Odată ajunși la interviul de angajare, mulți candidați se trezesc că sunt întrebați lucruri care nu au legătură cu jobul: despre aspectul fizic ori despre reputația companiei unde au lucrat înainte.
De multe ori, oamenii se simt obligați să răspundă unei întrebări incomode, pentru că au senzația că nu vor face o impresie bună angajatorului. Totuși, specialiștii în resurse umane citați de career-advice.monster.com susțin că nu trebuie să răspunzi neapărat, dar contează mult felul cum refuzi.
Mai jos,găsiți câteva sfaturi despre cum să faceți facță cu brio întrebărilor incomode:
Răspundeți cu umor. Faceți haz de o întrebare nepotrivită sau răspundeți cu o glumă.
Încercați un compliment. Când sunteți întrebați dacă, de exemplu, compania la care lucrați înainte era cunoscută pentru oamenii leneși, puteți răspunde că ați venit la această firmă tocmai pentru profesionalismul pentru care este renumită.
Întoarceți întrebarea în avantajul vostru, încercând să vă prezentați calitățile.
Refuzați politicos. Țineți minte că, la orice interviu v-ați duce, nu sunteți obligați să răspundeți la nici o întrebare. Dacă întrebarea este prea personală, puteți refuza să răspundeți, însă aveți grijă cum o faceți, pentru că reacția voastră poate influența decisiv decizia angajatorului, mai arată specialiștii de la monster.career-advice.com.