Foștii olimpici români au cariere strălucite și ajută societatea în care trăiesc să se dezvolte. Dar nu o fac din România, ci de pe meleaguri care le oferă condiții și sprijin.
„România liberă“ a reconstituit traseul unora dintre cei mai buni olimpici ai României din ultimii 15 ani. La sfârșitul anilor ’90 și în prima decadă a anilor 2000, ei au plasat România pe harta țărilor cu rezultate remarcabile la olimpiade internaționale în domenii precum matematică, informatică, fizică, biologie, geografie. Dar unde sunt acum? Cum au evoluat? Ce fel de viață duc?
Localizarea și intervievarea celor cinci olimpici aleși de Rl au relevat câteva aspecte comune: toți au avut un traseu profesional notabil, toți au ales o țară alta decât România pentru a studia și profesa și toți și-ar dori să poată face în țară ce fac departe de casă.
Fost olimpic la biologie, cercetător în New York
Pe 21 iulie 2008, un avion ateriza la București, aducând de la Mumbai, India, delegația plecată la Olimpiada Internațională de Biologie. Printre ei se afla și Robert Heler, cel care, în 2006, obținuse locul I la Olimpiada Națională de Biologie. Acum, Robert se întorsese cu o medalie de bronz la concursul internațional la care participaseră 220 de concurenți din 55 de țări.
“Am ales biologia fiindcă mi-am dat seama că e un domeniu despre care nu știm nimic și că tot ceea ce știm este fapt incert. Implicându-mă, vreau să transform aceste presupoziții în adevăruri, în certitudini. Vreau să îmi fac loc, încă de la început, într-un domeniu care, deși pare dezvoltat, încă de-abia își definește limitele.”, declara atunci pentru o publicație locală tânărul de 18 ani, elev al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Turda.
Robert Heler s-a ținut de cuvânt. În prezent, lucrează la un doctorat în bacteriologie la Universitatea Rockefeller din New York, unde cercetează o tehnologie revoluționară denumită CRISPR (clustered regularly interspaced short palindromic repeats) care permite editarea ADN-ului în celule umane.
„În rândul cercetătorilor, este considerată cea mai mare tehnologie a secolului și va avea consecințe nemaipomenite în domeniul medical.”, spune Robert Heler într-un interviu prin e-mail pentru „România liberă“.
Fostul olimpic s-a mutat în Statele Unite în 2008 pentru a urma cursurile Universității din Richmond, în domeniul biochimie și biologie moleculară.
Studenții din SUA, spune Heler, învață de dimineața până noaptea, pe toată durata anului școlar. Prezența la cursuri și temele sunt obligatorii, notele bune sunt greu de luat.
„Pentru americani, sesiunea ține nouă luni pe ani, deci nu e de mirare că la finalul facultății un student american este mai calificat decât un student român.”, spune Heler.
În ultimii ani, Heler a câștigat burse de merit de peste 360.000 de dolari acordate pe baza unor eseuri științifice, a CV-ului său sau în urma unor interviuri.
Tânărul a lansat de curând o firmă de consultanță pentru admitere la doctorat în SUA – BiohDs, care se adresează absolvenților de facultate interesați de studii de doctorat în biologie. Astfel, Robert Heler împărtășește din experiența sa și îi ajută pe studenți să se prezinte convingător în fața universităților de top. Compania sa oferă consultații față-în-față, pregătire pentru interviuri, sfaturi pentru alegerea universităților, editarea CV-urilor și scrisorilor de recomandare.
Robert Heler vine rar în România, o dată la doi ani, dar s-ar întoarce în țară. Nu fără anumite condiții, însă: “Cea mai importantă schimbare care m-ar convinge să mă întorc în țară este să văd o tranziție de la plutocrație și nepotism la meritocrație.” Până atunci, cercetătorul intenționează să se stabilească în Statele Unite și să obțină cetățenie americană.
„O carieră în științe implică cercetare, dar universitățile românești nu se remarcă prin cercetare la nivel mondial. Din acest motiv, mulți olimpici de succes aleg universități din afara țării pentru studiile de licență sau doctorat.”, explică Heler exodul de creiere.
„Micuța Einstein“ de la Iași, cercetătoare la Londra
În urmă cu câțiva ani, presa ieșeană o numea pe Andrada Ianuș „micuța Einstein”. S-a scris despre ea că la doi ani știa literele și memora poezii, iar la trei rezolva cuburi complicate cu imagini din povești. În anul 2008, Andrada Ianuș se întorcea de la Olimpiada Internațională de Fizică de la Hanoi, Vietnam, cu medalia de aur.
„Este recunoscut faptul că cine a luat o medalie la acest concurs devine un nume în fizică,” spunea atunci Andu Ouatu, profesorul de fizică al fetei.
Nu mai este cale lungă până când spusele dascălului se vor adeveri. După absolvirea Colegiului Național Iași, tânăra a studiat la Universitatea Jacobs din Bremen, Germania, pentru ca în prezent să lucreze la un doctorat în domeniul fizicii medicale la University College of London, Marea Britanie.
