4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportFormula 1Dezvăluire România liberă: Prigoană este invitat să se înfrupte cu milioane de...

Dezvăluire România liberă: Prigoană este invitat să se înfrupte cu milioane de lei din gunoaiele Ploieștiului. A primit un contract de 329 milioane de lei de la foști colegi de partid

Silviu Prigoană a renunțat la viața politică, dar și-a păstrat legăturile din această lume. Coinci­dență sau nu, tocmai aceste legături au o contribuție la câștigarea unor contracte de zeci de milioane de euro de la stat.

Un astfel de contract este și cel încheiat între Rosal Grup SA, companie controlată de familia lui Silviu Prigoană, și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” (ADI PMDP). Valoarea contractului: 329 milioane de lei (echivalentul a 73 milioane de euro). În schimbul acestei sume uriașe, compania trebuie să colecteze deșeurile din 36 de localități prahovene, inclusiv din municipiul Ploiești. Contractul a fost semnat de fostul coleg de partid al lui Silviu Prigoană, Adrian Florin Dobre, primarul Ploieștiului.

Doar invitație pentru un contract

Fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, pesedistul Mircea Cosma, acuzat de mai multe infracțiuni  de corupție, a fost „nașul” Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova”, înființată la sfârșitul anului 2009. Din această organizaţie fac parte toate administrațiile locale din judeţ, inclusiv instituția Consiliului Județean. Tot în 2009, Mircea Cosma, în calitate de președinte al CJ Prahova, a fost ales și în funcția de președinte al asociației. 

Primarul, fost coleg

Conform documentelor ob­ți­nute de „România liberă“, la sfârșitul lunii august a.c., ADI PMDP l-a informat pe primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, că trebuie să participe (la data de 5 septembrie) la o întrunire comună pentru a semna contractul cu operatorul desemnat câștigător al procedurii de atribuire a contractului de concesionare a gunoiului. Contractul a fost atribuit firmei Rosal Grup SA, care va urma să încaseze aproximativ 329 milioane lei (în jur de 73 milioane euro). Interesant este că în anunțul de atribuire a contractului se menționează că licitația a fost atribuită pe data de 13 septembrie, adică după opt zile de la semnarea contractului de concesiune.

Misterul invitațiilor făcute firmelor

Florin Enache este responsabil cu contractul de concesionare a gunoiului din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor „Prahova“. Întrebat care au fost numele socie­tăţilor invitate la licitație, Florin Enache a precizat că a invitat „toate firmele“, dar singura care a depus oferta a fost Rosal Grup. „Vorbim de un contract mare. Nu este nimic neobișnuit să vină doar Rosal. Vorbim de un contract foarte mare și cerințele erau destul de mari. E vorba de 36 de localități. Nu puteau să vină oricine. Nu putea să vină firme mici. Pot veni acum ca subcontractori. Înțelegerile pe care Rosal le avea cu subcontractori pot fi făcute doar cu acordul asociației. Nu poate să facă el ce vrea în calitate de contractor”, a explicat Florin Enache.

Acesta a confirmat că semnarea contractului s-a făcut pe 13 septembrie: „Atribuirea contractului și semnarea lui s-au făcut pe 13 septembrie. Este vorba de 36 de unități și a fost mai complicat să vină toți în aceeași zi să semneze contractul. Din cauza asta s-a semnat pe 13 septembrie“.

Totuși, cel puțin una dintre marile companii de salubritate din România nu a primit invitație. Purtătorul de cuvânt al companiei Romprest, Adriana Calcan, a precizat pentru „România liberă“ că aceasta nu a fost invitată să participe la licitația organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară din Prahova.

Gunoi mai scump cu 23%

Contractul câștigat de Rosal nu are o sursă de finanțare de stat, ci privată. Din partea statului vine, însă, obligativitatea ca persoanele fizice și juridice din cele 36 de localități să încheie contracte de colectare de deșeuri cu Rosal Grup SA.

„Plata serviciului de colectare a deșeurilor se realizează de către beneficiari: populație, agenți economici, instituții publice. Proiectul «Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Prahova», din care face parte contractul, este implementat din fonduri europene”, a precizat Florin Enache, responsabil cu contractul din partea ADI PMDP.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a declarat pentru „România liberă“ că, în urma semnării acestui contract, prețul de colectare a deșeurilor va crește de la 4,3 lei la 5,7 lei (pe metru cub). Practic, prețul se va majora cu 23%.

Am încercat să obținem un punct de vedere și de la compania Rosal, dar secretara acționarului majoritar, Dan Gabriel Găman, a precizat doar că acesta nu se află la sediul firmei. Nici pe Silviu Prigoană nu l-am putut contacta.

Primarul din Ploiești: „Înainte de Rosal, a fost tot Rosal“

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, a precizat, pentru „România liberă“ că de organizarea licitației s-a ocupat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor” Prahova, care a atribuit contractul încă din luna august, și nu în septembrie, așa cum scrie în anunțul de atribuire.

Domnule primar, ați semnat contractul cu Rosal pe 5 septembrie?

Adrian Florin Dobre: Da. Am fost desemnat printr-o hotărâre de Consiliul Local pentru că așa prevăd și procedura, și regulamentul, și statutul asociației. Contractul este semnat de către reprezentantul legal, dar asta după ce a fost aprobat de Consiliul Local.

Sunteți sigur că ați semnat contractul pe 5 septembrie?

A.F.D.: Da! Există un termen de 60 de zile în care operatorul trebuie să preia acest serviciu și în municipiul Ploiești. Începând din luna noiembrie, o să avem noul operator.

Cine a fost înainte de Rosal?

A.F.D.: Tot Rosal. (râde) Noul operator: tot Rosal.

Conform anunțului de licitație, contractul a fost atribuit pe 13 septembrie, cu opt zile înainte să semnați contractul.

A.F.D.: Nu, nu, nu, nu, nu. Nu are cum! Eu știu că la sfârșitul lunii august s-a finalizat și au fost făcute anunțurile pentru atribuirea licitației. S-a așteptat o perioadă parcă de 10 zile pentru contestații. Nu au fost contestații, apoi în termen de 15 zile trebuia semnat contractul.

De ce s-a desfășurat licitația în sistem offline?

A.F.D.: Licitația a respectat Ordonanța 34. S-a desfășurat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice). De acest lucru s-au ocupat cei de la această asociație.

Practic, asociația a organizat licitația în numele localităților din zona 2?

A.F.D.: Da. În numele tuturor localităților cuprinse în zona 2. Licitația a fost atribuită în luna august. S-au respectat termene­le legale de posibilitate de contes­tație și așa mai departe. Probabil, ultimul semnatar al contractului a făcut-o pe 13 septembrie. Probabil din cauza asta apare o decalare. Dar atribuirea licitației s-a făcut în luna august.

ACȚIONARIAT. Prigoană, în spatele unor fiduciari

În spatele societății Rosal Grup SA se află Silviu Prigoană, fost coleg de partid cu actualul primar Dobre. Potrivit Registrului Comerțului, Rosal Grup SA îi are ca acționari pe Gheorghe Minea (10%), Bogdan Niculescu (18%), Dan Gabriel Găman (52%) și Cătălin Adrian Manciu (20%). Ultimii doi sunt proprietari fiduciari ai acțiunilor (adică beneficiază de avantajele aduse de aceste acțiuni). Dar titularul de drept al acțiunilor deținute de Găman este Silviu Prigoană. În noiembrie 2015, Silviu Prigoană a încheiat un contract de fiducie cu Găman, care va gestiona în numele său acțiunile deținute la Rosal Grup până în anul 2035.

Așadar, pachetul majoritar de acțiuni al Rosal Grup SA se află în proprietatea lui Silviu Prigoană.

ACUZAȚII. Contracte de la colegi de partid

Afaceristul Silviu Prigoană a fost ales deputat din partea PDL în 2008. Doi ani mai târziu, firma de gunoi a lui Prigoană a primit un contract de zece milioane lei pentru a colecta deșeurile menajere din Ploiești. Pe atunci, primar al Ploieștiului era pedelistul Andrei Liviu Voloșevici, și el coleg de partid cu Prigoană. Ulterior, contractele pentru colectarea deșeurilor din Ploiești au început să vină continuu. Tot în 2010, Rosal Grup a mai primit un contract de 7,5 milioane lei.

În 2011, primarul Voloșevici i-a mai dat două contracte în valoare de 88 milioane lei, adică în jur de 20 milioane euro. Tot pentru a colecta deșeurile. Una dintre firmele concurente de atunci a fost Vitalia Servicii pentru Mediu, condusă de Octavian Morariu. Într-o conferință de presă, Morariu a catalogat rezultatul licitaţiei drept „un verdict absurd, care favorizează firma unui partid politic“.

Cele mai citite

Darius Olaru, transfer surpriză! FCSB tentată să accepte oferta de 5 milioane de euro de la FC Dallas

Darius Olaru, unul dintre cei mai valoroși jucători din SuperLiga României, este aproape de transferul carierei. Mijlocașul de la FCSB, care a atras atenția...

AC Milan, interesată de Darwin Nunez! Detaliile unei posibile mutări surprinzătoare

AC Milan se pregătește să facă o mutare remarcabilă în perioada de mercato din această iarnă. Clubul italian îl are în vizor pe atacantul...

Barcelona, determinată să-l păstreze pe Dani Olmo în ciuda problemelor financiare!

Barcelona este hotărâtă să facă toate demersurile necesare pentru a asigura înregistrarea oficială a lui Dani Olmo (26 de ani), în contextul unor dificultăți...
Ultima oră
Pe aceeași temă