Dacă în România orice discuție privind legalizarea drogurilor ușoare în scopuri medicale este închisă de către autorități, studii occidentale recente arată că o astfel de decizie nu ar avea nici un impact asupra consumului în rândul tinerilor.
România nu permite folosirea drogurilor ușoare în scopuri medicale, deși specialiștii cred că aceste substanțe sunt necesare pentru tratarea unor afecțiuni. În România nu se desfășoară cercetări medicale pentru stabilirea efectului terapeutic al marijuanei și nici nu există dezbateri pentru eventuala legalizare a unor forme de consum, așa cum se întâmplă peste hotare.
Tratament versus consum
În urmă cu puțin timp, „România liberă“ a cerut puncte de vedere de la fiecare dintre cele două părți. Profesorul Alexandru Ciurea, unul dintre cei mai importanți medici neurochirurgi, ne-a precizat că marijuana este benefică pentru organism şi se poate folosi în tratarea anumitor boli. În schimb, directorul Agenției Naționale Antidrog, chestorul de poliție Sorin Oprea, a fost radical: “existența unei legislații permisive privind consumul de droguri ar crea probleme serioase în rândul populației, consumul putând deveni necontrolabil”. Cu toate acestea, un studiu recent publicat în The Lancet Psychiatry, arată că nu există dovezi că o legislație permisivă duce la creșterea utilizării la adolescenți.
Studiul a presupus o analiză a datelor pentru mai mult de un milion de adolescenți americani din SUA în perioada 1991-2014. „Descoperirile noastre oferă cele mai puternice argumente că utilizarea marijuanei de către adolescenți nu crește după legalizarea marijuanei în scopuri medicale“, afirmă autorul studiului, dr. Deborah Hasin, profesor de epidemiologie la Columbia University Medical Center din New York .
Efecte secundare asociate
Cu toate aceste asigurări, America este împărțită. Până în prezent, un total de 23 de state americane au adoptat o legislație care permite utilizarea legală de marijuana în scopuri medicale. În aceste state, medicamentul poate fi prescris pentru ameliorarea durerii și tratamentul altor simptome cum ar fi greața sau pierderea poftei de mâncare.
Cu toate acestea, o serie de efecte nocive sunt asociate consumului de droguri în special dacă acest lucru se face cu regularitate. Acestea se referă la deficiențe legate de memorare, probleme de coordonare, dar și deficiențe cognitive.
Marijuana este drogul ilegal cel mai frecvent utilizat în lume, un număr de peste 19,8 milioane de americani recunoscând că îl consumă lunar.
Mai trebuie spus că statul american California a respins în 2010 prin referendum folosirea marijuanei în scopuri recreaționale (consum propriu). Colorado a devenit primul stat american care a legalizat cultivarea și comercializarea acestei plante, în scopuri recreative. I-a urmat Washington. Uruguayul a fost prima țară care a permis cultivarea, consumul și comercializarea de marijuana.
Potrivit statisticilor, România nu este o țară cu tradiție în consumul de droguri. Potrivit unui raport intitulat „Studiu în populația generală”, dintre drogurile ilegale cel mai folosit este cannabisul, cei mai mulți consumatori regăsindu-se în București. Media vârstei de debut pentru consumul de cannabis este de 22 ani.
Marijuana ajută în tratamentul destinat pacienţilor cu scleroză, ameliorând boala. De asemenea, marijuana este eficientă în afecțiuni precum hipertensiunea arterială, tulburările gastrointestinale, incontinenţa urinară.“ Alexandru Ciurea, medic