„Proiectul meu doctoral constă în dezvoltarea unor modele matematice pentru analiza datelor obținute din RMN de difuzie. În viitor vrem să aplicăm aceste tehnici pentru o mai bună detecție și diagnosticare a unor boli cum ar fi Alzheimer, scleroză multiplă sau diverse tumori.”, explică Andrada Ianuș într-un răspuns transmis prin e-mail „României libere“.
Nu ar putea să deruleze o astfel de cercetare în România: „Majoritatea laboratoarelor renumite sunt în Europa de Vest și SUA, în special din cauza costurilor mari de instalare și întreținere a scanerelor RMN. Din păcate, momentan asemenea condiții de cercetare nu există în România.”
Andrada Ianuș le recomandă profesorilor români să încurajeze studenții să caute răspunsuri în afara paginilor de manual, să iasă din tipare și să își exprime propriile păreri. Un sistem prea puțin aplicat spre practică, birocrație, nepotism, sunt câteva dintre reproșurile aduse de ea învățământului românesc: „Am observat că în general elevii și studenții din Europa de Est nu sunt la fel de buni când vine vorba de prezentări, dezbateri sau management de proiecte.”
Andrada este căsătorită cu un fost coleg din facultate, de origine lituaniană, și vacanțele le petrece între România și țara soțului său. Revenirea în România nu este o opțiune în momentul de față pentru ea: “În viitor mi-ar plăcea să pot să aplic în România o parte din tehnologiile pe care le dezvoltăm, dar până atunci mai am foarte mult de învățat.”
De la geografie, la analiza pieței financiare
Într-o zi de început de august, în urmă cu cinci ani, Cătălina Jugrăvescu, din Râmnicu Vâlcea, se plimba cu un GPS în mână, pe undeva prin suburbiile orașului Taipei, din Taiwan. Urmărea pe teren și transpunea, prin semne specifice, pe hărți topografice, elemente din natură – roci, formațiuni geologice, soluri etc. Era proba practică a Olimpiadei Internaționale de Geografie, ediția 2010. Câteva zile mai târziu, Cătălina, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, se întorcea în România cu o medalie de aur.
Acum, Cătălina lucrează într-un domeniu total diferit. După liceu, a plecat în Londra, unde a studiat Economia la University College London. În timpul facultății, a organizat numeroase competiții și evenimente pentru studenții cu idei de afaceri. Acum, lucrează la compania internațională de investiții financiare BlackRock, unde dezvoltă proiecte de cercetare a pieței financiare.
Pentru ca fosta olimpică la geografie să se întoarcă în țară, ar trebui ca aici să se schimbe mentalitatea că lucrurile nu se pot schimba. De asemenea, ar trebui să îi iasă în cale o oportunitate care să o ajute să se dezvolte personal și profesional și să-i asigure un trai decent.
Ea îi sfătuiește pe studenții români să prindă curaj și să pășească în necunoscut: „Încercați activități noi, încercați lucrurile de care vă e teamă. Sunt multe de câștigat și puține de pierdut, iar satisfacția e cu atât mai mare cu cât provocarea e mai mare.” Cătălina spune că e nevoie de mai multă practică în sistemul de învățământ românesc pentru ca mințile studenților să fie mai deschise. “Metodele interactive în care mesajul lecției este exprimat clar și ilustrat prin exemple sau chiar experimente vor avea cu siguranță o audiență mai mare în rândul elevilor și vor conduce către rezultate mai bune bazate nu doar pe memorare, ci pe învățare logică“.
Fascinat de calculatorul mamei, viitor manager la Twitter
Când Mircea Pașoi avea șapte ani, părinții săi au cumpărat un calculator pe care mama sa îl folosea pentru contabilitate. Dar Mircea era curios să afle cum funcționează, așa că a început să citească literatură de specialitate. Fascinația a rămas, astfel că, în 2006, Mircea Pașoi, elev al Colegiului Național „I.L. Caragiale”, a câștigat aur la Olimpiada Internațională de Informatică. Cinci ani mai târziu, pleca în Canada, și apoi se muta în SUA, unde locuiește și lucrează în prezent. “M-am mutat aici pentru oportunitățile din Sillicon Valley, care sunt unice în lume. Este unicul loc unde inovația în tehnologie este sprijinită la maxim,” explică tânărul într-un răspuns transmis prin e-mail „României libere“. În 2004, a fondat, împreună cu mai mulți colegi de la olimpiade, infoarena.ro, o comunitate online pentru pasionații de informatică din România. Și astăzi, platforma este una dintre cele mai bune resurse de pregătire pentru cei interesați de informatică.
În 2010, a co-fondat, alături de olimpicul Cristian Strat, Summify, un produs care agrega și sumariza cele mai importante știri de pe rețelele sociale. Doi ani mai târziu, Summify a fost cumpărat de Twitter și apoi implementat în rețeaua socială sub forma unui e-mail periodic cu cele mai interesante tweet-uri. Până în 2014, Mircea Pașoi a lucrat pentru Twitter, ca manager în tehnologie, iar acum încearcă, alături de Cristian Strat, să pună bazele unei noi companii de tehnologie.
Mircea Pașoi locuiește împreună cu soția sa în San Francisco și vine în România o dată sau de două ori pe an.
Întrebat ce l-ar convinge să se întoarcă în țară, Mircea Pașoi spune că ar trebui să existe posibilitatea de antreprenoriat în domeniul său.
„Și acum se poate inova tehnologic în România, dar nu există suficient know-how pe partea de antreprenoriat, și nici o piață foarte mare. Poate s-ar întoarce mai mulți oameni dacă Uniunea Europeană ar fi mai puțin fragmentată și ar crea o piață unită pentru produsele de tehnologie, cum există în SUA, China și India acum, și ar sprijini antreprenoriatul și inovația”, spune Pașoi.
Traseu de olimpic la matematică: Galați, Princeton, Harvard și MIT
Pe site-ul Olimpiadei Internaționale de Matematică există o așa-numită galerie a celebrităților. Printre cele câteva nume de români din listă stă scris și cel al lui Mihai Manea, pentru aurul luat trei ani la rând: 1999, 2000 și 2001. Pe atunci, Manea era elev al Colegiului Național „Vasile Alecsandri“ din Galați. Acum, 14 ani mai târziu, Mihai Manea este profesor asociat la Massasuchetts Institute of Technology, Departamentul de Economie, după s-a specializat în matematică la Universitatea Princeton și apoi și-a luat doctoratul în economie, cu o teză despre teoria jocurilor, la Harvard.
„În ultimii ani de liceu, eram surprins de experiențele dezamăgitoare ale prietenilor mei care studiau la universități din țară: conținutul cursurilor și examenelor erau nesatisfăcătoare, atitudinea profesorilor nu încuraja implicarea studenților în studii și cercetare, iar bursele nu erau suficiente pentru a trăi decent ”, explică Manea într-un interviu oferit „României libere“ prin e-mail.
Recunoscător profesorilor din liceu fără de care nu crede că ar fi atins performanțele de la olimpiadă, Manea are multe de reproșat sistemului românesc de învățământ, mai ales celui universitar: metode pedagogice învechite, neexplorarea unor domenii noi de dezvoltare, lipsă de implicare a profesorilor în cercetare.
„Cred că e necesară o reformă completă a învățământului superior din România care să includă, pe lângă o evaluare riguroas a activității didactice și de cercetare, și alocarea mai multor fonduri pentru educație și crearea unor instituții imparțiale care să-și demonstreze competența în distribuția acestora“, spune economistul.
În America, spune el, se predă mai puțin, dar se aprofundează mai mult. Acolo, relația profesor-student presupune mai multă flexibilitate, generozitate și respect.
“Aceste calități duc la o transmitere efectivă a cunoștințelor, se creează atmosfera unei academii unde fiecare a venit să învețe și să contribuie la știință”, spune Manea.
Cercetarea, spune el, este, sau ar trebui să fie, un mod de viață special. Unul liber, fără orar, fără rutină, fără margini dinainte desenate. Dar și unul care poate pune stăpânire totală pe tine.
“De multe ori e greu să mă deconectez de problemele la care lucrez când ajung seara acasă, și chiar în weekend sau în vacanță. Pe de altă parte, nu am șef și pot lipsi de la birou perioade îndelungate când nu am activitate didactică la MIT. Desigur, nu profit de libertatea asta ca să stau degeaba, dar cred că e bine să schimbi ambianța des când faci cercetare, așa că mai lucrez în cafenele, acasă și chiar la sala de sport. Sunt fericit când reușesc să rezolv o problemă complicată și descopăr un rezultat original. Și sunt foarte bucuros că am oportunitatea să predau și să încerc să inspir pasiunea pentru teoria jocurilor unui grup excepțional de studenți la MIT”, spune economistul, a cărui cercetare se axează pe teoria jocurilor, o arie a matematicii aplicată în economie care studiază interacțiunile strategice.
Fostul olimpic se simte legat de România, unde revine periodic. Anul trecut a organizat prima conferință a economiștilor din țară și străinătate, la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj. S-ar întoarce cu plăcere definitiv în România, dacă i s-ar oferi condițiile să evolueze: „Într-o lume ideală aș avea oportunitatea să profesez în domeniul meu preferat, în aceleași condiții, în țara în care m-am născut. Dar posibilitatea aceasta nu se întrevede în curând. (…) Din păcate, în momentul de față dezinteresul pentru cercetare autentică în România și modul în care cercetarea este evaluată și răsplătită nu atrag talentele înapoi. Mulți cercetători români nu se vor întoarce în țară până nu atingem niște standarde în educație și cercetare.”
