta-i brutul. E în conformitate cu legile din țara noastră.
Cum ați ajuns la Transgaz?
Este o companie serioasă în -care am crezut că pot să îmi aduc contribuția la proiectele pe care le are Transgaz. Mi-am depus, ca orice om, CV, s-a respectat toată procedura. Nimeni nu se leagă la cap.
Ce v-a determinat să scrieți editorialul despre Gabriel Oprea?
Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot. Ca alți români. Nu mai mare. Acolo am scris un întreg istoric al drapelului românesc. Al tuturor drapelelor pornind de la romani încoace. Mie îmi place istoria. Eu am scris o chestie românească. În final, sigur că am făcut niște aprecieri la domnia sa. Dacă ne uităm în urmă un pic, nici un fost ministru nu a participat la o asemenea activitate (Ziua Drapelului – n.r.). Iar drepturile polițiștilor au fost primite la timp, fără nici un fel de probleme. Nu s-a întâmplat până atunci.
Nu era cam elogios acel editorial?
Depinde fiecare cum crede. A avut o încărcătură un pic mai mare. Elogiile sunt, or fi… În fine, asta a fost atunci. Eu mi-am asumat cu respect și demnitate și decența necesară și asta a fost.
Ion Sterian, „nașul” Transgaz
Directorul general interimar al Transgaz este Ion Sterian, care deține și funcția de președinte al Consiliului de Administrație. Acesta a apărut pe lista persoanelor care l-au ajutat pe Horia Simu Șchiopu să obțină o despăgubire de 8.750.000 euro de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru un teren din Constanța. Procurorii anticorupție susțin că terenul a fost supraevaluat cu suma de 7.875.000 lei. Pentru contribuția sa, Ion Sterian ar fi primit o șpagă de aproximativ 1,6 milioane lei. Cu toate acestea, a rămas pe funcțiile publice deținute fără a fi deranjat de procurori. De ce? Pentru că procurorii l-au transformat în martor denunțător.
Moldoveanu, șeful spionilor, „impozita” șpăgile
Horia Simu Șchiopu a cumpărat cu 700.000 de euro drepturile litigioase pentru un teren de 25 ha din Constanța, în 2009, prin offshore-ul Rosintaly Management Limited. După ce a obținut drepturile litigioase, Simu a anunțat că va oferi 25% din suma de 8,75 milioane euro pe care urma să o primească de la ANRP celor care îl ajută să urgenteze obținerea despăgubirilor de la stat. Imediat, pe filieră a intrat Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu și fost șef al Comunității Naționale de Informații. Simu a acceptat să îi dea 10% lui Ionuț Birișu, în spatele căruia se aflau Daniel Moldoveanu și Ion Sterian, iar 15% au ajuns la Aurel Nicolae, băgat la înaintare de Dorin Cocoș și Gabriel Georgian Surdu, fost șef al RA-APPS.
Cei șase șpăgari au povestit în fața procurorilor DNA cum s-au împărțit banii. Din declarațiile lor, rezultă că partea de 10% preluată de Ion Birișu a fost de 3,59 milioane lei, iar banii s-au împărțit astfel: Ion Sterian a primit 45% (aproximativ 1,6 milioane lei), Daniel Moldoveanu – 30% și restul au fost opriți de Birișu. Cealaltă grupare i-a dat 400.000 euro Crinuței Dumitrean, fostă șefă de la ANRP, 40.000 euro au ajuns la Aurel Nicolae, iar restul sumei a fost împărțit de Cocoș și Surdu.
Sterian a plecat din Zona Liberă Brăila
Brăileanul Ion Sterian este unul dintre cei mai influenți funcționari publici din București. Cariera lui publică a început în 2005, pe filieră liberală, când a fost numit în funcția de director executiv al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila. După numai un an, Sterian s-a transferat la București, în funcția de director executiv al RA-APPS. În anul 2007, liberalii l-au numit pe Sterian și în funcția de administrator al companiei Transgaz. Un an mai târziu, în 2008, Ion Sterian a candidat la alegerile locale din partea PNL. Fără succes. Apoi și-a încercat norocul și la alegerile parlamentare. Nu a reușit, însă, să obțină un mandat de deputat.
Făcut șef la Transgaz de Vosganian
În 2009, Sterian a fost luat sub protecție de gruparea liberală condusă de Vlad Moisescu, care l-a uns director al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1. În același an, a fost numit director coordonator al RA-APPS București. În 2010, pentru o scurtă perioadă, a fost subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. După ce a fost demis de Emil Boc, Sterian s-a cocoțat pe funcția de director executiv la RA-APPS.
Cariera lui Ion Sterian avea să ajungă la apogeu pe 8 aprilie 2013, dată la care Ministerul Economiei, condus atunci de Varujan Vosganian, a anunțat lista cu membrii Consiliului de Administrație al Transgaz, în urma procesului de recrutare și selecție desfășurat în baza ordonanței de guvernare corporativă. În urma acestui proces de selecție, Ion Sterian a fost numit președinte și administrator al companiei Transgaz.
Nelu Pop, delir ceaușist pentru Gabriel Oprea
Nelu Pop a condus Inspectoratul General pentru Imigrări până a ieșit la pensie. Inspectoratul editează lunară revista “Migrația și azilul”, iar piesa editorială de rezistență a fiecărui număr era un panseu vomitiv al șefului IGI, chestorul principal de poliție Nelu Pop, întins pe câteva pagini din revistă. Fost milițian (între ’82 și ’89), Pop a devenit și doctor după ce a devenit polițist. Totuși, apucăturile lui Pop sunt din cele mai milițienești, demne de ceaușismul propagandistic.
“Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!”
Iată un exemplu, pe banii noștri, în revista Inspectoratului General pentru Imigrări: “Reverberația noastră românească și exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotații înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească și însuflețirea întregii festivități de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect și aprecieri, alături de ceilalți colegi ai noștri din minister, față de OMUL MINISTRU și MINISTRUL OM – din fruntea Internelor. Noi trăim în prezent vremuri normale, de apreciere a oamenilor din partea domniei sale, de acordare a tuturor drepturilor conferite de Lege, de creare a condițiilor normale de muncă.
De mult așteptam ziua în care un șef al nostru să își aprecieze oamenii, nu numai după rezultatele privind statisticile polițienești. De mult așteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie, să țină la oameni, să-i determine, să le ajute familiile celor căzuți la datorie.. De mult așteptam… Și Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pentru a împlini și ține toate acestea, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!”
“Iar noi, polițiștii, în sfârșit, avem un -MINISTRU OM și un OM MINISTRU”
Laudele deșănțate au continuat: “Și polițiștii, ca și alte categorii profesionale, sunt oameni înainte de toate, și la ei trebuie să fie loc de a-și putea exprima și trăi sentimentele de patriotism, de iubire față de neam și țară, cu toată demnitatea.
Vă mulțumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Națională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea demnității cadrelor MAI. Sunt sigur că fiecare membru al familiilor de români au spus, după festivitatea din 26 iunie 2015, de la Miercurea Ciuc, în gând sau cu voce tare «Să-i dea Dumnezeu sănătate!», și odată în plus cei din Ardeal.
Iar noi, polițiștii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm domnule Prim Ministru Interimar și vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârșit, avem un MINISTRU OM și un OM MINISTRU.
Cu mâna la caschetă, respect și considerație deosebită
Inspector general, chestor principal de poliție dr. Nelu POP“.
Petru Văduva, bonus de peste trei milioane lei în 2015
Petru Văduva a fost numit director al Transgaz în anul 2013, în urma unei decizii a Guvernului care prevedea că în fruntea societăților de stat trebuie numiți manageri privați. Pentru anul fiscal 2014, Văduva a îndeplinit două din cele trei obiective: a crescut profitul și a redus cheltuielile companiei. Pentru creșterea profitului, a primit un bonus de 172.277 lei, iar pentru reducerea cheltuielilor a mai primit 2.972.084 lei. Adică 3.144.361 lei în total. Bonusul a fost stabilit de Comitetul de remunerare din cadrul Transgaz.
Conform CV-ului său, Petru Văduva a fost student la Universitatea Columbia din SUA, în perioada 1982-1987, unde a obținut o diploma în Biochimie. Tot acolo a obținut și diplomă de master. În perioada 1990-1992, a urmat cursurile de master în Administrarea Afacerilor la Universitatea Yale.
Experiență în SUA și Rusia
După terminarea masterului, a lucrat timp de doi ani ca analist financiar la J.P. Morgan. Din anul 1994, a devenit director pe analiză instituții financiare din America Latină la firma Bear Stearns, din SUA. În anul 1995 a început să lucreze pentru firma Caspian Securities din New York SUA. Doi ani mai târziu a fost angajat de Renaissance Capital din Moscova. „Am fost responsabil pentru dezvoltarea unui produs privind investiţiile de capital pentru cea mai mare bancă de investiţii din Rusia, având atribuţii suplimentare de adaptare a produsului şi formare a echipei”, menționează Petru Văduva în CV. În 1998 pleacă din Rusia în Marea Britanie, pentru a lucra pe investiții piețe emergente. În anul 2002, a revenit în Rusia pe postul de director al diviziei internaționale de brokeraj a firmei Uralsib Moscova. Pe această funcție a stat patru ani. Din anul 2009 până în 2013, Văduva a fost angajat ca director general executiv al Țiriac Holding.