-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialObligativitatea vaccinării se va decide în instanță

Obligativitatea vaccinării se va decide în instanță

Ministerul Sănătăţii a iniţiat un proiect de lege privind obligativitatea a opt vaccinuri pentru copii. Totuşi, părinții care nu doresc să se conformeze ar putea să declanșeze acțiuni în instanță și să atace acest aspect la Curtea Constituțională, cred asociațiile de profil.

„La nivel național cifrele sunt undeva în jur de 88%, mă refer la acoperirea pentru principalele vaccinuri incluse în programul național de imunizări. În unele județe și municipiul București valorile sunt îngrijorătoare – undeva la 70%. Cele mai joase valori se înregistrează la vaccinul diftero-tetanos, care se găsește în componența vaccinului hexavalent, și vaccinul rubeolă-rujeolă-oreion“, preciza Alexandru Rafila, consilierul ministrului Sănătății și președinte al Societății Române de Microbiologie, citat de Agerpres.

Opt vaccinuri obligatorii

În acest context, ministrul Sănătății a inițiat un proiect de lege prin care în România vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate împotriva unor boli care pot produce complicații grave la copii sau chiar moartea. Potrivit HotNews, vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate la copii împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei. Una dintre cele mai importante prevederi arată că înscrierea copiilor în grădinițe și școli – fie de stat sau private – se va putea face doar după prezentarea de către părinți a dovezii vaccinării copilului cu vaccinurile care previn bolile mai sus precizate. Sunt exceptați doar copiii care fac dovada contraindicațiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări.

Proiectul de lege prevede explicit ca o responsabilitate a părinților „asigurarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinările obligatorii în scopul asigurării dreptului la sănătate“, arată sursa citată.

Legea prevede amenzi drastice pentru instituțiile de învățământ, grădinițe sau școli, care acceptă copii nevaccinați.

Părinți bogați

Ana Măiță, președintele asociației „Mame pentru mame“, susține că este vorba de un proiect foarte sensibil, care ar putea avea implicații juridice și poate determina plângeri la CEDO depuse de părinții care nu vor să își vaccineze copiii. „În proiectul de lege sunt prevăzute sancțiuni pentru unitățile de învățământ care nu acceptă copii nevaccinați. Aceste prevederi pot fi interpretate și ca o încălcare a dreptului copilului la educație, iar proiectul ar putea să fie declarat neconstituțional sau cel puțín să fie atacat la Curtea Constituțíonală. În același timp, părinții care refuză să își vaccineze copiii pot fi  acuzați de abuz.

Pe de altă parte, este obligația statului să protejeze populația împotriva infecțiilor epidemiologice. Să nu uităm că rata de vaccinare a scăzut mult și că Europa se confruntă cu mișcarea unor comunități de oameni care pot fi purtători ai unor noi epidemii. Este, în fond, și o chestiune de siguranță națională“. Ana Măiță atrage atenția că părinții care se opun vaccinării au și resurse financiare să o facă: „Părinții care, în mod premeditat, nu își vaccinează copiii fac parte dintr-o categorie de oameni bine educați, cu posibilități financiare și care sunt dispuși să își apere dreptul de a nu-și vaccina copiii chiar și în instanță“.  

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă