”Alianța Medicilor pentru modernizarea sistemului medical”, o organizație de medici, înființată pe Facebook, dar asumată de mai mulți medici a acuzat autoritățile că au mințit când au spus că România este pregătită să trateze pacienții care suferit arsuri grave în incendiul din Colectiv. Mai mult, medicii arată că, răniții au fost transferați la spitale din străinătate la presiunea ONG-urilor și a societății civile.
”În primul rând noi ca stat nu avem condiţii de a trata marii pacienţi arşi şi nu am avut niciodată. Nu avem dotări, camere sterile, unităţi de arşi. Nu suntem pregătiţi cu personal şi nu înţelegem de ce nu s-a detaşat personal de la unităţile spitaliceşti din România pentru a suplini deficitul din Bucureşti. Iar dacă ne cunoaştem acest deficit de ce nu s-a cerut ajutor din prima clipă din străinătate? Dotările nu se rezumă doar la materiale sanitare, e nevoie de condiţii aseptice ridicate pe care, din păcate, nici un spital public din România nu le are”, au susținut medicii.
De asemenea, medicii au subliniat că personalul medical începe să fie epuizat.
”Transferurile pacienţilor s-au facut doar la insistenţa ONG-urilor din România care au pus presiune pe Ministerul Sănătăţii şi pe managementul spitalelor. Nu a existat niciun fel de intenţie din partea guvernanţilor de a transfera pacienţii sau a cere ajutor. Aproape tot sprijinul a venit prin mobilizarea societăţii civile, a cetăţenilor români din diaspora. Faptul că pacienţii au fost bine trataţi, cât de bine s-a putut, e meritul personalului care a făcut eforturi supraomeneşti, fără dotări cu multe ore de muncă şi care au început să fie epuizaţi”, au arătat medicii.
Astfel, Alianța a precizat că protestează față de ministrul demisionar al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, secretarul de stat Raed Arafat, Prof. dr. Ioan Lascăr și Prof dr. Enescu Mircea Dan pe care îi acuză că ”au încercat să muşamalizeze situaţia reală si competenţa noastră ca ţară”.
„În ultima perioadă se discută intens despre ce trebuia şi nu trebuia făcut în legătură cu victimele din incendiul de la Clubul Colectiv.
Asociaţia noastră, ca asociaţie care reprezintă interesele medicilor din România, protestează public faţă de modul în care este gestionată această criză. Dorim să spunem public că avem un deosebit repect pentru tot personalul medical care se ocupă direct de aceşti pacienţi, care i-au îngrijit în ultimele zile. Ei sunt eroii nenumiţi în ciuda problemelor provocate de managerii sănătăţii româneşti. Dorim să protestăm public faţă de liderii politici informali şi formali care au creat confuzie în rândul opiniei publice, oameni care nu au făcut altceva decât să stea în faţa camerelor de filmat şi au făcut lobby unor politicieni pentru beneficii vremelnice”, au mai spus medicii.
„Alianţa Medicilor pentru modernizarea sistemului medical” este reprezentată de doctorii Letiţia Coriu, Medic Primar ATI, doctor în ştiinţe medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Dr. Ilie George, Medic Primar ATI, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Dr. Elena Copaciu, Conf. Dr. UMF Carol Davila, Medic Primar ATI, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, ca membri fondatori, şi de preşedintele asociaţiei, dr. Bogdan Tănase, Medic Primar Chirurgie Generală, Institutul Oncologic Bucureşti.