5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialFalcă: Modificarea cu peste 90% a Legii Educației prin OUG, în atenția...

Falcă: Modificarea cu peste 90% a Legii Educației prin OUG, în atenția Comisiei de la Veneţia

Liderul PDL Arad, Gheorghe Falcă,  a declarat, într-o conferință de presă, că are informaţii potrivit cărora Comisia de la Veneţia va analiza "cazul unic în istoria Europei" în care o lege – cea a Educaţiei – este modificată 90 la sută prin ordonanţă de urgenţă, relatează Mediafax.

Gheorghe Falcă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că "Victor Ponta şi Guvernul PSD au intrat în istoria negativă a Europei", fiind un "caz unic în istoria Europei", pentru că "nu mai există pe continent o ordonanţă de urgenţă care să modifice peste 90 la sută din articolele dintr-o lege".

"Legea învăţământului nu mai este astăzi o lege, iar voinţa Parlamentului nu mai există, trecându-se prin această ordonanţă la dictatura Guvernului faţă de democraţia parlamentară care a existat când s-a emis Legea 1 din 2011. În acest moment, Comisia de la Veneţia analizează acest caz şi lipsa de reacţie a Avocatului Poporului", a declarat Falcă.

El a adăugat că "este inadmisibil, când instituţii ale statului şi societatea civilă solicită reacţia Avocatului Poporului, acesta să nu ceară Curţii Constituţionale analizarea ordonanţei unice în Europa".

"De aceea, la nivel european există o mare îngrijorare că într-o ţară a UE, o instituţie ca Parlamentul a fost abandonată pe ceea ce înseamnă legislaţia din învăţământ", a spus democrat-liberalul.

Falcă a afirmat că la Avocatul Poporului există sute de sesizări pe acest subiect, inclusiv 12 din Arad, iar "în toamnă vor exista reacţii europene".

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, în 4 iulie, lui Victor Ciorbea o scrisoare în care îi semnalează că ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Educaţiei încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG, el afirmând că respectarea legii fundamentale trebuie să fie asigurată de Avocatul Poporului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă