10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportFormula 1DNA: Udrea a beneficiat de șpăgile luate de Cocoș

DNA: Udrea a beneficiat de șpăgile luate de Cocoș

Președinta PMP a fost adusă, joi, cu mandat la DNA pentru audieri într-un dosar ce are legătură cu cazul Microsoft. Udrea este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere.

Spălare de bani și fals în declarația de avere sunt cele două infracțiuni pentru care procurorii DNA au chemat-o ieri la audieri pe Elena Udrea, în prezent deputat și președinte al Partidului Mișcarea Populară (PMP). Adusă cu mandat la sediul direcției anticorupție, Elena Udrea este suspectată că nu a menţionat în declarația de avere, pe care e obligată să o depună, ca demnitar, împrumuturi acordate de fostul său soț, Dorin Cocoș propriei firme, deși ar fi știut de existența acestora.

Mai exact, potrivit anchetatorilor, Elena Udrea nu a notat, în declaraţiile de avere, împrumuturile pe care Cocoş le-a oferit SC Euro Hotels International Co SRL, în condiţiile în care Udrea menționa în respectivele documente încasarea de dividende de la această societate, conform Mediafax. Procurorilor le-a atras atenția faptul că președinta PMP a cheltuit, timp de cinci ani, mai mulți bani decât veniturile pe care le obținea. „Faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora”, se arată în documentele DNA.

Sumele la care fac referire procurorii ar fi avut legătură cu ilegalități comise în celebrul dosar Microsoft, unde mai multe nume grele de politicieni și oameni de afaceri au fost puși sub acuzare. De altfel, printre VIP-urile din speța Microsoft se numără și fostul soț al Elenei Udrea, Dorin Cocoș, aflat de anul trecut în arest preventiv pentru trafic de influenţă. „Din declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014 rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”, mai scriu procurorii.

Dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor, potrivit legii.

Mai multe dezbateri pe dosare penale

Faptul că a fost dusă la audieri cu mandat a făcut-o pe șefa PMP să reacționeze din nou pe contul personal de Facebook: “În această dimineaţă, am fost invitată în persoană (a se citi «cu mandat») de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda”.

Totuși, la ieșirea de la DNA, după patru ore, politiciana a menționat că nu a dat nici o declarație în fața procurorilor, pentru că vrea să vadă mai întâi dosarul. Cât privește falsul în declarația de avere de care este acuzată, Elena Udrea se consideră nevinovată. “Nu pot declara ceva ce aparţine altei persoane dacă nu-ţi spune. Dincolo de asta, dosarul este în lucru, nu vreau să comentez”, a menționat președinta PMP.

Cu o zi înainte de întâlnirea de ieri cu anchetatorii anticorupție, deputata, apropiată de fostul președinte Traian Băsescu, se arăta contrariată că opinia publică nu este interesată de dezvăluirile din dosarele de corupție. “Într-un moment în care toată clasa politică tace, fiecare politician gândindu-se că poate trece neobservat, cred că tot ce se întâmplă, lucrurile pe care le aflăm din mărturiile celor implicaţi în cauze penale ar trebui, dimpotrivă, să provoace ample dezbateri, făcute fără ipocrizie şi cu scopul de a rezolva într-adevăr o criză a societăţii, pe care o vedem devoalată în toată amploarea ei”, arăta Elena Udrea pe aceeași rețea de socializare.

Nemulțumirea sa venea din faptul că unul dintre inculpații în dosarul Microfost, eliberat după trei luni de arest preventiv, fostul ministru al Telecomunicațiilor Gabriel Sandu, ar fi făcut mai multe dezvăluiri cu privire la politicieni importanți din PDL, “precum Vasile Blaga, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Radu Berceanu”. Potrivit informațiilor apărute în presă, Sandu le-ar fi declarat anchetatorilor, în susținerea solicitării sale de plasare în arest la domiciliu, că pe întreaga durată a mandatului său de ministru al Comunicațiilor ar fi finanțat lunar PDL cu sume însumând aproximativ 300.000 euro. De altfel, tot ieri, un alt ex-ministru PDL, Adrian Videanu, a fost audiat de procurorii DNA, tocmai pentru că ar fi fost menționat de Gabriel Sandu în dosarul Microsoft, potrivit Mediafax.

 

Nouă miniștri, pe lista procurorilor

 

În dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani. Potrivit DNA, Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft. Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft, susţin anchetatorii. În acest dosar sunt vizaţi nouă foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău.

Încă un dosar penal, cu Alina Bica

Elena Udrea are mai multe probleme cu procurorii anticorupție, după ce numele său a fost implicat și într-un alt dosar penal, cel al fostei șefe a DIICOT, Alina Bica. Arestată preventiv, Bica a fost de asemenea audiată ieri de către DNA. Ea a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP de restituire a proprietăților, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-a aprobat lui Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare. Teren supraevaluat cu peste 62 milioane euro. Din acest dosar a fost disjuns un altul, în care Alina Bica este acuzată că ar fi primit o cotă-parte dintr-un teren în Snagov, al primei soţii a lui Dorin Cocoş, Olguţa Chiriac, iar omul de afaceri, fiul său, Alin Cocoş, şi Elena Udrea ar fi primit bani. Anul trecut, în timpul campaniei electorale pentru președinție, pe piață au apărut mai multe fotografii care le arătau pe Elena Udrea și Alina Bica, împreună într-o excursie la Paris.

Din declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014 rezultă că Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu.“

Extras din comunicatul DNA

Cele mai citite

Cum te convingi că formația de nuntă pe care o alegi este ceea ce căutai?

Organizarea unei nunți este, fără îndoială, una dintre cele mai emoționante provocări. Printre cele mai importante decizii, alături de locație și meniu, se află...

Fitch înrăutățește perspectiva României la „negativă” și avertizează asupra riscurilor fiscale și politice

Agenția motivează această decizie prin incertitudinile politice, creșterea rapidă a datoriei publice și un deficit bugetar alarmant Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al...

Volumul lucrărilor de construcții, în scădere cu 4,1% în primele 10 luni ale anului

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), volumul lucrărilor de construcții a înregistrat o scădere de 4,1% în primele zece luni ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă